Abecedarul multimedia, inventat de o româncă, predat copiilor englezi

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Diaspora, Educaţie şi învăţământ, Poveşti româneşti pe data 31 martie 2015

Londra_Adina tulbure

Zânele, prinţesele, balaurii, dar şi alte personaje sau obiecte din decorul basmelor româneşti au ajuns să le fie de folos micuţilor englezi, după ce o învăţătoare din România îi ajută pe copiii din Anglia să înveţe şi să citească cu ajutorul eroilor noştri. Adina Tulbure are 40 de ani, este din Constanţa şi şi-a dorit să devină cadru didactic… de când a păşit pe băncile şcolii, urmând cursurile Liceului Pedagogic din oraşul de la malul Mării Negre.

De câteva luni de zile, a schimbat catedra românească cu cea englezească. Nu şi-a dorit să lase în urmă România, dar s-a întâmplat! O nenorocire a determinat-o în vara anului trecut să îşi ia toate bagajele: şi cele cu haine, dar şi cele cu experienţă, cu vechime, cu imaginaţie şi cunoştinţe. Să împacheteze pasiunea de a învăţa copiii şi să ia drumul Marii Britanii. Aşa a ajuns în Bolton, unul dintre cele mai primitoare oraşe din Anglia, după cum spun chiar experţii în turism. Chiar şi aşa, uşor nu a fost, dar cu răbdare şi ambiţie a reuşit de câteva luni să ajungă în faţa copiilor englezi.

Povestea ei de viaţă o aflaţi relatată chiar de ea, într-un interviu pentru Diaspora Românească.

 

Diaspora Românească: A fost o simplă întâmplare sau v-aţi dorit să deveniţi cadru didactic?

Adina Tulbure: La 14 ani mi-am ales această carieră urmând Liceul Pedagogic din Constanţa, pe care l-am terminat cu a doua medie pe liceu şi am fost astfel repartizată într-o şcoală din cartierul Abator din Constanţa. Acolo pot spune că mi-am început cariera, cu copiii ale căror familii treceau prin perioada de criză, imediat după căderea comunismului, când părinţii rămâneau fără joburi din cauza faptului că toată zona industrială a Constanţei fie era vândută, fie se întâmplau tot felul de schimbări. La acea şcoală m-am format ca şi cadru didactic. Munca într-o astfel de conjunctură este foarte dificilă, te solicită foarte mult, trebuie să găseşti mereu metode şi să creezi oportunităţi de învăţare pentru copiii care provin din medii defavorizate.

Tot în acea perioadă am luat contact cu Şcoala Waldorf, dar şi cu filozofia ei. Am şi lucrat timp de doi ani de zile în această şcoală, iar lucrul acesta mi-a oferit o deschidere suplimentară, urmând să mă dezvolt foarte mult pe acest domeniu, al educaţiei prin artă, cel care se şi propune ca model în Şcoala Waldorf. Arta inclusă în toate disciplinele de predare este un lucru foarte important. După care am fost transferată la Liceul de Artă din Constanţa, unde am şi fost elevă la vioară, până în clasa a şasea, şi astfel m-am bucurat să mă reîntâlnesc cu foştii mei profesori. Un mediu elitist al Constanţei, cu copii ce au înalte abilităţi şi cu cerinţe educaţionale speciale prin acest punct de vedere.

 

D.R.: Ce v-a determinat să părăsiţi România?

A.T.: În Constanţa am început să dezvolt un centru de inovaţie didactică. Am început acest proiect după ce am obţinut nişte bani dintr-un proiect cu fonduri europene, unde am fost expert internaţional, iar toţi banii din acel proiect i-am investit împreună cu soţul meu pentru a crea acest centru. Numai că… după trei ani de la înfiinţarea centrului, casa noastră a ars, iar noi nu am mai putut continua în niciun fel activitatea, pentru că din tot ceea ce câştigam în România, nu ne puteam permite să ne creştem şi copiii, dar şi să închiriem o casă.

 

D.R.: De ce… Marea Britanie?

A.T.: Am ales Anglia pentru că vorbim toţi patru, şi cei doi copii, dar şi soţul, limba engleză fluent. Băieţii mei au învăţat încă de când erau mici limba engleză şi mi s-a părut că aici o să ne fie mai uşor să ne integrăm, mai ales că şi-a oferit sprijinul, în urma nenorocirii, o prietenă foarte veche de-a mea. Am cunoscut-o chiar la începuturile carierei mele: Anne Collins, care a fost învăţătoare, profesoară şi directoare în Anglia timp de 35 de ani, şi care mi-a spus că am toate şansele să îmi găsesc un loc de muncă, conform pregătirii mele.

