ABUZURILE DE… DINCOLO DE RESTRICTII

Articol publicat in sectiunea E țeapă, Muncă, Reportajul săptămânii pe data 19 februarie 2012

Statutul de self-employed, care permite romanilor sa munceasca sub forma lucratorilor pe cont propriu pe piata muncii din Regatul Unit, este un drept trunchiat. El le ofera acestora sansa de a munci, dar nu le asigura protectie si nici nu le garanteaza conditii de munca echitabile.

In calitate de self-employed, romanii din Marea Britanie pot deveni proprii lor „angajati”. Asta inseamna ca pot sa contracteze lucrari, pentru care sa-si conceapa dupa bunul plac propriul program de munca, sa se aprovizioneze cu scule si materiale si sa-si coordoneze propria echipa de muncitori. Ei au libertatea sa negocieze pretul lucrarilor pe care le realizeaza si pot desfasura, fara prea multe rezerve, o activitate profitabila.

In acelasi timp, insa, ca lucratori pe cont propriu nimeni nu le asigura romanilor self-employed din Marea Britanie un venit minim legal. Ei nu au garantia unui concediu de odihna anual platit, iar pensia ori asigurarea lor medicala sunt, de asemenea, incerte…

Si atunci romanii devin vulnerabili si expusi abuzurilor… Iar multi dintre acestia nici nu constientizeaza ca traiesc o asemenea realitate.

  

  

Povesti romanesti

 

Statutul de self-employed, adica de lucrator pe cont propriu, ofera romanilor o alternativa de a munci legal in Marea Britanie, dar nu le garanteaza siguranta si respectarea drepturilor pe o piata a muncii dura si restrictiva.

De aceea, povestile de viata ale multora dintre imigrantii romani ajunsi pe aceste meleaguri incep cu amintiri neplacute. Ele relateaza intamplari cu oameni inselati, promisiuni neonorate, bani pierduti si munca in zadar…

Romanii nou-veniti in Regatul Unit sunt cei mai expusi la experientele nedorite in care munca oamenilor poate fi exploatata fara a fi platita.

In prima etapa, aceea a acomodarii, multi sunt cei care nu cunosc mai pe nimeni in aceasta tara si nu vorbesc suficient de bine limba engleza. Toti isi doresc, in schimb, sa munceasca in orice conditii; si atunci, oamenii sunt tentati sa accepte orice si sunt nevoiti sa riste, investind incredere in persoane despre care nu stiu nimic.

Iar povestile lor, care sunt mai vechi sau mai noi, par aceleasi…

 

Londra, prima impresie

„Povestea unei romance in Anglia” este titlul unui articol postat recent pe http://www.easteurope.org.uk/. Website-ul este nou si este deschis marturisirilor oricui; si este locul unde o femeie originara din Romania a dezvaluit primele experiente pe care ea le-a trait la Londra, candva, in 2003.

„Era primavara anului 2003 cand pentru prima data calatoream cu avionul si am intalnit aeroporturile, pe care le vazusem numai la televizor. Nimic nu ma speria, gandul de a ajunge in Londra imi dadea puterea de a fi pozitiva”, incepe istorisirea.

In realitate, romanca avea toate motivele sa se teama. Venea din Spania si calatorea cu un pasaport britanic fals, in interiorul caruia era aplicata „poza unei alte persoane”. „Unele momente de ezitare, le-am infruntat cu zambetul pe buze, ce ma caracterizeaza si astazi. Frica, confuzia, nesiguranta, le ascund in spatele acestui zambet.”

Romanca a ajuns, totusi, fara evenimente pe aeroportul Gatwick, unde cineva o astepta. „Prima iesire pe strada mi-a dat sentimentul si imaginea de bunastare…, ca iti permiti orice, ca viata e simpla si frumoasa. Eram plina de viata si speranta. Simteam ca voi darama lumea, ca voi ajunge sa fiu cunoscuta in scurt timp si in zona in care locuiam. Bucuria de pe fata mea era, de fapt, naivitatea cu care credeam ca incepe noua viata pentru mine”, isi aminteste femeia.

 

„Clinara” la Londra

Dupa o vreme in care a trait visand, vrajita de ofertele aparent avantajoase de pret pe care le intalnea la tot pasul in magazinele alimentare sau de imbracaminte, romanca a inceput sa se ingrijoreze. Incepuse sa inteleaga ca nu isi va gasi usor un loc de munca…

„Luasem numere de telefoane din vitrinele magazinelor in care se ofereau locuri de munca, unde sunam cu disperare; refuzuri politicoase si obisnuite.

