Ajutor pentru românii în dificultate din Italia

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 18 august 2015

italia_someri_asistati_sociali_1

Persoanele fără loc de muncă sau cu venituri mici din Italia pot primi un ajutor lunar de 600 de euro, timp de doi ani, conform unui nou pachet de legi aprobat recent de consiliile regionale italiene, program denumit și „măsuri de incluziune activă și de sprijin de venit” sau „venit de bază”.

Ajutoarele vor putea fi solicitate atât de cetățenii italieni, cât și de cei străini, inclusiv români, care au o situație materială ce nu le permite un trai decent: lipsa unui loc de muncă sau venituri foarte mici, scrie ziarul Libertatea pe site-ul său.

Modul în care vor putea fi ceruți acești bani nu a fost încă stabilit la nivel local, însă aleșii au stabilit deja condițiile pentru cei ce vor să primească ajutoarele.

Mai exact, în schimbul celor 600 de euro, beneficiarii vor trebui să demonstreze că își doresc să pătrundă pe piața muncii sau să se reorienteze din punct de vedere profesional. Ei pot face acest lucru prin cursuri de formare profesională, prin înscrierea la agențiile locale de ocupare a forței de muncă sau prin participarea la seminare, workshop-uri sau conferințe dedicate integrării pe piața muncii, informează actualitatea.it. Agențiile de ocupare a forței de muncă vor pune la dispoziția fiecărui înscris trei oferte de muncă corespunzătoare calificării profesionale a acestuia.

În cazul în care șomerul le va refuza pe toate cele trei, acesta va pierde dreptul de a beneficia de ajutorul de 600 de euro, atrag atenția reprezentanții regionali.

Cei 600 de euro pot fi încasați de românii care și-au pierdut locul de muncă sau sunt plătiți cu un salariu din care nu reușesc să își asigure strictul necesar unui trai decent și se află în pragul sărăciei. Perioada maximă de acordare a ajutoarelor este de doi ani.

 

Cerințe

Cerințele pentru a primi un astfel de ajutor sunt ca valoarea ISEE (indicatorul privind situația economică) a familiei să nu depășească 6.000 de euro și ca cel puțin un membru din familie să aibă rezidență în Italia de minimum doi ani.

Deși cuantumul ajutorului va fi calculat la nivel de familie, banii vor putea fi încasați de fiecare membru în parte, astfel încât venitul lunar al fiecăruia să totalizeze cel mult 600 de euro.

De exemplu, pentru o familie formată din doi membri, în care unul are un venit lunar de 400 de euro, iar celălalt este șomer, ajutorul va fi cuantificat astfel: primul membru va primi 200 de euro (400+200=600 euro lunar), iar cel ce nu lucrează va primi 600 de euro. Mai mult, banii pot fi primiți și pentru copiii aflați în întreținere.

Până în prezent, doar două regiuni din Italia au aprobat acordarea ajutoarelor: Friuli Venezia Giulia și Milano, mai precizează Libertatea. Dacă în Friuli pachetul de măsuri a fost aprobat pentru toată lumea, indiferent de cetățenie, la Milano consilierii au în vedere eliminarea imigranților din afara Uniunii Europene.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

3 pareri la “Ajutor pentru românii în dificultate din Italia”

  1. Dont Cristina Daniela Spune:

    Buna ziua as vrea sa stiu si eu daca este posibil..sa am dreptu la acest ajutor..,Noi suntem trei eu sotul meu si avem o fetita mica de varsta de 4anii,Ne descurcam greu desi nu muncim nici unu !Si stam in chirie platim 300de euro da de patru luni nu mai platim ca nu avem banii ca sotul meu nu poate muncii este bolnav!

    Ce putem face cu cine putem vorbii?Multumesc o zi buna la revedere astept un raspuns daca se poate .

  2. Tamas MArius Spune:

    vroiam sa intreb si eu unde pot gasi legea , multumesc

  3. Florentina Magdalena Spune:

    Am rămas fără de muncă,sunt divorțată,lucrez sezonier cind si cind,încerc sa lucrez în regulă nimeni nu vrea sa te pună în regulă,nu am nici un ajutor,am stat cu un companion în urma cu 1.5luni,ma părăsit, am acte de Italia,sunt de 6ani rezidenta în Italia,am cerut ajutor de la comune am fost respinsă pe motiv ca am un companion, el a plecat numai locuiește cu mine,se poate verifica,eu pot beneficia de un ajutor din partea Italiei, unde sa ma adresez,sunt disperată.

Spune-ti si tu parerea!