2014: CE S-A SCHIMBAT? CE NE-A AFECTAT?

Articol publicat in sectiunea Reportajul săptămânii, UK la bani mărunţi pe data 12 ianuarie 2015

Diaspora romaneasca_2014. Ce s-a schimbat Ce ne-a afectat

Libertatea de a munci fără restricţii, noua lege a beneficiilor, noile condiţii pentru mortgage sau modificarea cardului CSCS. Acestea sunt doar câteva dintre schimbările lui 2014 care au pus amprenta, mai mult sau mai puţin, pe vieţile românilor care trăiesc în Marea Britanie.

Românii pot spune că au încheiat pe pământ britanic un an şi un capitol al marilor schimbări. Pozitive sau negative, modificările legislative sau deciziile guvernamentale care le-au influențat viața nu au fost nici foarte multe, dar nici foarte puţine. Însă cu siguranţă, cel puţin una dintre aceste transformări a fost simţită la propriu. Poate cea a libertăţii pe planul muncii sau poate cea care anunţa eliminarea taxelor consulare. Sau dacă încă nu le-au simţit, cu siguranţă se vor bucura sau se vor necăji, în funcţie de caz, de consecinţele acestora în viitor.

Puteți citi despre cele mai importante schimbări ale anului care tocmai ce s-a încheiat, care i-au vizat pe românii din Marea Britanie, într-o retrospectivă a anului 2014.

 

 

Gratuităţi, ieftiniri şi… restricţii

 

Libertatea de a munci fără restricţii oriunde în interiorul graniţelor Uniunii Europene a fost cel mai important drept pe care l-au câştigat românii de pe teritoriul Marii Britanii începând cu 1 ianuarie 2014; dar nu şi singurul…

Anul care tocmai s-a încheiat a adus şi multe modificări legislative sau decizii guvernamentale care au influenţat viaţa cetăţenilor români ajunşi să trăiască pe întinsul Regatului Unit. Unele dintre acestea au atras atenţia opiniei publice britanice, în timp ce altele au trecut aproape neobservate…

 

Restricţii la beneficii

2014 a fost anul în care beneficiile sociale oferite de Guvernul de la Londra au devenit inaccesibile pentru românii şi bulgarii nou-veniţi în Marea Britanie, ce nu pot proba că au muncit pe parcursul a trei luni anterioare, obţinând venituri de cel puţin 150 de lire/săptămână. Măsura a fost introdusă de la 1 martie anul trecut şi se aplică de atunci până în prezent, pentru toţi cetăţenii UE care intenţionează să se stabilească în regat.

Alocaţia pentru copii (Child Benefit) şi cea care se acordă persoanelor fără loc de muncă (Jobseeker’s Allowance), ajutorul social pentru creşterea copilului (Child Tax Credit), precum şi cel menit să îi ajute pe aceia care nu îşi pot plăti cheltuielile de întreţinere (Housing Benefit) se află pe lista beneficiilor sociale restricţionate de reprezentanţii guvernului britanic. Oficialităţile de la Londra au anunţat că măsura are ca scop descurajarea aşa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, ce ar putea fi practicat de românii şi bulgarii ce au obţinut dreptul de trăi şi munci fără restricţii în Marea Britanie la 1 ianuarie 2014.

Conform aceloraşi reglementări, orice cetăţean european stabilit pe teritoriul Marii Britanii şi care solicită ajutor de şomaj nu va mai fi îndreptăţit să primească în paralel sprijin de la stat pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere (Housing Benefit). Această prevedere a intrat în vigoare de la 1 aprilie 2014.

————————————–

„Opinia publică din Marea Britanie este pe bună dreptate îngrijorată că imigranţii ar putea veni în Regatul Unit pentru a se bucura de avantajele oferite de sistemul nostru de beneficii sociale, fără a contribui mai întâi la bugetul de stat.”

Iain Duncan Smith, ministrul muncii şi pensiilor

————————————–

 

O masă gratuită pentru cei mai mici şcolari

Toţi copiii care urmează cursurile claselor pregătitoare (Reception Class) sau ale primelor două clase din şcoala primară pe teritoriul Angliei beneficiază de o masă caldă gratuită începând din anul şcolar care a început în luna septembrie a anului 2014. Aceste gratuităţi au fost anunţate la 17 martie de către liberal-democratul David Laws, ministrul de stat al şcolilor în Guvernul de la Londra.

