Academia de Poliție verifică toate lucrările de doctorat

Articol publicat in sectiunea Social pe data 29 iulie 2016

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” anunță că toate tezele de doctorat elaborate de la înființarea școlii doctorale sunt verificate. Asta după ce Comisia de Etica a unității de învățământ a cerut retragerea titlului de doctor în cazul primarului Sectorului 3 Robert Negoiță, având suspiciuni de „plagiat multiplu”.

„Comisia a constat că există suspiciunea unui caz de plagiat multiplu, referitor la redactarea acestui doctorat (n.r. – al lui Robert Negoiță). Comisia de la CNATDCU urmează să se pronunțe și să ne transmită concluzia finală. La nivelul Academiei am dispus o evaluare internă cu privire la conținutul tuturor tezelor de doctorat elaborate în instituție. Acest lucru se face printr-un sistem antiplagiat achiziționat de Academie, potrivit normelor Ministerului Educație”, a declarat pentru Mediafax Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

„Decizia de verificare a tuturor lucrărilor a venit după apariția în presă a unor materiale privind suspiciuni de plagiat. Am solicitat directorului Școlii Doctorale să verifice toate tezele elaborate de la înființarea școlii. Evaluarea este în desfășurare”, a mai spus el.

Verificările vin după ce Comisia de Etică a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a transmis către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare cererea privind retragerea titlului de doctor în cazul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, instituția de învățământ având suspiciuni potrivit cărora lucrarea de doctorat este plagiată.

Robert Negoiță este doctor în Științe Juridice din anul 2012, când și-a dat doctoratul la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, teza fiind intitulată „Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social”.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!