Adevărat sau fals?

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 13 noiembrie 2015

Durerile de dinți sunt provocate numai de carii?

Fals. De multe ori, de durerile de dinți sunt vinovate gingiile. Extracțiile dentare determinate de apariția bolilor gingivale (gingivita și parodontita) sunt de cinci ori mai frecvente decât extracțiile din cauza cariilor.

Pe copiii mici îi doare capul?

Adevărat. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 35% dintre preșcolari suferă la un moment dat din cauza durerilor de cap. Cele mai frecvente cauze ale durerilor de cap sunt ereditatea și intoleranța la unele produse alimentare (lapte, ciocolată, alune). Uneori, durerile de cap pot fi primul simptom al scăderii acuității vizuale.

În șampanie aproape că nu există alcool?

Fals. Cei care cred că șampania este o băutură slab alcoolizată greșesc. Persoanele care beau șampanie se îmbată mai repede decât cele care beau un vin obișnuit. De vină pentru acest lucru este bioxidul de carbon din șampanie. Bioxidul de carbon contribuie la asimilarea mai rapidă a alcoolului.

Produsele cosmetice pe eticheta cărora scrie „hipoalergenic” nu prezintă niciun risc pentru piele?

Fals. Dintre ingredientele cremelor sau loțiunilor hipoalergenice lipsesc alcoolul, coloranții sau conservanții. Persoanele alergice pot fi sensibile și la alte ingrediente din cremele hipoalergenice – lanolina, filtrele UV. Singurul ingredient la care nu este sensibil nici un tip de piele este apa distilată.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!