Adenomul de prostata: între pastile și cuțit

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 18 martie 2016

uk_GP1Prostata este un organ specific sexului masculin care se găsește la răscrucea dintre calea genitală și calea urinară, practic se găsește sub vezica urinară. Este cel mai vulnerabil organ din patologia masculină. Adenomul de prostată este cea mai importantă afecțiune a prostatei, fiind o tumoră benignă frecvent întâlnită la bărbații peste 60 de ani, în vreme ce la tineri predomină prostatitele.

Cauzele apariției adenomul de prostată nu sunt destul de bine cunoscute. Însă se știe că începând de la vârsta de 40 de ani, prostata suferă niște schimbări, determinând urinarea cu dificultate și tulburări ale vezicii urinare. De aceea este foarte important să acorzi o atenție deosebită simptomelor alarmante și să apelezi la ajutorul unui urolog.

Care sunt simptomele alarmante?

Prezintă-te la un consult de specialitate dacă ai următoarele simptome:

  • efort micțional;
  • jet urinar slab;
  • jet urinar întrerupt;
  • senzația de golire incompletă a vezicii urinare;
  • urinări frecvente noaptea;
  • imperiozitate micțională;
  • durere și jenă la urinat.

Un bărbat care este suspect de adenom de prostată se trezește de mai multe ori în timpul nopții ca să urineze. Nocturia este cel mai supărător simptom care afectează semnificativ calitatea somnului. 

Atenție! Se întâmplă ca aceste simptome să fie asociate și altor afecțiuni care se manifestă la fel, de aceea trebuie pus un diagnostic corect pentru a exclude alte probleme. Principalele complicații ale adenomului de prostată sunt: formarea pietrelor sau a diverticulilor la vezica urinară, infecțiile urinare, retenția acută de urină, hematurii recidivante, iar în cazurile severe se poate ajunge și la insuficiență renală. De asemenea, un pacient care are o infecție poate să ascundă un adenom.

Ce se întâmplă la urolog?

Iată care sunt principalele analize pe care trebuie să le faci în obținerea unui diagnostic corect, odată ajuns la medicul urolog:

  1. discuția cu medicul urolog este foarte importantă;
  2. chestionarul numit IPSS (Scorul Simptomatic Prostatic Internațional) care va constata nivelul de suferință a persoanei afectate. Este vorba despre 7 întrebări cu variante de răspuns în funcție de severitatea simptomului din întrebare;
  3. examenul fizic sau tușeul rectal care trebuie efectuat doar de medicii cu experiență;
  4. analize de urină și sânge pentru a determina antigenul specific prostatei PSA;
  5. calendarul micțional pe ultimele 24 de ore furnizează informații importante despre orele și frecvența micțiunii;
  6. ecografia prostatei;
  7. la indicația medicul se mai pot efectua și alte investigații suplimentare, în funcție de problemele descoperite.

Tratament medicamentos sau intervenție chirurgicală?

În funcție de particularitățile fiecărui caz se poate opta pentru supraveghere medicală atentă (cu modificări în stilul de viață: reducerea aportului de lichide seara, consum redus de alcool și cafea și urinări mai frecvente), tratament medicamentos sau intervenție chirurgicală.

Tratamentul medicamentos amână riscul de apariție a complicațiilor, dar tratamentul chirurgical vindecă. Pacienții trebuie să rețină că dacă operația a fost efectuată corect și adenomul de prostată a fost extirpat, riscul de recidivă este exclus.

Tratamentul medicamentos al adenomului de prostată constă în alfa-blocante, care relaxează colul vezical și facilitează evacuarea urinei, inhibitori de reductază, fitoterapie sau tratamentul combinat. Fitoterapia este considerată o opțiune de linia 2-3, deoarece poate să mascheze simptomatologia și să agraveze boala. Ea acționează prin relaxarea sfincterului, însă nu există studii relevante statistic care să dovedească acest lucru. De aceea, este greu de spus că această terapie funcționează la toți pacienții.

De reținut!

  1. noaptea nu este normal să ne trezim pentru a urina pentru că vezica se odihnește;
  2. după fiecare urinare, trebuie să simți că vezica s-a golit complet;
  3. nu este normală durerea la urinat. Dacă simți durere sau jenă la urinat, trebuie să ceri sfatul urologului;
  4. carența de zinc conduce la hipertrofia prostatei (mărire necanceroasă a glandei);
  5. adenomul de prostată și cancerul de prostată sunt două afecțiuni separate care se dezvoltă în zone diferite.

 

Sfatul specialistului

Bărbații peste 50 de ani trebuie să verifice sănătatea prostatei măcar o dată pe an. Investigațiile sunt simple: analize de urină și sânge pentru a determina antigenul specific prostatei PSA și ecografia aparatului urinar: rinichi, vezică urinară și prostată. Valorile normale trebuie să se încadreze între 0-4 nanograme, iar cele patologice sunt peste 4 nanograme.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!