Adrian Paunescu, plecand

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 14 noiembrie 2010

Disparitia lui Adrian Paunescu readuce in memorie destinul unei generatii. Fiinta tumultuoasa si nonconformista, dar si contradictorie, adeseori duplicitara, poetul a reusit sa devina simbolul unui timp si al unei anume rebeliuni artistice. Timpul, mereu prea scurt, in strafulgerarea unei vieti („Istoria unei secunde”, cum spune titlul unuia din primele lui volume de poezie), a fost unul de extrema tensiune.

Anii `70-`80, cand Adrian Paunescu a devenit identic cu propriul simbol, au insemnat un incredibil amestec de apasare, inchidere, dar si speranta si spectacol. Tinerii de atunci nu visau la caderea comunismului, dar traiau evadari imaginare prin cantecele cenaclului „Flacara”. In mod destul de nedrept, poezia lui Paunescu era citita atat cat sugera revolta impotriva regimului (chestiune delicata, niciodata exprimata limpede). Se citea tot ce nu era conform cu discursul plat, cenusiu si aberant al autoritatilor, asa cum se cautau cartile interzise, filmele straine anti-comuniste sau straine pur si simplu. Caci tot ce era strain era interzis, indiferent daca strainatatea se intindea spre Vest sau spre Est. Un timp in care pasaportul nu exista decat pentru cei alesi, in bune relatii cu partidul si securitatea, in care magazinele de carne vindeau borcane de muraturi, si nici acelea prea des, o paranteza trista, cutremuratoare, in istoria tarii. A trai intr-o paranteza inseamna a-ti suspenda orice pretentie de normalitate, a-ti angaja destinul intr-o lupta pentru supravietuire, fara visuri, fara iluzii, fara viitor. A te bucura de extrem de putin. De o briza de soare, de un cantec, de o poezie.

Aparitia lui Adrian Paunescu, in acest peisaj fara culoare, a fost o explozie de tinerete si de verb. Se traia, atunci, doar din substantive fara consistenta si din adjective grandilocvente. Prin prezenta si prin scrisul lui, poetul a adus Verbul, a pus in miscare sensuri si sentimente, a trezit constiinte, a starnit intrebari. Fara sa fie un protestatar, el a deschis gustul pentru independenta gandirii si pentru indrazneala de a crea. A dezlegat expresia in gazetarie (revista „Flacara” era cea mai firesc scrisa intr-un adevarat desert al presei), a ridicat valuri de muzica folk, a lansat vedete, a iscat celebritati. A adunat in jurul lui tinerii („generatia in blugi”), le-a dat cuvintele cu care sa-si defineasca idealurile, a indraznit sa priveasca peste Prut, acolo unde se afla casa lui natala, in nordul Basarabiei. Desi contestat pentru multe motive, mai toate politice, Adrian Paunescu nu mai poate pleca fara sa ia cu el ceva din trecutul nostru imediat, din tineretea noastra nauca si din cautarile noastre profunde si naive. Credeam, atunci, in versuri. Mai credem, oare, si acum?


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!