Măsura a fost caracterizată ca „un fapt pozitiv de o însemnătate majoră” pentru cei mai mici elevi din sistemul de învăţământ de către ministrul David Laws.

Statul britanic ajută în acest fel toate familiile cu copii având vârste între cinci şi şapte ani. Fiecărui elev din Key Stage 1 (clasa pregătitoare şi primele două clase primare) îi sunt alocate costuri de aproximativ 400 lire sterline pe an pentru asigurarea hranei zilnice, în şcolile de stat, a informat atunci BBC News.

Guvernanţii au mai precizat că au prevăzut în acest scop fonduri de 150 milioane de lire sterline pentru a fi investiţi în bucătăriile şi spaţiile de servire a mesei din unităţile de învăţământ.

————————————–

„Am alocat fonduri substanţiale într-o perioadă de austeritate, cu convingerea că facem ceva important (…)”

David Laws, ministrul de stat al şcolilor

————————————–

 

Engleza, obligatorie la şcoala de şoferi

Toţi românii care doresc să obţină permisul de conducere în Marea Britanie sunt nevoiţi să susţină exclusiv în limba engleză atât testul pentru verificarea cunoştinţelor teoretice, cât şi proba practică de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice. Măsura a fost introdusă din 7 aprilie, după ce fusese anunţată mai înainte cu şase luni.

Susţinerea obligatorie a examenelor pentru obţinerea permisului de conducere în limba engleză a fost introdusă ca urmare a multiplelor situaţii de fraudare a acestor probe, cu sprijinul interpreţilor ce abuzau de dreptul lor de a-i asista pe candidaţi. Anterior acestei decizii, testele teoretice puteau fi susţinute în peste 20 de limbi diferite. În plus, orice candidat ce nu avea cunoştinţe suficiente de limba engleză putea participa la examinarea scrisă şi la proba practică de conducere însoţit de un interpret.

————————————–

„Candidaţii care participă la testele pentru verificarea cunoştinţelor teoretice şi aptitudinilor practice necesare conducerii autovehiculelor nu vor mai putea să utilizeze o limbă străină la aceste probe, începând din 7 aprilie 2014.”

Extras din motivarea postată pe website-ul guvernamental www.gov.uk referitor la obligativitatea folosirii limbii engleze în cadrul probelor organizate de DSA (The Driving Standards Agency) pentru obţinerea permisului auto

————————————–

 

Fără bani cash pe autobuze

Cumpărarea unui bilet de călătorie, plătind câteva monede direct şoferului, pe renumitele autobuze roşii londoneze, a devenit impracticabilă începând din 6 iulie 2014. Preţul transportului cu autobuzul poate fi achitat de atunci doar prin folosirea cardurilor electronice de tip Oyster, a celor din carton achiziţionate de la casele de bilete sau a abonamentelor de călătorie. Măsura a fost introdusă de Transport for London (TfL), compania publică de transport din capitala Marii Britanii, după ce s-a constatat că doar 0,7% dintre cei care foloseau autobuzul ca mijloc de transport mai cumpărau bilet cu bani cash.

Aproximativ 24 milioane de lire sterline pe an se cheltuiau anual în cadrul TfL pentru ca opţiunea de plată cu bani cash în autobuz să fie funcţională, au explicat oficialii companiei. Ei au dat asigurări că prin eliminarea acestei variante se vor genera economii semnificative care vor fi reinvestite în îmbunătăţirea reţelei de transport.

Intenţia de a se renunţa la plăţile directe către şoferii de autobuze a fost anunţată încă din primele luni ale anului trecut, fiind urmată de consultări publice. Aproximativ o treime dintre călătorii întrebaţi au fost de acord ca plăţile cu bani cash pentru călătoriile cu autobuzul să fie eliminate. Răspunsurile a aproape trei sferturi dintre participanţilor la aceleaşi consultări au indicat că nu folosesc bani lichizi pentru a călători cu autobuzele londoneze.

Cardul Oyster a devenit astfel cel mai important mijloc de plată pe autobuzele londoneze, la 11 ani după ce a fost lansat pe 30 iunie 2003. De atunci s-au emis aproximativ 60 milioane de astfel de carduri.

