AM AFACERE IN UK!

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Bani, taxe şi beneficii, Reportajul săptămânii pe data 17 februarie 2013

Diaspora romaneasca_Am afacere in UK_Anca_coafor

 

Lucrau pentru altii,

acum lucreaza pentru ei

 

Putini sunt romanii care au plecat din tara cu gandul ca odata ajunsi in Marea Britanie vor reusi sa puna pe picioare propria afacere. Nu exageram cand spunem ca aproape toti cei care conduc un astfel de business in Regatul Unit au pornit de la zero sau, asa cum spun chiar ei, de la minus 1.

Viata, planurile, norocul, dar si un pic de interventie divina le-a dat acestora, in timp, statutul de sef, manager, antreprenor sau mai simplu de afacerist pe meleagurile englezesti.

 

Nimic nu este intamplator

Anca are 27 de ani si este din Bacau. A venit in Anglia in anul 2007, iar pe atunci nici prin gand nu ii trecea ca in patru ani avea sa isi deschida propriul salon de frizerie. Stapana pe planurile sale de viitor si increzatoare pe meseria pe care o facea cu placere, s-a angajat in domeniul pe care il cunostea ca pe propria palma: frizerie-coafor. Anii au trecut, vreo doi la numar, iar destinul a facut in asa fel incat salonul unde lucra sa fie inchis. Insa… totul a avut un scop.

 

Ideile devin fapte

„Am terminat cursurile de frizerie-coafor in anul 2004 in Romania si am inceput sa muncesc in acest domeniu in anul 2005. Doi ani, pentru ca in 2007 am venit in Londra. La scurt timp, am inceput sa lucrez ca si angajata in salonul pe care il am acum. Am lucrat doi ani si jumatate, dupa care salonul s-a inchis vreme de un an si opt luni din motive personale ale fostului patron. Neavand ce face la momentul respectiv, m-am angajat in alte parte. Știind ca salonul este inchis, aveam in minte ideea de a lua legatura cu fostul patron si astfel am decis sa incep demersurile pentru a prelua salonul unde lucrasem la inceput”, spune Anca, proprietar salon frizerie-coafor.

 

Primii pasi spre o afacere

„Primul pas cred ca este gasirea spatiului, insa in cazul meu, il aveam deja. Apoi toate actele ce tin de contractul in sine, de semnarea acestuia, diploma de studii, pentru ca mie mi-a fost necesara fiind si profilul afacerii, apoi un contabil foarte bun, un avocat si … foarte multa rabdare. Inceputul a fost foarte greu, ca orice inceput. Putinii clienti pe care ii aveam acasa i-am adus la salon. Apoi a fost greu pana am cladit clientele. A fost un an destul de greu, dar sunt inca aici si nu ma las. Imi place ceea ce fac si merg in continuare”, spune Anca.

 

Publicitate… din vorba in vorba

Anca povesteste ca nu si-a atras clientii printr-un anume mod de publicitate: „Vorba se duce de la om la om, prin faptul ca iti faci munca cum trebuie si prin faptul ca oamenii sunt multumiti de ceea ce faci. Am clienti de toate natiile: englezi foarte multi, italieni, spanioli, germani, francezi, polonezi. In salon suntem trei frizerite, plus angajata de la beauty. Deci, in total, in staff-ul salonului suntem patru persoane. Eu ma ocup si de partea manageriala, dar, in acelasi timp, imi fac meseria, preiau clienti, am un program normal de munca. Cele mai sofisticate cereri sunt cele care contin vopsitul. Ma refer la culorile cele mai in voga, care sunt acum la moda. Ca exemple ar fi portocaliul, blondul cu suvite negre, suvite colorate, coafuri speciale pentru evenimente speciale sau tunsori radicale. Acum pot sa spun ca a trecut anul critic, pentru ca, asa cum am spus, am deschis salonul pe 1 decembrie 2011. Mi-am facut o clientela fidela si pot spune ca ceea ce a fost mai greu a trecut, pentru ca a trecut perioada de care mi-a fost frica. O medie a clientilor pe care ii am zilnic ar fi de 7 sau 8. Dar acest lucru este diferit de la zi la zi. Variaza. Sunt zile in care am programari de vopsit sau de suvite si care imi iau mai mult timp si nu pot face multe programari in ziua respectiva, dar mai sunt si zile in care am clienti care doresc doar tuns, si atunci pot avea mai multe programari.”

 

Cat despre Romania…

„Cu siguranta as deschide afacerea aceasta si in Romania. As lucra cu aceeasi placere si pentru romanii mei. Deocamdata, insa, mai raman cativa ani aici, pentru ca sunt inca la inceputul afacerii, dar peste o perioada de 5 sau 10 ani, cu siguranta ma intorc acasa. Nu renunt la Romania”, adauga Anca.

