A plecat Mihai Carciog

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 19 iunie 2011

Exista editoriale pe care nu vrei sa le scrii. Nu te astepti sa trebuiasca sa le scrii vreodata. Asa cum, vorba lui Eminescu, nu credeam sa-nvatam a muri vreodata. Plecarea lui Mihai Carciog nu poate fi, insa, trecuta sub tacere. Pentru orice jurnalist care stie cum s-a creat presa libera in Romania dupa decembrie 1989, numele lui Mihai Carciog este unul din primele repere. Ziarele, revistele, televiziunile pe care le-a lansat au ramas majoritatea pe piata, ceea ce reprezinta aproape un miracol. Oamenii care au format echipa lui sunt, de mult, vedete ale presei romanesti, si-au construit propriile imperii mediatice sau au plecat din presa, urmandu-si propriile destine. Ma numar printre cei care, in 1990, s-au alaturat micii echipe de la Expres Magazin, echipa care a creat, in 1992, cotidianul Evenimentul zilei, iar apoi s-a lansat in multe alte aventuri, in televiziune, radio, carte, film, presa regionala si nationala. Mi-a fost alaturi in multe momente de cumpana si si-a gasit intotdeauna timp sa dea o solutie neasteptata unei probleme irezolvabile. Nu m-am simtit niciodata, in sutele noastre de intalniri, un subaltern. De la primul gest deveneam un prieten de la care astepta mereu mai mult. Astepta alte idei, alte aventuri, alte reportaje, si se bucura aproape copilareste cand toate acestea chiar se intamplau. Avea o incredere nemasurata in colaboratorii lui, ceea ce obliga la performanta sau ducea la tradare. A avut parte de ambele. Era magnatul de presa absolut atipic a carui umanitate, cultura si sinceritate sfida profitul, afacerismul, smecheria.

Un om deschis, zambitor, elegant in suflet si nu doar in costumatie. Un aristocrat calm si prietenos intr-o lume cuprinsa de delirul imbogatirii si al politicianismului. Primul lui birou, cel din primele luni ale trustului Expres, pe Calea Victoriei, era mereu ticsit de lume, sute de oameni aveau ceva de propus, de cerut, de inventat. Ii primea pe toti, atent, neobosit, ospitalier. Putea fi regasit tot acolo, dupa miezul noptii sau spre dimineata, discutand proiecte editoriale, calculand investitii, cautand idei. O capacitate de munca enorma, care sprijinea un esafodaj managerial aflat intr-o continua expansiune. Un alergator de cursa lunga, chiar daca la capatul ei nu se intrevedea decat un vis. Nicio definitie nu poate inchide in ea nobletea simpla si inteligenta mereu alerta, bunatatea si fermitatea, convivialitatea si dinamismul care i-au conturat intotdeauna personalitatea. Dar, daca ar trebui sa reduc toate acestea la o singura fraza, cred ca as spune astfel: Intr-o lume in care orgoliile ridica munti de tacere intre noi, Mihai Carciog era omul care iti raspundea intotdeauna la telefon.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!