————————————–

„Decizia de a stopa plata cu bani cash a biletelor pentru călătoriile cu autobuzul reflectă, de fapt, modul în care oamenii au ales să plătească pentru serviciile din oraşul nostru, inclusiv călătoriile pe reţeaua de autobuze.”

Leon Daniels, director general Transport for London

————————————–

 

Promisiunile bugetului pe 2014

Pensionarii şi persoanele dispuse să facă economii au fost principalii favorizaţi de proiectul bugetului naţional al Regatului Unit pe 2014, prezentat naţiunii de cancelarul George Osborne la 19 martie, cu aproximativ două săptămâni înainte de data începerii anului financiar trecut în Marea Britanie. Noul buget naţional pentru intervalul 6 aprilie 2014 – 5 aprilie 2015 a fost anunţat de conservatorul George Osborne, într-un discurs tradiţional ţinut în faţa parlamentarilor, la sfârşitul lunii martie.

Cancelarul le-a vorbit parlamentarilor din Westminster Palace timp de 55 de minute, pentru a comunica ţării principalele caracteristici ale bugetului. El a anunţat, în finalul discursului său, noi stimulente pentru deţinătorii unui cont bancar de economii de tip Individual Saving Account (ISA). Aceştia au aflat, cu această ocazie, că vor putea pune deoparte maxim 15.000 de lire sterline pe an, începând de la 1 iulie 2014, beneficiind de dobânzi neimpozitabile pe sumele economisite.

Ministrul finanţelor a mai avansat un nou pachet atractiv de obligaţiuni destinate pensionarilor, cu dobânzi de 2,8% pentru depozite de un an şi 4% pe termen de trei ani.

Venitul net neimpozabil în intervalul fiscal 2014-2015 a crescut cu 500 de lire sterline, ajungând la £10.500, a transmis, în acelaşi context, ministrul finanţelor. Acesta a mai anunţat tot atunci îngheţarea accizelor pentru carburanţi şi băuturi alcoolice, dar şi creşterea preţurilor la ţigări.

————————————–

„Am reuşit să ne poziţionăm pe calea cea bună, dar încă mai avem un drum lung de parcurs. Să nu uităm că ţara noastră are încă nevoie de împrumuturi, fiind dependentă de un grad ridicat de îndatorare. Investiţiile nu sunt suficiente, nici exporturile, iar economiile noastre continuă să fie prea mici. Acest buget se vrea unul pentru o economie consolidată. Acest buget se adresează mai ales acelora care produc, care sunt oameni de acţiune sau celor care economisesc. Dar este vorba de un plan economic pe termen lung care, în final, va oferi siguranţă locuitorilor Marii Britanii.”

George Osborne, ministrul finanţelor în guvernul Cameron

————————————–

 

O nouă lege a beneficiilor

Noi măsuri luate de către autorităţile britanice au fost anunţate în 9 aprilie cu scopul de a împiedica cetăţenii europeni să aplice pentru beneficii sociale. Guvernul condus de David Cameron a decis ca migranţii din UE să locuiască în Marea Britanie cel puţin trei luni înainte de a putea pretinde beneficii şi alocaţii pentru copii. Totodată, cetăţenii europeni au fost obligaţi să se supună unui test de limbă şi să dovedească astfel că pot vorbi bine limba engleză, în caz contrar, ei nemaiputând primi indemnizaţie de şomaj.

Prevederile legislative care au intrat în vigoare din luna iulie stabilesc ca europenii care au un nivel slab de vorbire a limbii engleze să fie evaluaţi de către reprezentanţii Jobcentre Plus şi să participe apoi la cursuri pentru a-şi îmbunătăţi competenţele lingvistice, oferindu-le şansa de a obţine un loc de muncă. Ei vor fi din nou verificaţi printr-un test de limbă, după încă şase luni, iar în cazul în care nu îl vor trece, nu vor mai primi beneficii.

————————————–

„Guvernul doreşte construirea unui sistem corect şi consecvent, unul care îi susţine pe cei ce vor să muncească. Aceste schimbări trimit mesajul că sistemul nostru de bunăstare nu este deschis abuzurilor şi îi va descuraja pe cei care cred că pot veni în Marea Britanie în primul rând pentru a pretinde beneficii.”