——————————————

Pregatire profesionala

 

„Angajatii – cei care prepara produsele – trebuie sa aiba fiecare un curs de tip NVQ (vocational) in igiena. Cel putin unul din patru angajati trebuie sa aiba nivelul 2, adica cel mai avansat, pentru a-i putea instrui de altii. Dar si ceilalti angajati trebuie sa aiba macar nivelul 1 in igiena.”

Ovidiu Sarpe, proprietar cofetarie

 

„In primul an de zile cand am vrut sa deschid, si anume in anul 2010, am avut o mica piedica: diploma mea din Romania fiind din anul 2004 nu a fost acceptata si nu am reusit sa deschid salonul. Ca drept urmare, a trebuit sa muncesc mai bine de jumatate de an in alta parte si am reusit sa-l deschid pe 1 decembrie 2011. M-am intors in Romania si am fost nevoita sa fac cursurile de frizerie-coafor care au durat trei luni de zile. Aveam nevoie de diploma, pentru ca altfel nu puteam sa deschid salonul.”

Anca, proprietar salon de frizerie-coafura

——————————————

 

 

Fotografia, intre placere si afacere

 

Diaspora romaneasca_Am afacere in UK_Adrian Catalin Isbasa_fotograf

Adrian Catalin Isbasa are 33 de ani. A studiat informatica generala, la Universitatea de Vest din Timisoara, si a inceput sa lucreze ca tehnoredactor inca din primul an de facultate. Si-a incercat apoi norocul, dar si cunostintele ca si programator timp de un an si jumatate, iar acest job l-a pregatit pe partea «din spate» a site-urilor, spune Adrian. In Londra a ajuns in anul 2008. In prezent este web designer pe cont propriu, dar si „profesor” la cursurile de fotografie pe care le preda celor care vor sa intre in tainele fotografiei.

 

Un rucsac, 40 de lire si 1.000 de CV-uri

Adrian a ajuns la Londra in urma cu cinci ani. Mai exact pe 18 februarie 2008: „Statusem in Germania trei luni, dar nu puteam face mare lucru acolo pentru ca nu vorbeam germana, iar ei nu vorbeau engleza. Am venit, pur si simplu, singur din Germania in Anglia, cu un rucsac si 40 de lire in buzunar. Am gasit o camera pe internet si am stat acolo in jur de patru saptamani. Incepusem inca din Germania sa trimit CV-uri pe la diferite joburi, iar in momentul in care am ajuns in Londra am continuat sa aplic. Astfel ca, nu exagerez cu absolut nimic, am trimis vreo 1.000 de CV-uri. Cautam ceva ca graphic designer sau web designer sau programator sau pe la magazine de foto, ziare. Si din 1.000 de CV-uri trimise m-au chemat la trei interviuri din care nu s-a concretizat nimic. Nu am primit niciun job. In aceste circumstante, dupa aproximativ o luna de zile, mi-am cumparat bilet de avion catre Romania, doar dus. Intamplarea a facut ca inainte cu o saptamana de plecare sa ma sune o prietena. M-a intrebat daca am cunostinte de photoshop sau acrobat … am spus ca stiu si a urmat un telefon de la cineva care avea o tipografie digitala undeva langa London Bridge. Am fost la interviul respectiv si… in trei ore eram angajat ca prepress operator. I-am spus atunci noului sef povestea … ca am bilet pentru Romania si ca vreau sa merg acasa, mai ales ca se apropia si Pastele, dar si ca nu am bilet de intors, evident nici bani. A fost surprinzator pentru ca s-a oferit el sa imi cumpere biletul. Si astfel m-am reintors in Londra dupa o saptamana.”

 

Cum s-au legat lucrurile

In urma cu doi ani am inceput sa fac pe cont propriu cursuri de fotografie, photoshop si ilustrator. A inceput sa imi placa. Si tot asa, pe langa tipografie, ma ocupam si de site-uri web. Foarte stangaci la inceput: bune din punct de vedere tehnic, mai putin bine din punctul de vedere al design-ului. In timp ce faceam cursurile acestea, un student de-al meu a venit cu sugestia sa ne ocupam de site-uri web. Eu de partea tehnica, iar el de partea de design si, bineinteles, el se ocupa si de cautarea clientilor. Si am acceptat. In acelasi timp, am descoperit Groupon (un site cu „oferta zilei” de unde se pot cumpara lucruri in orice domeniu). Am sunat la ei si le-am spus ca vreau sa organizez cursuri, iar ei sa imi gaseasca clienti. Si asa am inceput un curs de cinci ore de fotografie care avea loc in fiecare weekend. Prin Groupon am vandut 300 de vouchere (300 de studenti). Pe parcursul a trei luni, urma sa ii programez pe grupe de cate opt persoane, sambata si duminica. La sugestia celor de la Groupon, am organizat un curs similar, dar nu in sala de clasa … ci undeva afara … mai exact un curs de fotografie noaptea. Acel curs a vandut 1.000 de vouchere, deci 1.000 de oameni”, povesteste Adrian.

