A ajutat la transformarea orașului Amsterdam

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 22 martie 2016

Amsterdam_trafic biciclete

Amsterdamul nu a fost întotdeauna așa cum îl vedem astăzi și acest lucru i se datorează, într-o proporție considerabilă, și româncei Cornelia Dinca, care a dat orașului un suflu nou, scrie Descopera.ro, preluat de Mediafax.

La vârsta de unsprezece ani, Cornelia Dinca, împreună cu familia, a emigrat din România în Canada de Vest, în Calgary. Acolo, Dinca și-a petrecut adolescența, iar mai târziu a obținut o diplomă de licență în Chimie și Ingineria Petrolului la Universitatea din Calgary. Cornelia a petrecut ceva timp lucrând în industria de combustibili fosili, dar Europa o chema mereu înapoi.

„Mi-am propus să-mi iau un an liber, să trăiesc în Franța, înainte de a începe universitatea, și, de asemenea, am finalizat un proiect în echipă în Germania”, își amintește Dinca. Ulterior, a lucrat pe bani puțini la o firmă de consultanță privind schimbările climatice din Amsterdam, adaugă Descopera.ro.

 

A lucrat și ca ghid turistic

Experiența de viață și munca în Amsterdam au fost, însă, o transformare importantă, care i-au orientat interesul de la sustenabilitatea mediului către urbanismul locuibil. Pentru a-și suplimenta veniturile, a lucrat ca ghid turistic. Cornelia Dinca prezenta turiștilor fotografiile istorice ale străzilor Amsterdamului, care erau sufocate de mașini, iar reacțiile erau aproape întotdeauna aceleași: „Oamenii spuneau întotdeauna exact același lucru: «Arată la fel de îngrozitor ca orașul meu»”, își amintește Dinca.

Indiferent de intenția de proiectare originală, urbaniștii, pur și simplu, au echipat străzile pentru a găzdui o diversitate de mijloace de transport. „Nu era vorba doar despre construirea pistelor pentru bicicliști”, insistă Dinca, „ci despre construirea străzilor, care sunt mai degrabă destinații și nu canale colectoare de mașini și trafic aglomerat”.

—————————————

„A fost urmărit scopul încetinirii totale a vitezei până când oamenii vor alege să meargă pe jos sau cu bicicleta.”

„Pentru proiectul inițiat l-am contactat pe Thomas Schlijper, numit adesea «fotograful de la Amsterdam», a cărui operă frumoasă am folosit-o pentru a ilustra condițiile actuale, iar după câteva beri, am decis să colaborăm într-o campanie de social media.”

Cornelia Dinca

—————————————

În colaborarea comună cu Schlijper, Dincă a mai invitat în echipă un urbanist și coleg canadian Lucas Brailsford, împreună cu care au realizat recent un film animat.

„Sunt cu adevărat pasionată să povestesc istoria transformării orașului Amsterdam”, spune cu mândrie Cornelia Dinca. „Fiecare oraș are propriile sale condiții și provocări unice. Nu vorbim despre a face toate orașele asemănătoare cu Amsterdamul, ci de a le face versiuni mai bune decât cele care sunt acum”, adaugă ea.

Autor articol: Ionut Mares
Etichete: , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!