 

D.R.: Cum a fost începutul, v-aţi găsit un loc de muncă în domeniu repede sau mai greu?

A.T.: Sunt aici de şapte luni de zile, din vara anului trecut, imediat după ce copiii au luat vacanţă şi au încheiat anul şcolar în România, am venit cu ei în Anglia şi am început să îmi caut de muncă. Am venit cu bani puţini, echivalentul a 3.000 de euro, în Anglia nu reprezintă o sumă foarte mare. Am luat primul job care mi s-a oferit şi am lucrat ca muncitor într-o fabrică de pizza la început, timp de şase luni, până când mi-am făcut o intrare în sistemul de aici. În acelaşi timp, m-am înregistrat cu o agenţie şi imediat ce respectiva agenţie mi-a găsit un post pe o perioadă mai lungă, adică un contract de două luni la o şcoală primară, am renunţat la fabrică şi am început să merg pe calea aceasta.

 

D.R.: Din experienţa dumneavoastră, este uşor sau este greu pentru un cadru didactic din România să intre în sistemul de aici?

A.T.: Este uşor să intri în sistemul din Anglia, pentru că toate calificările sunt recunoscute. Dacă te pregăteşti din timp, adică din România, şi îţi obţii statutul de profesor calificat, acel QTS (Qualified Teacher Status), care durează, deci este o formalitate de durată ca să ţi se echivaleze studiile pedagogice din ţară, durează în medie cam trei luni, atunci agenţiile te primesc imediat, cele mici. Cele mari te primesc mai greu, după ce prinzi puţină experienţă în UK. Este greu pentru că nu poţi să ai un post permanent, plătit conform studiilor, decât eventual ca asistent de grădiniţă, chiar dacă tu ai ani vechime şi ştii meserie. Posturi permanente poţi găsi, la început, doar în grădiniţele private, unde ţi se oferă în jur de 6,50-7 lire pe oră. Bani care nu prea îţi ajung ca să te descurci în Anglia, mai ales dacă eşti cu familia şi copiii. Este un salariu de început.

————————————–

„Interviurile de angajare sunt foarte grele, sunt ca nişte examene din toate materiile pe care le-ai susţinut şi le-ai învăţat pe parcursul vieţii. M-am simţit de fiecare dată ca la un examen la facultate. Peste tot unde mergi te întreabă de această experienţă, însă la interviurile pentru a lucra într-o şcoală, eşti întrebat mai mult profesional, de ceea ce ai face tu în anumite situaţii, cum ai rezolva anumite probleme la clasă, cum ai preda, cum ai evalua, cum ai planifica materia, ce material didactic ai folosi. Pur şi simplu, întrebări tehnice legate de meserie, iar interviurile durează în jur de o oră. Şi cele de înregistrare cu agenţiile şi cele cu directorii de şcoală… dacă ai norocul să fii chemat la interviu.”

Adina Tulbure, 40 de ani, învăţătoare

————————————–

 

D.R.: Cum procedează agenţiile la care v-ați înscris?

A.T.: Eu am depus în jur de 200 de CV-uri şi am fost chemată la trei interviuri şi toate au fost la grădiniţe. Sunt înregistrată acum cu patru agenţii. Am lucrat, la început, două luni de zile în acea şcoală primară, cu prima agenţie, apoi m-am înregistrat şi la alte agenţii, şi acum mi se oferă, de la o zi la alta sau de la o săptămână la alta, diverse joburi şi sunt chemată în diverse şcoli. Mi se oferă de obicei o zi întreagă sau jumătate de zi. Plata este foarte bună, la un efort atât de mic din punctul meu de vedere, care sunt experimentată în domeniu şi ştiu să fac faţă oricărei provocări, banii pe care îi primesc mi se par ok. Pentru două ore, 45 de lire mi se par în regulă.

 

D.R.: Cum sunt copiii, cum sunt profesorii de aici?

Londra_Adina tulbure1

A.T.: Copiii sunt la fel peste tot, profesorii sunt diferiţi. Aici, profesorii sunt mai exigenţi cu ei înşişi şi cu mediul din jur, relaţiile dintre ei sunt foarte stricte şi profesionale. Se urmează cu stricteţe toate regulile şi regulamentele şcolii şi din acest punct de vedere, sistemul românesc este mult mai flexibil şi mai subiectiv. Aici se încearcă să fie totul cât mai obiectiv. Ceea ce m-a frapat a fost multitudinea şi diversitatea de material didactic de înaltă calitate care li se oferă copiilor. M-a frapat faptul că niciodată copiii nu sunt lăsaţi nesupravegheaţi. În timpul orelor, copiii mai mici au parte de câte două sau chiar trei sau patru cadre didactice, depinde de clasa respectivă şi de necesităţile acesteia. Deci, pe lângă învăţători, mai sunt şi aceşti asistenţi care nu există în România şi care sunt, practic, indispensabili ca să poţi face educaţie pentru toţii copiii. Aici, şi copilul care este mai neastâmpărat nu pleacă de la şcoală până când nu învaţă ceea ce trebuie să înveţe.