Cand nu mai speram nimic, iata ca intr-o seara, pe la ora 22:30, am primit un telefon, iar o voce de barbat imi oferea de munca ca si clinara (n.r. – cleaner – persoana care se ocupa cu intretinerea curateniei), chiar de a doua zi”, continua povestea de pe eastereurope.org.uk.

„Dintr-o data m-am trezit la viata, iar jumatate din noaptea aceea mi-am umplut-o cu ganduri, imaginatii, socoteli si cu speranta ca, in sfarsit, voi munci”, mai adauga romanca.

Femeia s-a intalnit, intr-adevar, in dimineata urmatoare cu noul ei sef, in fata sucursalei bancare Nat West din zona londoneza Wembley. Barbatul era „un individ de culoare, inalt, bine-facut, ce purta o camasa roz si pantaloni de stofa negrii”. Avea o prezenta distinsa, dupa cum a mai remarcat femeia si era „sfidator de calm”.

Omul a condus-o pe viitoarea sa subalterna in interiorul cladirii, i-a dat toate cele necesare pentru intretinerea curateniei si i-a aratat ce trebuie sa faca. Femeia nu avea acte, dar nimeni nu i-a cerut socoteala in acest sens.

Romanca responsabila cu asigurarea curateniei intr-o sucursala bancara din Wembley, candva, in 2003, a muncit cu constiinciozitate mai multe zile, iar efortul ei nu a trecut neobservat. „Seful” i-a oferit curand un job similar, la un alt sediu bancar, amplasat in apropiere.

   

Pentru cativa „paunzi”

„Mi-am urmat munca, dar individul nu mai aparea”, a remarcat femeia dupa o vreme. Ea mai observase, de cate ori semna in registrele de prezenta ale institutiilor bancare, ca inaintea ei, toate femeile de serviciu dispareau cu regularitate, dupa trei saptamani.

„Cand rabdarea mea a ajuns la limita, am sunat la numarul lui de la birou. Surpriza, acesta era deconectat. Am incercat sa intru pe website-ul cu numele firmei, dar nici acesta nu exista. L-am sunat pe celular, dar nu raspundea”, povesteste in continuare romanca.

Dupa multe insistente si clipe de teama, barbatul a raspuns la telefonul mobil. „L-am amenintat ca daca nu imi aduce banii pana la pranz, am sa-l reclam la managementul bancii… Mi-a raspuns ca sunt nebuna si ca nu am nicio dovada ca am fost platita sau nu. Am tinut-o cu amenintarea mea si mi-a inchis telefonul”, relateaza femeia crescand suspansul.

Iar intalnirea dintre romanca furioasa si „angajatorul” ei a fost si mai tensionata. „M-a chemat in parcare sa intru in masina, sa negociem. Am refuzat, iar prin gesturi nervoase insistam la bani. Dupa lungi negocieri fara sens pentru mine, el a dat sa iasa cu spatele din parcare. M-am enervat atat de tare incat m-am pus in spatele masinii si i-am tras un pumn in capota facandu-l sa inteleaga ca pana nu-mi da banii nu misca.” In acest punct conflictul ajunge la cote maxime. Dar finalul este dezamagitor…

„(…) Mi-a dat o suma derizorie ca sa ma faca sa plec… Era prima mea experienta proasta in Britania. Epuizata, dezamagita, confuza, eram din nou fara munca.”

—————————

„Am patit-o si eu o data, la inceput. De-abia venisem la Londra si nu aveam acte. Iar colegul meu de camera gasise un turc care ii promisese de lucru prin Wood Green (n.r. – nord-estul Londrei). Ne-am dus de dimineata si ne-a pus sa sapam o groapa de 6 metri lungime, 3 latime si adanca de vreo 2 metri. Am muncit amandoi o saptamana. Si apoi turcul disparuse. L-am cautat, am intrebat de el si in final, cand l-am gasit, ne-am ratoit la el sa ne dea banii. Avea sa ne dea 600 de lire. Turcul a scos pistolul si mi l-a pus la tampla. Nu stiu daca avea gloante in el sau nu, dar am fugit pe unde am vazut cu ochii fara sa ma mai uit inapoi.”
Iancu, un roman din Londra

——————————

 

 

„Teapa”

 

Gheorghe G.V. s-a stabilit la Londra in urma cu numai trei luni, dar scurta sa prezenta pe malurile Tamisei a fost suficienta pentru a simti gustul amar al „tepelor” trase de conationali.

