Afaceri de succes ale românilor din diaspora

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Diaspora în lume pe data 8 octombrie 2015

Londra_Las Fierbinti

„La Moldoveanul” din Paris, „Las Fierbinți” din Londra sau „Miorița” din Spania sunt trei dintre magazinele de succes ale unor români plecați de ani buni în străinătate și care vor să aducă în țările unde s-au stabilit ceva din gusturile din România. Astfel că, la aceste magazine, găsești oricând afumături românești, varză murată sau savarine, relatează stirileprotv.ro.

Mai nou, aceste magazine nu mai sunt căutate doar de cei din comunitatea românilor, ci și de străini. Iar pentru că au succes, proprietarii lor își extind afacerile în adevărate lanțuri cu specific național.

Mariana Puflea, proprietara magazinului „La Moldoveanul” din Paris, a plecat de 14 ani din România. În capitala Franței, vinde de la semințe de floarea-soarelui până la integrame și torturi diplomat făcute pe comandă.

—————————————

„Mi-a venit ideea din dorul de casă, din dorul de produse românești. Nu găsești afumăturile noastre, nu găsești varza murată… Când am deschis magazinul, am zis să găsească aici românul tot ce găsește în România.”

Mariana Puflea

—————————————

I-a convins chiar și pe sofisticații francezi să încerce savarinele însiropate și telemeaua românească. Pe Facebook își anunță clienții când primește, de exemplu, șorici și toți dau năvală. Pentru că magazinul are succes, Mariana mai deschide încă unul într-un alt cartier franțuzesc.

Inspirați din serialul românesc Las Fierbinți, de la Pro TV, Silviu Ardeleanu și fratele lui au deschis un magazin cu același nume într-un cartier din apropierea Aeroportului Heathrow din Londra:

—————————————

„Avem constant clienți care cumpără pâine, prăjituri, dau comandă de torturi de la noi. Străinilor le plac prăjiturile, pâinea, mezelurile. Susținem și promovăm valorile românești.”

Silviu Ardeleanu

—————————————

„Miorița”, de lângă Madrid, este un alt lanț cu specific românesc. Anca Oprescu și soțul ei se ocupă de afacere și se simt astfel mai aproape de casă. „I-am sugerat soțului: «Ce-ar fi să deschidem un magazin?» După aceea am avut două, după aceea trei”, a povestit femeia.

Spaniolii au învățat câteva rețete de la prietenii români și le trec pragul atunci când vor să gătească, de exemplu, sarmale. Spaniolii cumpără vinuri, crenvurști, brânză dulce și salamuri. Le plac foarte mult sarmalele. Vin și își cumpără varză murată, românii le-au dat rețeta pentru sarmale și își fac.

Românii din străinătate cu acest gen de preocupări au devenit astfel ambasadorii produselor tradiționale.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!