Activitate slabă pe piaţa imobiliară

Articol publicat in sectiunea Locuinţe, UK la zi pe data 7 aprilie 2015

Londra_case

Conform Nationwide, piaţa imobiliară din UK „rămâne tăcută”, în timp ce creşterea anuală a preţurilor a încetinit pentru a şaptea lună consecutiv.

În martie, indicele de creştere anuală a preţurilor de pe piaţa imobiliară britanică a scăzut la 5,1%, faţă de 5,7% în luna precedentă. Creşterea în luna martie a fost de doar 0,1%, preţul mediu al unei locuinţe în Marea Britanie ajungând la £189.454.

Chiar şi aşa, Londra şi regiunea de sud-est a Angliei au continuat să vadă cea mai mare creştere a preţurilor deşi, în special în Londra, se resimte o încetinire a ritmului de creştere al preţurilor.

Robert Gardner, economistul-şef de la Nationwide, a spus: „Condiţiile economice vin în continuare în sprijinul pieţii imobiliare, constatându-se îmbunătăţiri pe piaţa muncii, în timp ce dobânzile la creditele imobiliare se află la un nivel minim istoric. Activitatea de pe piaţa imobiliară este momentan tăcută, în condiţiile în care numărul creditelor imobiliare acordate în ianuarie anul acesta este cu 20% mai mic faţă de luna ianuarie din 2014.”

Mulţi potenţiali cumpărători de primă casă consideră că preţurile actuale sunt mult prea mari şi nu şi-ar permite plata ratelor la bancă.

Nationwide constată că dezvoltările rezidenţiale au devenit mai numeroase în zonele în care creşterile de preţuri au fost cele mai mari. Preţurile cresc în continuare, însă mai slab ca în perioada anterioară. Actualmente, faţă de momentul 2008 preţul mediu al caselor din Marea Britanie este mai mare cu 2%. În multe regiuni însă valoarea caselor se află cu mult sub preţul lor maxim din 2007.

Conform Land Registry, la Londra preţurile au crescut în ultimul an cu 13,1%, preţul mediu al unei case în Londra devenind £463.872. În nord-vestul Angliei, preţul mediu al unei case este de £111.259.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!