Dimineata din luna noiembrie a anului 2011, cand Gheorghe ateriza pe aeroportul Luton, din vecinatatea Londrei, nu insemna pentru romanul de 32 de ani prima experienta britanica. Timp de trei ani muncise ca sezonier la fermele de pe intinsul Angliei. A muncit din greu si si-a vazut fetita de patru ani arareori. Iar sotia sa pe care o lasase in vestul Romaniei a ajuns doar de putine ori sa-l viziteze in baraca din camp in care se obisnuise sa isi duca zilele, dar mai ales noptile.

Cand a ajuns la Londra a crezut ca nu pot urma incercari mai grele; dar s-a inselat…

 

Inceput „promitator”

Gheorghe G.V. avea la el doar cateva sute de lire sterline, cat a putut „salva” din agoniseala muncii sale, dupa ce petrecuse cateva saptamani in Romania, cu familia si rudele. I-a cheltuit pe toti platind chiria intr-o casa mizera in care locuiau imigranti din toate colturile lumii. Si apoi, timp de doua saptamani a umblat sa-si rezolve toate actele ca sa munceasca permanent, in constructii, ca self-employed.

Cand s-a vazut cu toate documentele in mana s-a dus la o agentie de recrutare din nordul Londrei. Cei de acolo erau romani si ii promisesera de lucru. Le-a mai dat si lor 50 de lire sterline, fara regret. Erau aproape ultimii bani, dar trebuia platita si acea „taxa de administrare a dosarului”. Gheorghe G.V. s-a gandit ca si ei trebuie sa castige ceva, daca tot dau de lucru la romanii ajunsi pe malurile Tamisei.

Numai ca apoi, timp de trei saptamani, oamenii care ii facusera promisiuni nu i-au mai raspuns la telefon. Tanarul s-a ingrijorat tot mai tare. „Cei de acasa” i-au mai trimis vreo 400 de lire sterline imprumut sa mai plateasca o luna de chirie si sa aiba de mancare. Sarbatorile de iarna erau aproape, iar sperantele tot mai slabe. Iar Gheorghe traia singur si ingandurat intr-o camaruta murdara din nordul Londrei.

   

Sarbatorile din 2011

Inainte de Craciun a sunat telefonul. Gheorghe G.V. a raspuns ezitant, dar era de bine. Cei de la agentie l-au trimis la lucru pe un santier din Liverpool Street. A lucrat acolo zi de zi pana dupa Anul Nou. A lipsit doar in zilele de sarbatoare legala. Au fost cele mai cumplite sarbatori; le-a petrecut singur intre patru pereti. Nu stia pe nimeni in metropola.

La lucru era mai bine. Gheorghe G.V. a mai cunoscut cativa romani si mai schimba cu ei o vorba, pentru ca in engleza se descurca prea putin. La un moment dat, a inceput iar sa-si faca probleme, cand a vazut ca in ziua in care trebuia sa ia primii bani, dupa doua saptamani de munca, nimeni nu i-a spus nimic.

A continuat, totusi, sa mai lucreze o saptamana. Si in fiecare pauza incerca sa ii sune pe romanii de la agentia care i-au dat de munca. De cateva ori i-au raspuns, dar doar pentru ca sa se scuze si sa faca promisiuni. Si dupa trei saptamani cei de pe santier i-au comunicat ca nu mai au nevoie de el.

De-abia atunci a realizat romanul ca s-ar putea sa nu mai vada niciun ban. Asa ca in zilele urmatoare a mers in fiecare zi la biroul in care, la inceput, isi lasase dosarul cu documentele si… sperantele.

    

Pentru o nimica toata

Cei de la agentie ii promiteau in fiecare zi lui Gheorghe G.V. ca isi va lua banii negresit. De cateva ori au ajuns sa se certe, dar oamenii promiteau cu toata convingerea ca au facut tot ce le statea in putinta: au trimis facturile si pontajul la o firma de contabilitate; si au dat toate datele de cont ale celor care au muncit pe santierul din Liverpool Street. Banii ar fi trebuit sa intre…, dar intarziau…

Gheorghe nu mai avea bani nici de mancare. S-a dus iar si le-a povestit celor de la agentie cat de greu ii este. Si a plans…

Si, intr-o seara, cand nu mai spera nimic, cei de la agentie l-au chemat la birou. I-au povestit cate probleme au si ei si cate datorii. Si i-au dat 350 de lire sterline. Pentru trei saptamani de munca grea, afara, in frig; si in timpul sarbatorilor, cand oricine ar merita putina caldura…

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Marcel Istrate
Etichete: , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!