Acum poţi da copilul la şcoală şi la cinci ani. Doar să fie „văratic”!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Educaţie şi învăţământ, UK la zi pe data 22 octombrie 2015

uk_copil admis la scoala

Părinţii cu copii născuţi vara vor obţine dreptul de a întârzia trimiterea la şcoală a copiilor cu un an, fiind asiguraţi că nu vor fi forţaţi ulterior să sară un an educaţional pentru a fi la nivelul celor de aceeaşi vârstă.

Regulie de admitere la şcoală vor fi schimbate, potrivit ministrului şcolilor Nick Gibb, citat de The Guardian, astfel încât copiii născuţi între 1 aprilie şi 31 august vor avea alegerea de a intra la şcoală şi la vârsta de cinci ani dacă părinţii consideră că la patru ani nu sunt încă pregătiţi pentru regimul şcolar.

Schimbările urmează a fi aprobate de parlamentul britanic, iar Departamentul Educaţiei urmăreşte să aducă dezbaterea pe acest subiect în faţa parlamentului cât mai curând posibil.

În practică însă, Gibb a trimis şcolilor şi autorităţilor locale o scrisoare deschisă în care anunţă că părinţii pot încă de acum să aleagă începerea şcolii pentru copiii lor la cinci ani, dacă sunt „văratici”. În scrisoare, acesta arată că părinţii şi autorităţile de admitere la şcoală „nu se pot înţelege uneori cu privire la ce este mai indicat pentru fiecare copil în parte”.

—————————————

„Ca parte a planului nostru de a extinde dreptatea socială şi oportunitatea, ne dorim ca toţi copiii să aibă o şansă egală în a excela la şcoală, independent de luna în care s-au născut. Părinţii îşi cunosc cel mai bine copiii, iar noi vrem să ne asigurăm ca copiii născuţi în lunile de vară să poată intra la şcoală şi la cinci ani, dacă părinţii consideră că este în avantajul lor.”

Nick Gibb

—————————————

Până acum, decizia de a întârzia şcoala cu un an putea fi luată doar de autorităţile de admitere, iar când se întâmpla acest lucru elevul era nevoit să sară un an, pentru a fi în linie cu ceilalţi elevi de aceeaşi vârstă.

Un studiu a arătat că acei copii născuţi vara şi daţi la şcoală la patru ani au, în medie, rezultate mai slabe decât cei născuţi în lunile anterioare. Cele mai mari diferenţe la rezultate apar în special în primul an de şcoală, însă diferenţe se văd şi la rezultatele GCSE-urilor.

David Whitbread, profesor de psihologie şi educaţie la Universitatea Cambridge, a comentat:

—————————————

„În ţările unde vârsta de începere a şcolii este mai mare diferenţa dintre copiii născuţi vara şi ceilalţi este mult mai puţin pronunţată sau chiar lipseşte cu desăvârşire”.

—————————————

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!