7.500 de lire, câștigați în… concediu

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 2 iulie 2016

uk_pounds3

Vacanţa de vară a doi profesori români s-a transformat în una de muncă. Nu! Nu vă gândiţi că au avut cursuri extra la o şcoală de vară, meditaţii sau alte activităţi din domeniul lor. Cei doi au ajuns la Londra în anul 2014 cu un singur scop: aveau nevoie de 10.000 de euro (7.500 de lire) ca să-şi plătească ratele la casă. Banca la care făcuseră împrumut îi ameninţa că le ia locuinţa, iar ei nu au putut sta cu mâinile în sân. Un prieten apropiat al cuplului ne-a povestit cum a fost „vacanţa de vară” a celor doi profesori şi dacă au reuşit să pună ban pe ban, iar la final să numere cei 7.500 de lire.

 

Diaspora Românească: Cum i-aţi cunoscut pe cei doi profesori?

A.C.: I-am cunoscut acum doi ani în iunie. Vărul profesorului, care era stabilit în Londra de mai mulţi ani şi care îmi era şi vecin, mă întrebase cu două luni înainte dacă există vreo cameră liberă în casa în care locuiesc. La vremea aceea i-am spus că nu, însă aşa a fost să se potrivească… la câteva săptămâni, familia cu care împărţeam casa s-a hotărât să se mute într-un apartament. Astfel că imediat mi-am anunţat vecinul că am o cameră disponibilă. Nici el nu găsise ceva concret la acel moment şi… undeva la mijlocul lunii iunie au ajuns la mine în casă cei doi soţi. Amândoi profesori la un liceu din România.

 

D.R.: Când aţi aflat motivul pentru care aceştia se aflau în Londra?

A.C.: Nici nu am pus prea multe întrebări, însă vecinul mă anunţase încă de la început că aceştia vor sta doar trei luni, din iunie până în luna septembrie. Iniţial, m-am gândit că oricum este vacanţă în România şi cel mai probabil au venit în vizită sau în vacanţă… într-o ţară străină. Am fost surprins, însă, ca după două zile să îi văd că se trezesc amândoi dis-de-dimineaţă şi pleacă la muncă. Lui îi găsise vărul său un job în construcţii ca handymen, pentru că era priceput în tot felul de reparaţii şi instalaţii prin casă, iar ei îi găsise cineva un loc de muncă ca nanny (dădacă).

Într-o seară, când ne-am întâlnit toţi în bucătărie, din vorbă în vorbă (căci am discutat ce fac ei în România, cu ce se ocupă, cum este viaţa în general, şi apoi de cât timp sunt eu aici, cu ce mă ocup), probabil şi-au mai deschis sufletul şi mi-au spus că nu au venit în vacanţă, ci să lucreze pe timpul acesteia. Făcuseră un împrumut la bancă pentru a-şi cumpăra un apartament, cu salariul din ţară abia se descurcau, iar datoriile la bancă se adunaseră şi aveau termen câteva luni să fie cu plata la zi, pentru că în caz contrar ar fi pierdut casa. Acesta era motivul: făcuseră un calcul şi aveau nevoie de aproximativ 7.500 de lire.

 

D.R.: Pentru că aveţi experiență în Anglia, nu le-aţi spus că este aproape imposibil să adune această sumă în trei luni?

A.C.: Bineînţeles. Le-am explicat că viaţa este scumpă aici… chiria, transportul, mâncarea, dar şi utilităţile. Că nu mai este ce a fost în urmă cu câţiva ani, când dintr-un salariu puteai pune deoparte mai bine de jumătate. Mi-au spus că sunt conştienţi de acest lucru şi că, pur şi simplu, nu puteau sta cu mâinile în sân în ţară. Oricât ar fi strâns era binevenit. Mi-au spus atunci că „puţin e mai mult decât nimic”. Ei veniseră cu câţiva bani la ei. Bani care să le acopere cât de cât o parte din cheltuieli pe parcursul primei luni.

—————————————

Oamenii aceştia au avut un scop precis, aşa cum am spus de la început. Nu vreau să îi critic sau să îi judec sau să îi vorbesc de rău. Dimpotrivă. Eu i-am cunoscut şi am toată stima pentru ei. Vreau să fie un exemplu pentru noi toţi. În sensul că sunt oameni cu pregătire, sunt profesori în România şi din cauza situaţiei din ţară pe care am întâlnit-o cu toţii, toţi cei care suntem aici, că nu am fi plecat niciunul de la mai bine, au ajuns să îşi petreacă vacanţa de vară muncind în străinătate ca să poată să aibă o casă a lor.”

A.C.

—————————————

 

D.R.: Ce a urmat?

A.C.: Ceea ce a urmat a fost de-a dreptul de remarcat. De apreciat. De luat exemplu. De milă. De compasiune. Nici eu nu mai ştiam ce simt pentru ei. Amândoi au lucrat fără încetare. Ea de la 7 dimineaţa la 7 seara, de luni până vineri.

