Afacere de succes cu scrisori de dragoste

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 19 februarie 2016

Livrez Dragoste

Cristina Dobrescu (29 de ani) și Loredana Munteanu (27 de ani) sunt două antreprenoare care au făcut din scrisul de mână o afacere de 35.000 de lei anul trecut, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Tinerele primesc de la clienți mesajele lor pentru persoane dragi, le scriu caligrafic și le expediază destinatarilor, sub umbrela conceptului „Livrez Dragoste”, administrat de S.C. Arta nu mușcă PR&Events S.R.L., firmă înființată în 2012, prin care realizează diferite alte proiecte.

„Ideea a apărut la finele lui 2013, de la o fotografie postată pe contul personal de Facebook, cu comentariul că mi-ar plăcea să livrez scrisori într-o zi. Eram lângă o bicicletă cu coș vintage. Ulterior, am discutat cu Cristina și ne-am dat seama că ar fi o provocare, dar și un potențial în România să lansăm un concept axat pe caligrafie și scrisori, mai ales în vremuri dominate de mesaje virtuale”, povestește Loredana Munteanu.

Investiția inițială a fost de 1.500 de euro, bani pe care i-au folosit la realizarea site-ului, la ședința foto pentru produse, câteva achiziții și promovare.

La doi de ani de la înființare, tinerele au avut un rezultat de peste 35.000 de lei, iar pentru 2016 estimează o creștere de 40% a cifrei de afaceri.

Logistica afacerii lor presupune diverse tipuri de hârtie, în funcție de cererea clientului, plicuri, sticle, ceară, sigilii, instrumente de scris, detalii decorative și ambalaje pentru transport.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!