Ajutor pentru viitoarele mame

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Social pe data 1 iulie 2016

Guvernul a modificat și completat normele de aplicare a programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât noile reglementări introduse recent în lege de către Parlament să fie aplicate unitar și într-o manieră simplificată începând cu 1 iulie 2016. Hotărârea de Guvern se referă la drepturile noi (ce vor fi stabilite începând cu 1 iulie 2016). Pentru drepturile aflat în plată, Ministerul Muncii va emite un ordin, scrie Puterea.ro.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 30 martie, în calitate de for decizional, legea prin care indemnizația de creștere a copilului va fi de 85% din veniturile părintelui și se va acorda pentru o perioadă de doi ani, fără niciun plafon.

Persoanele care în ultimii 2 ani anterior datei nașterii copilului (față de un an, cât prevede actuala legislație) au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pot beneficia de indemnizația de creștere a copilului până când acesta împlinește 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități.

Până acum, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, părinții puteau să opteze fie pentru concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an (respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap), fie pentru concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani.

În ceea ce privește indemnizația lunară, aceasta va avea în continuare un cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, însă aceasta va avea doar limită minimă, nu și maximă, fiind eliminat plafonul de 3.400 de lei.

Conform normativului adoptat de Guvern, cele 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului, în vederea acordării dreptului la concediu și indemnizație lunară, vor fi stabilite, după data de 1 iulie, astfel:

– din 12 luni consecutive, în cazul în care în această perioadă se realizează fără întrerupere venituri supuse impozitului și/sau se înregistrează una sau mai multe dintre situațiile asimilate prevăzute de ordonanța de urgență (șomaj, concedii medicale, perioade de studii preuniversitare/universitare sau postuniversitare etc.);

– din 12 luni succesive, în care sunt îndeplinite condițiile de acordare, în cazul în care în perioada de 2 ani, realizarea veniturilor supuse impozitului și/sau înregistrarea uneia sau mai multora dintre situațiile prevăzute de lege (la art. 2 alin. (5) din ordonanța de urgență) s-au produs cu întreruperi.

 

Calculări automate

„Ceea ce este foarte important de stabilit și de comunicat către toți cetățenii din România care sunt afectați de această hotărâte de guvern este că, din 180.000 de beneficiari ai acestui act normativ, pentru 140.000 calculările se vor face automat. Prin urmare, 140.000 din 180.000 nu vor fi nevoiți să vină la ghișee, nu trebuie să facă noi documente”, a declarat ministrul muncii Dragoș Pîslaru, potrivit News.ro.

Pîslaru a precizat că persoanele care la 1 iulie se află în plată nu trebuie să depună cerere de prelungire, iar cele care au revenit la lucru pot beneficia de prelungirea perioadei, dar trebuie să depună formularul cu maximum 60 de zile înainte de împlinirea vârstei de 2 ani de către copil.

„Persoanele care au optat pentru o perioadă de concediu pentru creșterea copilului de până la un an se pot întoarce pentru a beneficia de perioada prelungită de 2 ani de zile, pe bază de cerere, și am reglementat modul prin care se face această cerere”, a arătat Pîslaru.

Ministrul muncii a precizat că procedurile au fost simplificate astfel încât dacă în prezent se depun trei formulare, respectiv indemnizație, alocație și reinserție, după aprobarea normelor se poate depune unul care să cuprindă cele trei date.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!