20 de ani de închisoare pentru torționarul Vișinescu

Articol publicat in sectiunea Social pe data 31 iulie 2015

Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de Curtea de Apel București (CAB), urmând a fi și degradat militar.

Totodată, Vișinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmașilor victimelor sale, scrie Mediafax.

Instanța a menținut sechestru asigurător pus de către anchetatori pe imobilul în care locuiește Alexandru Vișinescu, dar și pe o serie de acțiuni pe care acesta le-ar deține la SIF. Sentința a fost pronunțată la finalul unui proces de 10 luni. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată atât de procurori, cât și de apărătorii lui Vișinescu.

Procurorii au cerut instanței o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Alexandru Vișinescu, maximul prevăzut de vechiul Cod Penal pentru tratamente neomenoase.

În noul Cod penal, acestei infracțiuni îi corespunde cea de crime împotriva umanității, ce are prevăzută pedeapsa de închisoare pe viață, însă, cum Vișinescu are peste 65 de ani, nu se putea cere o astfel de pedeapsă. Astfel, procurorii au cerut pedeapsa mai favorabilă de 25 de ani de închisoare, încadrând faptele conform vechiului Cod Penal.

 

Torturarea deținuților politici

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vișinescu, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate, a arătat Parchetul instanței supreme.

„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv, condițiile de detenție inumane, relele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de către deținuți erau tot atâtea acțiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!