A fi sau a nu fi… freelancer

Articol publicat in sectiunea Muncă pe data 10 iunie 2015

programator IT

Multă lume a auzit până acum de termenul de „freelancer” (liber profesionist), dar probabil că nu la fel de mulţi sunt cei care îi înţeleg până la capăt însemnătatea şi concepţia.

În multe din cazuri, statutul de freelancer este confundat cu cel de self-employed, ceea ce nu este întotdeauna acelaşi lucru. În cazul unui freelancer, dumneavoastră sunteţi mereu în situaţia în care vă vindeţi o calitate de care dispuneţi, un „skill”, fiind mereu pe cont propriu, lucrând doar pentru cei care au nevoie de cunoştinţele pe care le aveţi, fără a fi angajat în vreun fel faţă de firmă (puteţi fi reporter, fotograf, programator etc).

Asta în timp ce statutul de self-employed presupune ceva mai mult, presupune să aveţi o afacere personală, câteodată cu angajaţi, în care nu trebuie neapărat să vă pricepeţi să faceţi ceva anume, ci doar să aveţi calităţile manageriale necesare pentru a face lucrurile să meargă. A fi freelancer înseamnă a fi self-employed, însă viceversa nu este întotdeauna adevărată.

 

O privire de ansamblu

Pentru cei care vor să facă şi altceva în afară de cleaning sau building, atunci calitatea de freelancer este exact ceea ce vă trebuie, atâta timp cât sunteţi foarte priceput la un lucru şi există piaţă pentru această abilitate.

Cuvântul freelancer este unul care provine din timpurile medievale, şi la acea vreme desemna soldaţii care veneau să îşi vândă îndemânarea în slujba celor care erau dispuşi să plătească pentru ea. În ziua de azi, este un mod în continuă creştere de a lucra, gama de ocupaţii fiind variată, apelând la cei care se simt subjugaţi de cultura de corporaţie, iar ideea principală a rămas aceeaşi ca acum 500 de ani.

 

Pro şi contra

Ceea ce veţi câştiga prin acest statut este, în mod cert, libertatea de mişcare, iar ceea ce veţi pierde va fi sensul de a aparţine de ceva sau cineva. Până la urmă, pentru noi românii, lăsând la o parte situaţia în care există un drept de muncă, self-employment-ul sau pur şi simplu a fi freelancer sunt cam singurele lucruri legale pe care le putem face în Anglia în scopul de a câştiga nişte bani şi de a progresa în carieră.

Aşa că, înainte de a intra în această lume, faceţi un pas în spate, uitaţi-vă bine la ceea ce sunteţi şi decideţi dacă veţi face pasul respectiv.

 

Cine o face?

Nu de azi, de ieri, acest mod de viaţă a fost unul obişnuit pentru scriitori, artişti sau interpreţi, dar devin din ce în ce mai multe ocupaţiile cu un număr serios de freelanceri. Practic, oricine are un anume potenţial într-un anume domeniu poate evolua pe cont propriu.

Site-urile internet ca cel al Centrului Freelance (www.freelancecentre.com) oferă o listă serioasă pentru cei care au ceva de vândut. Categoriile includ contabilii, cei din domeniul sanitar, consultanţii, arhitecţii sau specialiştii IT.

Site-ul nu este singurul care vă poate ajuta să realizaţi o privire de ansamblu, aşa că mai puteţi accesa şi www.smarterwork.com, www.homeworkinguk.com şi www.ownbase.org.uk. Vă recomandăm să studiaţi aceste surse de informaţie.

Ariile de lucru care au avut cele mai multe dificultăţi pentru a angaja personal sunt şi cele care cer un număr sporit de freelanceri.

Dacă ştiţi destule despre ebusiness sau despre designul siturilor internet, de exemplu, atunci nu veţi duce lipsă de clienţi.

 

Au plecat sau au fost forţaţi?

Este o percepţie comună credinţa că freelancing-ul este un resort pentru cei care au devenit inutili la locul de muncă. Normal că este un mod de a te gândi la a lua lucrurile pe cont propriu, dar cu siguranţă că treburile nu stau chiar aşa. Unii oameni au beneficiat mereu de idei şi au aşteptat doar oportunitatea de a le pune în practică. Oricum, dintr-un studiu recent, a reieşit că 63% dintre cei care au ales să fie freelancer au simţit că este în interesul lor personal şi că aceea este posibilitatea de a avansa sau de a avea o carieră, cu adevărat.

Printre cele mai întâlnite motive care au generat o astfel de schimbare, pot fi enumerate:

  • independenţa;
  • insatisfacţiile materiale, legate de salariul primit;
  • libertatea de a alege cu cine, când şi cum lucraţi;
  • modalitatea perfectă de a face carieră;
  • fl exibilitatea orară, care oferă posibilitatea de a fi şi părinte.

 

Cum este, cu adevărat?

A fi freelancer este puţin diferit de alte forme de angajare. Veţi lucra pentru un angajator sau chiar pentru mai mulţi, doar că de data aceasta va trebui să dezvoltaţi un nou set de forme de colaborare cu ei. Angajatorii devin acum clienţi, iar dumneavoastră deveniţi cel care le pune la dispoziţie cele necesare. Va trebui să le deveniţi indispensabil, punându-le rapid la dispoziţie soluţiile de care au nevoie, unele dintre ele la care nici ei nu au avut curajul să se gândească. În cele mai multe din cazuri, va trebui să vă comportaţi ca şi cum aţi fi “angajatul de vis”, fiind mult mai amabil şi mai uşor de contactat ca pe vremea în care eraţi angajat obişnuit.

De asemenea, va trebui să ţineţi cont de faptul că veţi putea fi văzut ca un pericol de către ceilalţi angajaţi convenţionali ai clientului, ca pe un om care ar putea să le preia din mers treburile pe care le fac ei. Tocmai de aceea, trebuie să vă asiguraţi şi să asiguraţi conlocutorii că succesul a ceea ce faceţi dumneavoastră nu poate veni decât în urma cooperării cu ei. Munca într-un mediu conflictual cu celelalte forţe de muncă prezente poate fi foarte greu, uneori aproape imposibil de făcut.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!