A murit pe șantier, după ce un zid s-a prăbușit peste el! Se strâng fonduri pentru repatriere

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 24 aprilie 2015

uk_construction worker injured

Un tânăr de 21 de ani, din Babadag, și-a pierdut viața în urma unui grav accident care a avut loc pe un șantier din zona Leyton, în estul Londrei. Jurnaliștii britanici de la The Guardian scriu în ediția locală că acesta a murit la scurt timp după ce zidul s-a prăbușit peste el. Acesta lucra la renovarea unei clădiri vechi, de pe Leyton High Road.

Deși tânărul a fost transportat de urgență la Royal London Hospital, medicii nu l-au mai putut salva din cauza leziunilor grave suferite la cap. Cei care locuiesc în zona în care a avut loc accidentul au declarat pentru The Guardian că au fost șocați și că este trist că acei oameni își riscă viața în acest fel pentru 50 de lire sterline pe zi. Un alt locuitor al zonei spune că lucrarea începuse în urmă cu aproximativ șase săptămâni și până pe 14 aprilie nu avuseseră loc alte incidente. Ediția locală a The Guardian mai scrie că moartea tânărului este ținută sub tăcere de către autorități.

Cei care au anunțat pe grupurile de români de pe Facebook faptul că cel omorât de peretele clădirii din Leyton este cetățean român, are 21 de ani și se numește Nemiț Marian au fost rudele și prietenii tânărului. Aceștia fac apel la comunitatea din Marea Britanie să doneze bani în conturile unor persoane din Babadag. Tot prietenii și rudele spun că tânărul a fost înfiat de o familie la vârsta de 7 ani, după ce părinții lui naturali au fost decăzuţi din drepturi.

Pe unul dintre grupurile Români în Londra se mai arată că poliția urmează să îl cheme pe prietenul cel mai bun al tânărului, Cristian Neguț, la finalizarea anchetei, pentru identificarea corpului. Totodată, Parohia Ortodoxă Sf. Ierarh Nicolae din Londra s-a implicat în acest caz.

————————————–

Conturile în care se poate dona

EUGEN A. BELU

Lloyds Bank, SORT CODE: 779504 ACCOUNT: 42047068

Persoanele care vor să doneze bani o pot face şi în conturile mamei:

BOTEZ GABRIELA

BCR agenția Babadag

Lei: RO54RNCB0904107862320001

Lire: RO43RNCB0904107862320005

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!