 

D.R.: Ce sfaturi le-aţi oferi cadrelor didactice din România care se gândesc sau care au în plan să profeseze în Anglia?

A.T.: În primul rând să se înarmeze cu bani, că dacă nu vii cu bani în Anglia, rişti să devii sclav. Banii sunt necesari la început ca să îţi poţi închiria o locuinţă şi apoi să începi să aplici la agenţii. Există acest drept al muncii, din ianuarie 2014, care ne dă şansa, nouă românilor, să lucrăm oriunde. Se pot echivala toate calificările, numai că piaţa muncii din Anglia este foarte competitivă. Deci, dacă nu vii cu bani şi nu ştii limba engleză, nu ai cum să lucrezi într-o şcoală, decât eventual într-o şcoală românească. După care i-aş sfătui, după ce rezolvă aceste demersuri, să le numesc administrative, să îşi echivaleze diplomele la NARIC, pentru că angajatorii din agenţii nu recunosc toate studiile şi calificările, decât după ce primeşti acea scrisoarea de la NARIC, care este valoarea calificărilor pe care le ai. La început, te tratează ca pe un om care eşti la începutul carierei şi care ai… doar aşa… eventual o şcoală profesională în domeniu. Nu te tratează nici măcar ca pe un absolvent de liceu. Eu nu am ştiut acest lucru, la început, când m-am dus la agenţii şi le-am arătat celor de acolo calificările mele. Mi-a venit această idee când un angajator de la o agenţie m-a întrebat care ar fi echivalentul. Am început să îi explic şi m-a privit cu oarecare neîncredere. Sincer, cred că nu au cum să te creadă pe cuvânt, chiar dacă eu aveam traducerile diplomelor, aveam tot ceea ce mă gândisem eu din ţară că îmi va folosi. Însă, după ce am obţinut scrisoarea de comparabilitate de la NARIC, toate lucrurile s-au aşezat foarte uşor şi am început să fiu chemată pe postul de profesor.

————————————–

„Aş dori să mai atrag atenţia asupra unui fapt: am o colegă, învăţătoare, care a ajuns în partea de sud a Angliei şi care îmi spunea că a mers la universitate ca să facă nişte cursuri. Ea a terminat liceul pedagogic, dar şi facultate în România. Cei de aici i-au cerut să facă o şcoală sau să dea nişte examene care să îi ofere GCSE (General Certificate of Secundary Education), lucru pe care noi deja îl avem. Deci, nu mai este nevoie să mai investească timp şi energie în aşa ceva.”

Adina Tulbure

————————————–

 

D.R.: Ce vă doriţi pe viitor? Aţi avea şansa să obţineţi un post permanent într-o şcoală englezească?

A.T.: Îmi doresc ca în următorii ani, să pot să lucrez într-o şcoală, ca învăţătoare, aşa cum am lucrat şi în România, şi să fie un post permanent. Este foarte posibil să am această şansă… pentru că mi se pare foarte facilă integrarea în sistemul lor de învăţământ, sunt aptitudini pe care le pot transfera cu uşurinţă. Această barieră de limbă se estompează uşor-uşor, mai ales după ce prinzi puţină experienţă şi te obişnuieşti cu termenii lingvistici din şcoală, apoi îi poţi folosi cu lejeritate. Chiar mă gândesc că există şanse reale ca la anul viitor sau poate chiar mai devreme, să putem vorbi de un post permanent.

 

D.R.: Povestiţi-ne câteva lucruri despre Abecedarul multimedia, soft-ul care asociază literele cu sunetele şi imaginile şi pe care l-aţi inventat.

A.T.: Abecedarul a fost început şi iniţiat ca proiect când băieţelul meu cel mare avea trei ani şi jumătate, iar eu am participat la nişte cursuri ale domnului profesor Florian Colceag, în Constanţa. Aşa m-am gândit că ar putea să înveţe copilul meu să citească prin metoda citirii globale, adică memorarea cuvintelor în forma în care sunt ele şi asocierea lor cu acel cuvânt şi cu semantica acelui cuvânt. L-am învăţat în felul acesta, pe băieţelul meu, vreo 210 cuvinte, le ştia deja când avea doi ani, putea să le recunoască. Şi asta pentru că, la cursuri, domnul Colceag ne spusese că până la vârsta de trei ani, orice copil poate învăţa aceste lucruri şi că îi prind bine mai târziu când începe să decodifice mesajele scrise. Lucru care s-a adeverit.

