Vara asta se poartă… tenișii

Articol publicat in sectiunea Femina pe data 26 iunie 2015

moda 2015_tenisi decupati_cu sclipiciCum să faci să îți porți mult iubiții sneakers și atunci când temperaturile depășesc valoarea de 30 de grade, fără a te topi la propriu de căldură? Dacă ești adepta trendului sport și întrebarea de mai sus ți s-a lipit de buze, atunci te vei bucura să afli că unul dintre cele mai adorate articole ale verii sunt tenișii decupați.

 

Tenișii decupați

Fiind unul dintre cele mai hot trenduri ale sezonului, stilul sport a dominat podiumurile și a devenit literă de lege în outfiturile purtate de fashioniste. În moda momentului, tenișii, în toate formele și culorile, au fost arhiprezenți: streetstyle-ul le-a celebrat supremația, iar marii producători de articole sportive, Converse, Adidas sau Nike, sunt pe buzele tuturor.

Odată cu venirea verii, tenișii și adidașii sunt mai incomod de purtat, cu toate că îi vei regăsi în continuare pe lista de must have. Cum creativitatea industriei fashion nu are limite, pe rafturile magazinelor și-au făcut loc tenișii decupați, varianta estivală a botinelor decupate care au făcut furori iarna trecută.

Din punctul de vedere al regulilor de bună purtare, tenișii decupați pot fi combinați cu orice. Atât de puternic este trendul sport-luxe, încât nu mai există nicio restricție atunci când vrei să îi abordezi în ținuta ta. Nu o spunem noi, ci unul dintre cele mai influente creiere din lumea fashionului, Karl Lagerfeld, care a asortat în prezentările Chanel rochii hautecouture cu încălțăminte sport.

Stilul de suflet al tenișilor decupați rămâne, fără urmă de îndoială, cel casual. O variantă pe care o vei purta intens este cea care îi asociază unui top croșetat și unei perechi de shorts rupți. Pentru un vibe lejer și actual, pune alături o pereche de teniși perforați și niște pantaloni sport sau șalvari, mizând pe confortul absolut. La fel de bine, tenișii decupați merg cu rochiile largi, cu fustele asimetrice și alături de clasicii jeans, atât timp cât outfitul tău rezonează ca formă de exprimare.

Te-ai săturat să te tot îmbraci sport, mai ales că nu este un stil pe care să îl abordezi oriunde? Află că tenișii decupați merg de minune și la birou, mai ales dacă mizezi pe un model slip-on, mai elegant decât varianta cu șireturi. Îmbracă o pereche de culottes sau pantaloni slim, o cămașă și un sacou, și vei concepe o ținută pe care să o porți fără grijă într-o casualfriday, pe holurile celei mai scorțoase corporații.

Vrei să fii feminină, dar picioarele tale s-au săturat de tocurile amețitoare și tânjesc după teniși decupați? Versatilitatea articolelor sport va mai bifa un succes, cucerind și teritoriile misterioase ale stilului glam. Astfel, tenișii decupați dovedesc că se potrivesc la fel de bine și cu rochii, fie că acestea păstrează o linie casual, fie într-o abordare cât se poate de feminină, cu accente romantice.

Popularitatea de care se bucură tenișii decupați în preferințele și dulapurile fashionistelor de pretutindeni i-a determinat pe marii producători să ia inițiativa, astfel că mai toate numele mari ale modei au creat teniși decupați, care mai de care mai ispititori. Acestea sunt doar câteva din modelele care vor deveni fără îndoială iconice în lumea modei: Converse, Nike Blazer, Nike Air și Adidas Superstar.

Celebrează acest sezon în care reginele absolute sunt articolele de încălțăminte fără toc și bucură-te de o vară în care picioarele tale vor fi răsfățate pe măsura efortului depus. Îți prezentăm mai jos câteva opțiuni de teniși decupați care îți pot fura inima!

 

Teniși cu sclipici

Încălțămintea comodă, cu talpă joasă, este la mare căutare. Însă, cum multe dintre voi doresc să iasă în evidență, chiar dacă nu au în picioare platforme sau pantofi cu toc înalt, designerii au creat o combinație fericită: tenișii cu sclipici. Astfel, marii producători s-au adaptat rapid cerințelor pieței și au conceput modelul care este în tendințele acestui sezon. De altfel, în cazul în care nu găsești prin magazine un model care să îndeplinească cerințele și nevoile tale, poți încerca să îți faci singură, cu ajutorul tutorialelor de tip DIY. Prin urmare, hai să vedem care sunt câteva dintre modelele de teniși cu sclipici în tendințe din acest sezon.

Converse sunt renumiți pentru încălțămintea tip teniși, fiind principalii producători și cei mai vechi pe această nișă. Tot ei au creat modelul glittery roșii, ce te duce cu gândul la o Dorothy modernă, adaptată urbanului zilelor noastre.

În cazul în care îți era dor de perioada copilăriei, poți purta o pereche de teniși cu sclipici roz. Aceasta îți va aduce aminte instant de vremea în care împleteai părul păpușilor Barbie. Colorați și cu o notă jovială, tenișii cu sclipici roz vor fi cu siguranță o pată de culoare în ținuta ta.

Culorile metalice sunt în tendințele acestui sezon, astfel le porți purta cu încredere și la încălțăminte. Accesorizează-ți ținuta cu o pereche de teniși cu sclipici și vei obține imediat un look glam, relaxat.

Dacă te temi de culorile stridente la încălțăminte, dar îți dorești totuși o pereche de teniși cu sclipici, poți opta pentru tonuri mai închise. Astfel, poți alege teniși negri, gri sau chiar maro, iar avantajul acestora este că pot fi asortați la mai multe tipuri de ținute, fără a mai fi la fel de atentă la potrivitul culorilor.

În cazul în care ești ușor indecisă asupra culorii tenișilor, te sfătuim să alegi ceva care să împace toate preferințele tale. Astfel, poți opta cu succes pentru un model cu sclipici în culorile curcubeului.

Dacă ești genul căruia nu îi este frică să experimenteze și să se joace cu culorile, poți merge pe varianta tenișilor cu sclipici în degrade. Descreșterea treptată a intensității culorii va da un aer jucăuș, ușor nonconformist ținutei tale.

Astfel, încearcă în acest an să ieși din zona ta de confort cu o pereche de teniși cu sclipici, care va atrage cu siguranță privirile celor din jur. Asortează încălțămintea la ținute casual și vei obține un look sport-glam jucăuș.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!