Acei pușcăriași mulţi din UK nu pot vota şi nu mai pot fuma

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 5 noiembrie 2015

uk_fumator-din-celula

Nu e un moment foarte bun pentru cei certaţi cu legea să ajungă într-o puşcărie britanică. Se pare că puşcăriile sunt arhipline, iar deținuții stau închiși în celule supraaglomerate. În plus, autorităţile britanice au anunţat că drepturile lor urmează să fie restrânse.

În Olanda, rata criminalităţii este în scădere. În condiţiile în care capacitatea de 14.000 de deţinuţi din sistemul penitenciarelor nu este acoperită de cei 12.000 de deţinuţi existenţi, există posibilitatea ca opt închisori să se închidă la ei din lipsă de deţinuţi. Ei bine, în Marea Britanie lucrurile stau tocmai invers.

Potrivit unui raport al Organizației Criminal Justice Alliance (CJA), publicat anul trecut, referitor la suprapopularea închisorilor din UK, creşterea numărului de deținuți din închisori subminează reabilitarea lor și sporește riscul de recidivă al acestora după ieşirea din detenţie.

CJA, care reunește peste 60 de organizații în întreaga lume, a cerut guvernului britanic să limiteze de urgenţă folosirea pedepsei cu închisoarea în cazurile unde nu se impune acest lucru. Conform reprezentanților organizației, această pedeapsă ar trebui să fie aleasă „doar în acele cazuri serioase, recidive sau delicte violente pentru care nu există o alternativă ca sancțiune”.

 

Ţigara din penitenciare, în pericol

Guvernul britanic a anunţat că începând cu 1 ianuarie 2016, fumatul în penitenciare va fi interzis în Ţara Galilor şi în regiunea de sud-vest a Angliei. Programul urmăreşte implementarea interdicţiei, pas cu pas, pe tot spaţiul Marii Britanii.

Până acum se putea fuma în celulele deţinuţilor şi în curţile de exerciţii.

De altfel, la 1 noiembrie se interzice fumatul în interiorul clădirilor la penitenciarele care au curţi interioare din Ţara Galilor şi Anglia.

Cum 80% din cei închişi sunt fumători, interdicţia ar putea crea situaţii de instabilitate în anumite penitenciare, astfel că momentul trecerii la noua politică va fi critic.

Cei care se opun măsurii sunt de părere că interdicţia de a fuma are darul de a crea o nouă piaţă de contrabandă în cadrul penitenciarelor, în timp ce Departamentul de Justiţie al Irlandei de Nord a mers ceva mai departe, luând decizia ca în Irlanda de Nord să nu se aplice nicio interdicţie la fumat.

 

Votul la deţinuţi? Nu şi în UK

Cu câţiva ani în urmă, primul ministru britanic, David Cameron, a declarat că „i se face greaţă numai gândindu-se la ideea că deţinuţii ar putea avea dreptul la vot”. De altfel, în Marea Britanie puşcăriaşii nu pot vota şi, cu toate că la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului s-a hotărât că interdicţia de a vota impusă puşcăriaşilor în Marea Britanie este ilegală, decizia nu a fost respectată de Marea Britanie.

În cadrul UE, Marea Britanie este singura care procedează astfel. Doar Franţa mai refuză votul deţinuţilor, însă acolo interdicţia se face selectiv, refuzându-se votul doar infractorilor care au comis fapte ceva mai grave.

Cu toate acestea, o altă decizie, de data aceasta a Curţii de Justiţie Europene, a stabilit, în cazul unui deţinut britanic care se plângea că dreptul lui fundamental de a vota la alegerile parlamentare europene nu îi este respectat, că interdicţia în cazul lui, având la activ o faptă mai gravă, este corectă.

Deci, cu toate că UE este împotriva anulării dreptului la vot al deţinuţilor, recunoaşte că, în cazurile infracţiunilor mai grave, interdicţia de a vota poate fi implementată.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!