Nicky Morgan, secretarul economic al Trezoreriei

————————————–

 

Lege pentru deportarea cerşetorilor români din Park Lane

Posibilitatea deportării facile a cerşetorilor români de pe străzile Londrei a fost una dintre preocupările autorităţilor britanice, după cum semnala mass-media la mijlocul anului trecut.

Orice străin aflat în custodia poliţiei britanice poate fi deportat în ţara sa de origine, chiar dacă nu comite infracţiuni şi fără a fi condamnat de un tribunal din această ţară, potrivit unor modificări legislative comunicate de reprezentanţii guvernului în primele zile ale lunii mai. Acestea au fost anunţate imediat după derularea unui program pilot prin care au fost repatriaţi 2.091 de imigranţi aflaţi în atenţia poliţiştilor din Londra. Dintre aceştia, circa 100 de persoane proveneau din România şi Polonia, conform articolelor pe această temă apărute în publicaţiile britanice la vremea respectivă.

Noua măsură privind deportarea mai uşoară a străinilor de către autorităţile britanice a fost introdusă în conformitate cu normele europene privind necesitatea ca persoanele ce se stabilesc într-un stat UE să demonstreze că muncesc sau că au resurse financiare pentru a se putea întreţine pe teritoriul acelei ţări. Prevederea a fost îndreptată mai ales către grupurile de cerşetori din zona centrală londoneză Park Lane. Mulţi dintre aceştia proveneau din ţări est-europene, cum ar fi România, au comentat ziarele decizia guvernanţilor. În consecinţă, cetăţenii UE reţinuţi de către poliţişti pentru infracţiuni precum cerşetoria pot fi acum deportaţi mai rapid şi cu mai mare uşurinţă. Legea mai prevede ca cei odată deportaţi să nu se mai poată întoarce în Marea Britanie pentru o perioadă de 12 luni.

 

Preţuri preferenţiale pentru studenţii români din UK

Studenţii români din Marea Britanie pot călători mai ieftin cu avionul în ţara natală, începând din iunie 2014, ca urmare a unui parteneriat între compania Tarom SA şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), filiala Marea Britanie.

Oferta se aplică tuturor membrilor LSRS, studenţi în Marea Britanie, cu vârsta până în 30 de ani, şi vizează rutele directe, dus-întors, astfel: Londra-Bucureşti-Londra şi Londra Luton-Iaşi-Londra Luton. Indiferent că este Paşte, Crăciun sau vacanţă de vară, preţul este unul fix. Suma care trebuie achitată este de 125 de lire pentru o călătorie dus-întors plus taxe de aeroport (taxele de aeroport sunt variabile, modificarea acestora modificând costul final al biletului). Preţul este constant indiferent de perioada de achiziţie a biletului.

 Detaliile referitoare la preţurile şi condiţiile preferenţiale de care beneficiază studenţii români din Regatul Unit care zboară în România cu Tarom pot fi consultate accesând link-ul http://www.lsrs.ro/oferta-tarom/.

————————————–

„Auzisem de ofertă de la alţi colegi români şi chiar am zis: Super! Eu niciodată nu mi-am planificat din timp vacanţele, pentru că niciodată nu ştiam când pot pleca. De obicei, vorbeam cu părinţii mei şi luam hotărârea aşa… de la o săptămână la alta sau de la o lună la alta. De exemplu, ultima dată când am plecat în România, am plătit 239 de lire pentru un bilet dus-întors de pe Luton, cu tot cu taxa de bagaje inclusă în preţ. Atunci nu ştiam de această posibilitate. Normal că îmi convine să plătesc 125… mai ales că fac parte din categoria celor care nu au vacanţele şi plecările programate.”

Gabi, 25 de ani, student în Lincoln

————————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “2014: CE S-A SCHIMBAT? CE NE-A AFECTAT?”

  1. paduraruviolina Spune:

    respect pentru legile angliei dar nu inteleg ce inseamna custodie adica romanu a comis ceva si e in custodia politiei da dar ce se intampla in acel timp de custodie si chiar dupa________________???? exempu romainul este reclamat ca a comis o fapta cu se stie ca a facut sau nu fapta si daca dupa custodia respective poate fi arestat??????????????? multumesc pentru intelegere!!!!

Spune-ti si tu parerea!