800 de suporteri la mitingul anti-Becali

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 29 octombrie 2015

603 suporteriFanii Stelei au venit la miting cu steaguri în culorile roşu şi albastru, cu drapelul României, precum şi cu un banner cu mesajul: „Vor veni vremuri mai bune”.

Suporterii au scandat injurii la adresa finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, şi la adresa rivalelor Rapid şi Dinamo, precum şi: „Suntem noi, Steaua suntem noi” sau „La puşcărie, Gigi la puşcărie”.

Jan Pavel a propus înfiinţarea unei societăţi deschise pe acţiuni nominative, iar fiecare suporter să achiziţioneze câte o acţiune în valoare de 10 euro. Liderii stelişti mizează pe aportul a 5 milioane de fani din toată ţara, iar cu sumele strânse să achiziţioneze marca şi palmaresul clubului de fotbal.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că a făcut o plângere penală împotriva lui Jan Pavel, pentru instigare la violenţă, acuzându-i totodată pe conducătorii clubului sportiv al armatei că încearcă o „mineriadă” prin susţinerea mitingului organizat de fostul lider de galerie.

Fostul lider al galeriei steliste Jan Pavel a declarat că va organiza săptămânal mitinguri precum cel ce a avut loc în weekend, el menţionând că acţiunea nu a ieşit cum se aştepta „din cauza manevrelor de tip comunist din ultimele zile”.

„Mitingul nu a ieşit aşa cum ne aşteptam din cauza manevrelor de tip comunist din ultimele zile. Gigi Becali ne-a ameninţat că o să ne bată şi o să ne împuşte jandarmeria. Iar aşa a reuşit să spargă oarecum această adunare. Mitingul a fost făcut pentru a ne hotărî să facem o societate pe acţiuni prin care să cumpărăm brandul de la CSA Steaua. Vom face astfel de mitinguri săptămânal de acum înainte”, a spus Pavel.

Unul dintre liderii Peluzei Sud, Alex Tofan, a declarat că fanii vor reveni la meciurile Stelei atunci când „o să existe Steaua Bucureşti”. „Acest miting este adunarea unor suporteri care încă mai cred că Steaua poate să existe legal în viitor. Acum există două entităţi, una care a pierdut brandul şi alta care l-a câştigat. Cea care l-a câştigat (CSA Steaua) e obligată să îl ducă mai departe şi să nu îl desfiinţeze. La meciurile Stelei o să ne întoarcem când o să existe Steaua Bucureşti. Dar deocamdată nu există, a afirmat el.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!