——————————————

Diaspora Romaneasca: Unde te vezi in urmatorii 5 ani?

Adrian Isbasa: Ma vad muncind foarte putin si castigand foarte multi bani.

D.R.: Cum?

A.I.: Coordonand o echipa.

——————————————

 

Cum „s-a construit scoala de fotografie”

„Eu aveam firma mea deschisa inca din timpul cand lucram la tipografie. Contabilul sefului meu ma ajutase sa deschid acel LTD (SRL) in ideea de a presta servicii sefului. El era practic singurul meu client. Inceputul a fost treptat, pentru ca primul curs pe care l-am avut a fost cu opt persoane. Inchiriasem o sala de conferinte undeva prin Chelsea. Aveam tot ce imi trebuie: un ecran mare,o prezentare detaliata, precum si echipament foto pentru exemplificare. A fost greu pentru ca, pur si simplu, am uitat sa vorbesc in fata oamenilor. La urmatoarele cursuri am prins incredere, iar la al treilea curs, deja puteam sa vorbesc in fata a o suta de persoane. Pentru mine acesta a fost cel mai greu lucru… sa vorbesc in fata oamenilor”, spune Adrian.

 

Primii pasi spre deschiderea afacerii

Capitolul acte a fost poate cel mai simplu pentru Adrian. „Nu cunosc prea multe detalii despre documente. Contabilul meu s-a ocupat de absolut tot … apoi mi-am deschis un business account (cont de afaceri). A fost simplu. Cel putin pentru mine, din acest punct de vedere. Ceea ce este greu in astfel de afaceri este sa ai activitate, sa gasesti oamenii. Majoritatea clientilor i-am gasit prin Groupon. Am incercat sa pastrez legatura cu ei si unii s-au intors la cursuri personalizate. Doi, de exemplu, s-au intors in ideea de a-i invata sa devina fotografi de nunti.”

 

Ce inseamna aceasta scoala?

„Cursul de fotografie este impartit in doua. Trei ore de teorie si doua ore de practica. Sau oricare din studenti ma poate „inchiria” pentru trei ore in care sa il invat cum sa fotografieze portrete, peisaje, depinde de ceea ce doreste. Partea teoretica are loc in interior, unde explic procedurile, tehnici de fotografiere, iar pentru partea practica de obicei mergem intr-un parc, unde le dau de lucru. Aceasta nu este o scoala, la final studentii nu primesc o diploma. Este doar un curs. Invata ceva despre fotografie pentru ei insisi. Majoritatea care vin la acest curs o fac mai mult sa iasa din casa, sau primesc cadou acest curs, sau pentru ca a fost ieftin si vor sa stie cateva notiuni pentru ei. Dar destul de putini sunt cei pasionati. Oamenii trebuie sa stie ca nu au nevoie de o camera performanta, ci de una care poate fi controlata manual. Ii invat cateva lucruri si despre camerele pe care le detin, pentru cei care au deja. Iar altii care nu au o camera, dar vor sa invete, le pot inchiria echipamentul necesar. De la camera, lentile, trepied”, completeaza Adrian.

——————————————

Motivatie si curaj

 

„Tin aceasta afacere pentru ca inca nu am terminat misiunea: mai am inca o fata careia vreau sa-i ofer tot ce pot, am nepotei si lor vreau sa am ce sa le las. Daca eram bogat, stateam acasa.”

Ovidiu Sarpe, proprietar cofetarie

 

„Ideea de a deschide propriul salon o aveam in minte de ceva timp, numai ca nu eram 100% hotarata. A fost destul de greu, din toate punctele de vedere. Mai ales cel financiar. Nu stiam daca va merge si cum va merge o afacere intr-o tara straina, nici nu cunosteam foarte bine limba engleza si ma gandeam sa nu ma afecteze aceste lucruri. M-am gandit si am discutat in repetate randuri cu sotul si am decis sa incercam sa vedem ce o sa iasa.”

Anca, proprietar salon de frizerie-coafura

——————————————

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

3 pareri la “AM AFACERE IN UK!”

  1. emilia Spune:

    Buna ziua Doamna Anca! De ceva timp tot caut sa fac cursuri de frizerie in londra `La Dumneavoastră in salon se practica aceste cursuri? P^s( sunt foarte interesata) Aștept rasp Dumneavoastră ! Mulțumesc.

  2. mandru dac Spune:

    am fost si eu intr-un magazin romanesc cu produse romanesti in londra si te cam arde la buzunar dorul de casa daca ai pofta de ceva romanesc.gasesti o gramada de alternative la un sfert de pret daca nu suferi de aceasta „boala”.oricum nici nu ma asteptam ca romanii sa nu incerce sa profite dupa conationalii lor…oricum e sport national

  3. Monica Spune:

    Buna ziua,
    Unde este Salonul dv.?Aveti o adresa de website sau o pagina de facebook ?
    Va multumesc,

Spune-ti si tu parerea!