3.32 – Jurnal al călătoriilor prin tatuaj

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 17 martie 2014

Bill Passman2Bill Passman a decis că va fi unic cu tatuajul său de pe spate: harta lumii. Mai mult, el colorează fiecare ţară pe care o vizitează.

De regulă, turiştii au cu ei o mapă a locului pe care îl vizitează însă Bill preferă ca harta să îi fie tatuată pe corp.

Bill Passman, în vârstă de 59 de ani, este un călător împătimit. Până acum a vizitat aproape de jumătate din ţările de pe glob şi păstrează un semn de la fiecare loc în care a fost. Are harta lumii tatuată pe spate, iar de fiecare dată când mai vede o ţară, colorează corespondenta de pe corpul său. Are colorate pe puţin 60 de ţări, iar altele stau la rând să fie umplute de culoare.

Bărbatul din Louisiana a început să călătorească târziu, pe la 51 de ani, când şi-a scos noul paşaport. Prima călătorie a fost în Tanzania. În 2010, Bill şi-a dat demisia de la job pentru a avea tot timpul din lume să călătorească. Plus timpul pe care îll petrece la tatuat.

Adunate, pe an el stă acasă cam trei luni, în rest este pe drumuri. A călătorit pe şapte continente, inclusiv Antarctica, dar locul său preferat rămâne Guatemala.

Passman, care este şi un blogger activ, spune că acest tip de tatuaj îi aminteşte mereu de locurile minunate prin care a trecut. Ideea tatuajului i-a venit de la o tipă din Antigua. Şi ea avea tatuată o hartă pe spate, dar îşi tatua un punct roşu pe unde trecea.

„Sunt un nomad boem, un om care are libertatea de a-şi trăi viaţa aşa cum vrea, fără reguli şi practici convenţionale”, spune Passman.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!