„O mare prostie”

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 15 mai 2011

Chestiunea filmelor difuzate la televizor si in cinematografe pare una derizorie. In orice ziar de informare generala, filmul este absent, cu exceptia cine stie caror premii obtinute pe cine stie ce meridiane de cine stie ce pelicula. Despre filmele de succes la public (care nu sunt decat rareori premiate) nu se vorbeste mai deloc. Or, filmul ramane una din cele mai importante ocupatii ale noastre si, daca am aduna timpul petrecut in lumea imaginara a cinematografiei, am constata ca o mare parte din viata ne-o petrecem absorbiti de film, fascinati de dramele, de efectele speciale sau de performanta uluitoare a actorilor preferati. Asa ca problema spinoasa a dublarii vocilor actorilor ne priveste direct fiindca orice decizie in acest domeniu ne va afecta viata pe termen lung.

Romania a pastrat, pana acum, varianta filmului subtitrat. Oriunde ne-am afla in lume, urmarim filmele de pe canalele romanesti citind in romana si auzind in limba originala. In ce ma priveste, am considerat intotdeauna acest lucru drept un imens avantaj. In primul rand fiindca ajungem sa invatam unele limbi doar privind traducerile filmelor. Daca in Romania limba engleza se invata extrem de usor, un merit il au, fara indoiala, filmele americane si britanice, care aduc savoarea limbii in traduceri (uneori) corecte. In al doilea rand, subtitrarea ne acorda accesul integral la film, fara a-i rapi nimic din ritm, sunet, voce. Mai ales voce. O buna parte din jocul actoricesc se exprima prin timbrul si inflexiunile vocii. Or, dublarea actorului anuleaza intregul farmec al vocii si chiar al limbii vorbite in film. Pentru intreaga echipa de realizatori, dublarea e o catastrofa. O voce natanga, inevitabil fara talentul artistic al actorului, face tandari tot efortul de a integra vocile in ritmul filmului si de a exprima cele mai sensibile nuante ale dialogului.

Intrebat ce parere are despre o asemenea varianta, Victor Rebengiuc a raspuns simplu: „Ar fi o mare prostie.” Sunt convins ca are dreptate. In acelasi timp, cei care sustin valoarea dublarii vocilor au argumentele lor. Ele se reduc la principiul imitatiei, fiindca multe tari de mare cultura au adoptat tehnica sincronizarii. Francezii, germanii, italienii (lista poate continua) au impus limba lor nationala in tot ce inseamna televiziune sau cinematografie. Masura este explicata ca fiind un mijloc de aparare a identitatii nationale. Dar, daca identitatea nationala se naruie din cauza lecturii unei subtitrari, inseamna ca n-a existat niciodata. In realitate, este vorba despre interese financiare, despre joburi in plus si despre lene. Dublarea vocilor ramane una din cele mai serioase incurajari a lenei de a citi. Iar lenea de a citi este una din cele mai grave boli ale umanitatii de astazi.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!