Afacerea Cioran

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 17 aprilie 2011

Cea mai aberanta ipostaza pe care Emil Cioran si-ar fi putut-o imagina este aceea de a deveni o afacere. Omul care, pana la 40 de ani, manca la cantina studenteasca fiindca nu vedea utilitatea vreunei activitati lucrative, omul care nu intelegea de ce contemporanii sai se chinuie sa castige bani doar pentru a-i cheltui in moduri cat mai inutile, scepticul care nu vedea nici macar rostul de a fi pe lume, a lasat un testament care exprima nu doar valorile in care credea, ci si non-valorile pe care le alunga din raza gandirii sale. Banii se aflau, categoric, in afara cercului. Lasa apropiatilor sai ce putea lasa din superba umilinta a unei creatii fabuloase. Si lasa femeii care ii facea curatenie tot ce putea ea gasi prin pivnita, inclusiv manuscrisele, pe care nu le socotea decat o forma a vanitatii de a crede ca existenta noastra poarta in ea un sens superior. In toate cartile sale, filosoful s-a straduit sa ne spuna ca nu poarta niciun sens. Ca nu putem deveni nici ingeri, ca n-avem abilitati de a deveni nici demoni. Ca este cu desavarsire trist sa fii inger, fara acces la simturile si trairile umane, ca este absolut dincolo de capacitatile noastre sa fim demoni, noi necunoscand categoriile abisale ale unei existente non-umane.

Manuscrisele nu erau, asadar, decat o forma mai rafinata a uitarii. O munca intermediara. Iar ideea de munca, in sensul ei brut, lipsit de scanteia salvatoare a creatiei, ii provoca repulsie. Manuscrisele puteau, deci, ramane in pivnita, sau puteau disparea, daca nu cumva disparusera deja, fiindca nu erau decat o bajbaiala incomoda, o dovada a incapacitatii umane de a crea direct, fara intermediul rusinos al transpiratiei. Manuscrisele nu erau opera finita, coerenta, incasabila, precum diamantul. Erau doar calea spre opera. Iar calea era prea umana, prea firava, prea nesemnificativa pentru a fi retinuta de vreo istorie. Ea ramanea in sarcina femeii de serviciu. Cumplita ironie. Chiar femeia de serviciu a castigat un sac de bani pentru ca a gasit manuscrisele, pe care, oricum, nu stia sa le descifreze. Cioran, adus la bazarul operelor uitate de un personaj anonim, total incapabil sa inteleaga o biata fraza din tot ce gasise. Si, in final, o licitatie. Si apoi, un mister. Romanul care a reusit sa anuleze ridicolul intregii povesti printr-o putere financiara care a amutit concurenta. Se intoarce Cioran in Romania? Da si nu. Dar faptul ca un conational misterios a oprit aceasta nebunie, intrand in posesia manuscriselor, arata ca exista, in lumea efemera a existentei noastre, un alt cerc. In care Cioran revine, asa cum si-ar fi dorit. Intens personal, absolut secret, pretuit pana la incandescenta. Ca si cum, zeu fiind, n-ar fi existat, printre noi, niciodata.


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!