 

D.R.: Acelea au fost bazele Abecedarului, aşa a pornit ideea?

A.T.: Da, fiind în permanenţă acasă cu băieţelul meu, având după aceea al doilea copil şi stând în concediu de maternitate, am avut astfel timp să tot cercetez, să mă informez şi să mă gândesc că nu ar fi rău să încerc să inventez o metodă prin care copiii să vizualizeze cuvântul, să audă şi apoi să îşi facă singuri asocierile şi să înveţe să decodifice mesajele scrise pe măsură ce folosesc această carte vorbitoare pe calculator. Şi am început să dezvolt proiectul împreună cu soţul meu, el fiind editor de sunet. L-am finalizat în 2006, l-am propus colegilor mei, la un Congres al Învăţătorilor, iar ei au preluat cu mare bucurie proiectul. Vreo 80 de învăţători l-au şi folosit în clasă şi aşa am făcut un studiu de cercetare, să vedem dacă ar putea învăţa copiii şi ce impact ar avea. Am făcut un website şi am postat informaţiile pe care le-am obţinut din acel studiu, dar şi studiul în sine, ca să îl poată vedea oricine care se gândeşte să mai dezvolte astfel de produse educaţionale.

————————————–

„Am fost o sursă de inspiraţie pentru foarte multe produse educaţionale care s-au făcut după aceea, cu mai mulţi bani şi cu echipe mult mai performante, însă ceea ce m-a bucurat foarte mult a fost că Abecedarul meu a rămas preferatul tuturor învăţătorilor, fiind făcut de mine şi având vocea copilului meu, dar şi a soţului meu, vocile noastre de fapt. Marea majoritate a învăţătorilor din ţară îl cunosc şi îl folosesc. În jur de 5.000 de copii, am calculat, că l-au folosit de-a lungul timpului în România.”

Adina Tulbure

————————————–

 

D.R.: Aţi folosit Abecedarul şi în şcolile din Anglia?

A.T.: Da, l-am folosit şi aici. Matematica, partea a doua a Abecedarului. Pe adunare şi scădere, le-am prezentat copiilor lecţia, folosindu-mă de table interactive şi de soft-ul meu, iar la sfârşitul orei, ei au fost capabili să calculeze mental, pentru că îşi făcuseră asocierile şi puteau să calculeze cu uşurinţă. Învăţătoarea care a participat la lecţie a fost fascinată de ceea ce a observat.

————————————–

„Atunci când am conceput aceste materiale am folosit toate informaţiile şi toată experienţa pe care le-am acumulat în 20 de ani de vechime în domeniu. Şi am creat ceea ce copiii au nevoie ca să înveţe singuri. Există şi un echivalent al Abecedarului în limba engleză. Site-ul se numeşte starfall.com, este un site realizat de o echipă de 30 de specialişti americani, finanţaţi de guvernul american, destinat copiilor care întâmpină dificultăţi la citit. Acel site este în limba engleză, este gratuit şi este foarte bun.”

Adina Tulbure

————————————-

 

D.R.: Aţi avut rezultate cu acest Abecedar şi în Anglia?

A.T.: Este o tehnică pe care am învăţat-o mergând la cursurile Waldorf, aceea de a inventa poveşti care să îi atragă pe copii. Poveştile au un conţinut organizat din punct de vedere didactic şi le adaptezi în momentul în care le creezi exact nevoii copilului atunci când învaţă un anumit lucru. Având în lucru, la şcoala la care am predat, şase copii cu abilităţi joase de învăţare, care nu recunoşteau literele, nu reuşeau să decodifice mesajul, erau total pe dinafara cititului comparativ cu colegii lor care citeau cursiv în limba engleză, a trebuit să găsesc tot felul de metode… să inventez tot felul de poveşti şi să creez din hârtie colorată, cartoane, plastelină, dar şi cu ajutorul păpuşilor pe care le aveam cu mine, am creat o experienţă de învăţare unică. Am reuşit să îi atrag, să dau un sens afectiv şi emoţional literei şi cuvântului ce trebuie decodificat, astfel încât copiii au învăţat în cele două luni să citească, să recunoască toate literele într-o propoziţie, să distingă cuvintele. Am avut succes, chiar doi dintre ei au luat şi o distincţie numită Star of the week pentru dezvoltarea pe care au avut-o. Poveştile bineînțeles că erau cu eroii din basmele noastre, pe sufletul meu românesc. Nu ştiu să creez poveşti adaptate sufletului englezesc, poveştile sunt din folclorul nostru, cu personaje tipic româneşti.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!