Ea avea grijă de o familie cu patru copii, din care doi bebeluşi. Seara, când ajungea acasă, o vedeam că este extrem de obosită. Chiar am întrebat-o cum se descurcă şi ce face 12 ore la muncă… şi mi-a spus că deşi o plăteau cu 10 lire pe oră, muncea foarte mult pentru banii aceştia. „Îşi scot banii cu mine”, aşa spunea mereu. Mai mult decât atât, în fiecare weekend, în special sâmbăta seara, mergea la baby-sitting (supraveghea copiii cât timp părinţii erau plecaţi). Când părinţii şi copiii pentru care lucra rămâneau acasă, se interesa dacă poate merge să stea cu micuţii altor prieteni ai familiei pentru care muncea.

El a lucrat împreună cu vărul lui pentru o companie de finisaje interioare. Lucra 10 ore pe zi. Nu ştiu cât câştiga, pentru că nu mi-am permis să îl întreb niciodată. Mai mult, găsise prin intermediul unei agenţii un job de weekend la metrou, unde trebuia să întindă cabluri sau ceva de acest gen, şi îmi aduc aminte că s-a bucurat foarte mult atunci când l-au sunat şi l-au chemat la muncă. Mergea vinerea şi sâmbăta noaptea timp de câteva ore, patru sau cinci.

 

D.R.: Cum li s-a părut viaţa de aici în privinţa cheltuielilor pe transport, mâncare şi altele?

A.C.: Mi-au dat dreptate după prima lună. Mi-au spus că viaţa în Anglia este scumpă din acest punct de vedere, însă nu s-au simţit descurajaţi. Au făcut cât se poate de multe economii. El şi-a cumpărat o bicicletă, pentru că era relativ aproape, cam 40-50 de minute de mers cu bicicleta până la locul de muncă, iar ea mergea cu autobuzul sau chiar pe jos. Ţin să subliniez că a fost ok, a fost posibil pentru că era vară. Nu cred că ar fi putut să facă acest lucru nimeni dacă era un alt anotimp sau dacă era frig afară. Au fost nişte oameni norocoşi. Plus că au fost foarte atenţi şi la cumpărăturile pe care le făceau. Mă refer aici la mâncare sau la alte lucruri necesare pentru casă. Mergeau în special seara sau noaptea în supermarketuri sau hypermaketuri, pentru că găseau unele produse mai ieftine sau la jumătate de preţ. Sincer să fiu, am luat exemplu de la ei, pentru că eu şi soţia mea cheltuiam foarte mulţi bani pe mâncare. De multe ori mai şi aruncam.

 

D.R.: În cele din urmă au reuşit să strângă banii necesari pentru ratele la casă?

A.C.: Am fost şi eu curios să ştiu, mai mult pentru mine… pentru că eu nu prea pot să pun bani deoparte. Dar, ca să fiu sincer, nu i-am întrebat niciodată câţi bani au strâns. Cert este că la un moment dat au spus: „A meritat sacrificiul şi am făcut banii de care aveam nevoie”, ceea ce m-a făcut să cred că dacă nu i-au strâns pe toţi, măcar cu o bună parte tot reuşiseră să se întoarcă în România… de fapt să trimită, pentru că în fiecare lună trimiteau bani acasă.

La jumătatea lunii septembrie au plecat, destul de obosiţi, dar destul de mulţumiţi, poate şi liniştiţi că nu îşi vor pierde casa. Au un copil care avea nouă ani şi pe care îl lăsaseră la bunici şi le era dor de el. S-au întors la viaţa lor. Din ce ştiu, nu se gândiseră până atunci să plece definitiv din România.

 

D.R.: Fiind lângă ei pe parcursul celor trei luni, cum priviţi această experienţă?

A.C.: Ei s-au chinuit acele trei luni pentru un scop precis: casa lor. Au ştiut de ce au venit şi pentru ce se luptă. Eu cred că a meritat chinul lor, deşi nu văd în asta o normalitate. Sunt oameni cu carte, profesori. Ar fi trebuit să se bucure de vacanţă împreună cu copilul lor, dar viaţa nu e aşa întotdeauna. Dar totul e bine când se termină cu bine…

—————————————

„E grav dacă profesorii din România ajung în ultimă instanţă să muncească în străinătate în timpul vacanţelor, doar pentru a-şi putea permite o viaţă decentă şi o casă. E grav. Am vrut să spun povestea lor ca noi ceilalţi care suntem aici, care avem un job şi care câştigăm mai bine ca în România, să apreciem aceste lucruri. Poate a fost un semn, pentru că de când i-am cunoscut, eu am început să apreciez absolut totul. Să nu mai arunc cu banii pe prostii şi să mă gândesc serios la ziua de mâine.”

A.C.

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!