Acord „Geoana presedinte, Johannis premier”

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 7 decembrie 2009

Crin Antonescu+Mircea Geoana+Klaus Johannis

Mircea Geoană şi Crin Antonescu au semnat săptămâna trecută un acord politic menit să-i asigure sprijin candidatului PSD în turul II la prezidenţiale, în schimbul instalării guvernului Klaus Johannis imediat după alegerile din 6 decembrie. Cei doi lideri politici, alături de liderii partidelor, s-au întâlnit pentru a semna acordul politic pentru „buna conducere a României”. „Acest acord nu reprezintă o împărţire de funcţii între noi. Cred cu tărie că putem să îmbinăm în România principiile sociale cu cele liberale. Ceea ce semnăm astăzi nu reprezintă un troc politic, o vânzare de voturi, ci reprezintă o unire a forţelor pentru o bună conducere a României”, a ţinut să specifice Mircea Geoană.

Liderul PSD i-a mulţumit lui Crin Antonescu pentru „dovada de maturitate” în decizia de a-l sprijini în turul II şi i-a promis acestuia instalarea lui Klaus Johanis în fruntea Guvernului până, cel târziu, de Crăciun. „Le garantăm românilor că vom fi modelul unui alt fel de a face politică în România”, a mai spus Geoană, care şi-a exprimat dorinţa „ca acest acord să depăşească graniţele politice”. Prezidenţiabilul PSD a afirmat că este convins că această coaliţie va funcţiona, deşi în trecut „au fost anumite alianţe care au eşuat”, făcând referire directă la coaliţia PSD-PD-L.

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a ţinut să precizeze că nu a existat până acum niciun fel de discuţie în privinţa împărţirii ministerelor între cele două partide. La rândul său, primarul Sibiului, Klaus Johannis, a anunţat că este „onorat” de propunerea de a conduce un Guvern după turul doi al alegerilor prezidenţiale şi că salută înţelegerea parafată între PNL şi PSD, transmite NewsIn. „Sunt onorat de propunerea de a conduce un guvern după turul II al alegerilor prezidenţiale, propunere exprimată de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator, Partidul Naţional Liberal şi care are sprijinul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Salut intenţia de colaborare între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat care a fost parafată”, afirmă Johannis.

 

„Ciolanul a învins bunul simţ”

„Acordul politic dintre PNL şi PSD reprezintă paşaportul lui Traian Băsescu pentru un nou mandat la Cotroceni. Spun asta pentru că românii nu pot fi păcăliţi de un «contract de tranzacţionare a voturilor de la dreapta la stanga», iar unicul scop al acestei tranzacţii îl reprezintă privatizarea resurselor statului care au mai rămas” a declarat preşedintele PD-L , Emil Boc, după semnarea acordului PNL + PSD. „Prin acordul politic dintre PSD şi PNL s-a semnat certificatul de deces al cotei unice. PSD-ul ne propune o cotă minimă prin care românii vor scoate mai mulţi bani din buzunare. Îmi pare rău să văd că ambiţia PNL de a ajunge la putere a învins campania bunului simţ. Ciolanul a învins bunul simţ”, a mai spus premierul interimar al României.

 

S-a semnat „Parteneriatul pentru Timişoara”

Liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, alături de primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi şeful PNŢCD, Radu Sârbu, au semnat, marţi, la Timişoara, „Parteneriatul pentru Timişoara”, în prezenţa primarului oraşului, George Ciuhandu. Prin semnarea acestui document, PNŢCD se angajează să îl susţină pe Mircea Geoană în turul doi al cursei pentru preşedinţia României. Pactul este un document cu 12 puncte şi reprezintă o continuare la nivel naţional a unui parteneriat care deja există la nivel local de peste un an, între PSD, PNL, PNŢCD şi Forumul Democrat German.


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!