10 Mai: întâlnirea anuală a medicilor români din Marea Britanie

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 2 mai 2014

Întâlnirea anuală a Societății Medicale Române din Marea Britanie va avea loc pe 10 mai și va fi găzduită de către Ambasada României. Evenimentul va avea loc la sediul de protocol al instituției, din 1 Belgrave Square, London SW1X 8PH, începând cu ora 13.00.

Întâlnirea de pe 10 mai este o excelentă ocazie de socializare pentru medicii, asistenții medicali, stomatologii, farmaciștii, fizioterapeuții, psihoterapeuții, studenții mediciniști de origine română care își desfășoară activitatea în Marea Britanie, se arată într-un comunicat al Societății Medicale Române din UK.

Printre cei care vor lua cuvântul se vor număra dr. Radu Burtan, președintele SMRUK, Anca Babor, director de strategie la British Medical Journal, precum și mai mulți medici din Marea Britanie și din România. Totodată, va avea loc și un program artistic susținut de pianista Alexandra Văduva dar și de o expoziție de fotografii realizate de Dragoș Paul Hagiu, student în anul III la Universitatea de Medicină și Farmacologie Carol Davila din București.

Societatea Medicală Română din Marea Britanie este o rețea a profesioniștilor români din domeniul medical din Marea Britanie. Potrivit site-ului SMRUK, scopul acesteia este de a facilita comunicarea între medicii români care lucrează și locuiesc în Marea Britanie, pentru a face schimburi de idei și pentru a oferi consiliere, atât medicilor, cât și pacienților români care trăiesc în UK.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!