2015: Anul mioritic

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 21 decembrie 2015

Trăim vremuri mioritice. Regăsim ciobanii, cu cojoacele lor mițoase, în centrul unei capitale fondate, conform legendei, de un cioban. Ciobanul Bucur, sosit pe meleaguri bucureștene nițel mai

devreme de domnia lui Vlad Țepeș, se pare că a avut viziunea vremurilor ce aveau să vină, întemeind un târgușor menit să rămână, în mod fundamental, stână.

Azi, o stână parlamentară, în care lupii se aleg între ei, își dau legi cărnoase și își votează mielușei fragezi pentru mai târziu, sub o formă pe care unele animale de pradă o numesc pensie specială. De fapt, lupii au o stăpânire îndelungată asupra stânei, numai că abia acum ciobanii și-au dat seama de perpetua nemernicie care li se impune ca viață cotidiană. Lucruri precum număratul sub control parlamentar al câinilor la oi, astfel încât să fie întotdeauna prea puțini, se petrec într-o țară membră UE și NATO, la 26 de ani de când, la Timișoara, oamenii luptau împotriva tancurilor și mitralierelor, care nu făceau joc de scenă, ci trăgeau în plin. Acum, la 26 de ani, partidul „emanat” de PCR, pe numele său PSD, își votează singur pensii, salarii, indemnizații, diurne, mașini, bilete de avion, cure de slăbire și stagii profesionale la saună, încercând să cumpere un paradis imaginar în care Moș Crăciun sosește la adresele indicate pe linie de partid. Dau, aici, două scurte citate. Primul: „Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, a foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. (…) Președintele României trebuie să fie unul din simbolurile despărțirii noastre de comunism.” Și al doilea: „Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă.” Rândurile acestea erau scrise imediat după Revoluție și se adunau într-un program luminat și coerent, numit „Proclamația de la Timișoara”. Un document cutremurător rămas în arhivele istoriei, unde nu îl va mai citi aproape nimeni. Poate vreun doctorand cu ambiții democratice, care va dori să arate țării că o soluție există deja în decembrie 89, ca și în martie 90, dar ea a fost eliminată fără niciun efort de cei care se află în rețeaua de conductibilitate a puterii, valabilă și acum. Este un fel de hidrocentrală construită migălos pe un fluviu necunoscut, nedetectată de radare, generatoare de energie negativă pentru români și de conturi fabuloase în bănci străine pentru românii aleși.

Suntem, iarăși, în decembrie. Am tot fost. În decembriele de după alegerile prezidențiale credeam că lucrurile se vor schimba fulgerător. Apoi credeam că nu se mai schimbă deloc. În fine, ne-am dat seama, poate, că se schimbă în ritmul lor natural. Nu poți elimina comunismul nici după trei generații, indiferent de detoxifiant. Dar decembrie 2015 este total diferit. Nu mai avem demagogie politică pe mass-media. Nu mai avem promisiuni electorale. E o liniște neașteptată și puțin suspectă. Oare chiar va ninge?

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!