Adevaruri de sters praful

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 14 martie 2010

Ne suparaseram foc, deunazi, pe britanici. Pai cum, dom’le? Sa puna ei problema onestitatii noastre? Sa le treaca lor prin cap ca nu am merita ajutoare sociale?  Sa ne banuiasca ei pe noi ca am face

tertipuri? Ca ii luam de fraieri? Parol, monser! Discriminare curata! Ei, si iacata, acum, dandanaua. Lavinia Olmazu este arestata pentru ca ar fi ajutat 172 de romi sa isi procure acte false, in scopul de a obtine beneficii sociale. Pana la sentinta finala, putem banui ca lucrurile nu stau chiar asa, dar nu este rolul nostru acela de a acorda prezumtii de nevinovatie, ci al justitiei. Noi putem depista fenomene, indiferent de confruntarile posibililor avocati. Iar, in cazul acesta, fenomenul este evident. Cu sau fara ajutorul Laviniei Olmazu, romanca de origine roma, consilier in cadrul consiliului Haringey din nord-estul Londrei, 172 de romi au facut rost de bani de la guvernul britanic, printr-o metoda absolut ilegala. Poate ca era singura retea de falsificat acte, poate ca nu. Cert este ca ea a functionat pana acum, iar functionarea ei confirma supozitia pe care o credeam falsa. Aceea avansata de unii politicieni britanici, conform careia suntem un pericol pentru sistemul de ajutoare financiare al Marii Britanii. La scara nationala, aproape ca nu existam, nici ca pericol, nici ca miracol. Dar scara nationala, datele statistice, tabelele si graficele care ar atenua socul, toate acestea nu intereseaza pe nimeni. Nu sintezele ating publicul, ci cazurile reale. Un singur caz ca acesta distruge, ca imagine, sute de discursuri oficiale sau de statistici absolut reale. Ca romani aflati in strainatate nu luptam doar cu propriile sanse de afirmare profesionala si umana, ci si cu propria noastra imagine. Suntem vazuti in doua dimensiuni. Ca indivizi, si ca reprezentanti ai unui popor. Fiecare roman aflat dincolo de granitele tarii are in el o mica, marunta, infima obligatie de a fi ambasador. Nu ne cere nimeni acest lucru, dar, daca privim cu sinceritate conditia noastra, constatam ca suntem priviti, vrem-nu vrem, si in acest fel. De altfel, notiunea de ambasador s-a extins, demult, in toate domeniile. Hagi era numit un „ambasador al fotbalului romanesc”, Nadia Comaneci o „ambasadoare a gimnasticii”, cutare cantaret era ambasador al muzicii romanesti, avem ambasadori ai modei romanesti, ai constructiilor romanesti, ai ingineriei, medicinei, IT-ului si cine mai stie ai cator discipline unde stralucim. Si, iata, avem si ambasadorii infractionalitatii romanesti. Ei au rara putere de a distruge mai tot ceea ce construiesc ceilalti. In cateva secunde, o imagine construita din sute de adevaruri favorabile noua se prabuseste, lasand in loc doar un adevar trist, flescait si murdar ca o carpa de sters praful care ia locul unei expozitii de pictura. Din pacate, totusi, un adevar.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!