A luat Marele Premiu la The Great American Jazz Piano Competition

Articol publicat in sectiunea Cultură, Diaspora în lume pe data 7 iunie 2015

Sorin Zlat Jacksonville_Jazz Piano Competition 2015

Sorin Zlat, pianist de jazz, clarinetist și compozitor, a obținut marele premiu la Jacksonville Jazz Piano Competition 2015 (The Great American Jazz Piano Competition – Florida), unul dintre cele mai prestigioase concursuri de jazz din America.

„Este pentru prima oară în istoria concursului de peste 30 de ani când un muzician român câștigă acest premiu. De asemenea, este pentru prima dată când juriul acordă acest premiu unui pianist din afara Statelor Unite ale Americii. A fost o competiție foarte dificilă, din 200 de participanți au ales doar cinci concurenți din toată lumea pentru finală, dintre care patru americani și eu. Toți concurenții au fost foarte buni, unul dintre ei fiind chiar pianistul vestitului trompetist Arturo Sandoval, dar juriul și publicul m-au ales pe mine în mod detașat să fiu marele câștigător. Pe langa premiul monetar obținut, am fost invitat să cânt în festival alături de Dennis Marks (contrabas), care concertează împreună cu Arturo Sandoval și colaborează cu importanți muzicieni de jazz, și Clyde Conner (tobe), care a colaborat cu Dizzy Gilepsie și Oscar Peterson.

Sorin Zlat a fost singurul român care a câștigat marele premiu la concursurile „EuropaFest” (2012) și „Concursul Internațional de Jazz pentru soliști de la Monaco” (2014). Anul acesta, în iunie, pianistul va participa la Festivalul „Entre Jazz Festival” din Polonia, iar în iulie la competiția de pian solo ce va avea loc în cadrul renumitului festival de jazz din Elveția „Parmigiani Montreux Jazz Festival”.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!