165.000 de români înregistraţi pentru NINO în ultimul an!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, UK, despre români pe data 6 decembrie 2015

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, citat de Daily Express, în perioada 1 octombrie 2014 şi 30 septembrie 2015 862.000 de cetăţeni străini s-au înregistrat pentru National Insurance Number. Dintre aceştia, 165.000 au fost români, respectiv 41.000 bulgari.

Creşterea numărului de solicitări de NINO din partea cetăţenilor români şi bulgari a fost foarte mare, însă există o explicaţie.

Deşi cifrele şochează, Biroul Naţional de Statistică a ţinut să sublinieze că ele nu demonstrează neapărat un val de imigraţie realizat în ultimele 12 luni, ci este vorba de imigraţia acumulată pe mai mulţi ani anteriori, în condiţiile în care românii şi bulgarii nu au putut obţine numărul de asigurare socială în UK.

Cu toate acestea, Daily Mail scrie că în perioada iulie 2014 – iunie 2015 au ajuns în Marea Britanie 50.000 de imigranţi din România şi Bulgaria, ceea ce reprezintă o creştere cu 61% faţă de precedentele 12 luni şi dublul numărului de acum doi ani.

Cu alte cuvinte, previziunile experţilor care au spus că doar puţini imigranţi români şi bulgari vor ajunge în Marea Britanie, în ciuda nivelului cu mult mai mare al salariilor pentru muncitorii din această ţară, comparativ cu ţările din Europa de Est, s-au dovedit a fi false, mai scrie Daily Mail.

trimiteri-sus-4

50.000 de români și bulgari mai mult

„Recensământul” românilor și bulgarilor. Cifre oficiale sau date „interpretate”?

300.000 de romani in Marea Britanie?!

Peste 81.000 de copii cu parinti in strainatate

trimiteri-jos-4

Mult mai îngrijorător pentru Marea Britanie şi o mare problemă pentru David Cameron, care a promis că după realegerea lui ca prim-ministru se va strădui totuşi să reducă imigraţia netă la sub 100.000 de persoane, este faptul că Biroul Naţional de Statistică britanic a notat în ultimul an un nou record la acest capitol din ultimii 40 de ani, de când se ţine evidenţa acestor cifre.

Din totalul de 636.000 de imigranţi sosiţi în UK în ultimele 12 luni, dacă se scade numărul celor care au părăsit Marea Britanie în acest interval, se ajunge la o imigraţie netă de 336.000 de persoane, aproximativ cât populaţia unor oraşe precum Coventry sau Leicester.

Dintre aceştia, 50.000 sunt români şi bulgari, ceea ce reprezintă 21% din totalul de imigranţi sosiţi în UK din ţările Uniunii Europene.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!