Al Ittihad merge înainte

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 29 aprilie 2016

 

627 sanmarteanAl Ittihad, formaţia antrenată de românul Victor Piţurcă şi la care evoluează Lucian Sânmărtean, a câştigat duminică, scor 5-0, meciul jucat în deplasare cu Hajer, ocupanta ultimului loc în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, în etapa a 24-a.

Lucian Sânmărtean a fost integralist pentru formaţia aflată pe locul trei în clasament şi a reuşit să marcheze un gol, ultimul al echipei sale, din lovitură liberă, în minutul 83. Celelalte goluri au fost marcate de Abdulfattah Asiri, care a reuşit o „dublă”, în minutele 11 şi 33, Ahmed Al Nadhara în minutul 52, şi golgheterul din Venezuela, Gelmin Rivas, în minutul 74.

În ciuda victoriei, formaţia fostului selecţioner a României rămâne pe locul 3, cu 49 de puncte. Primele două poziţii ale clasamentului sunt ocupate de Al Ahli SC, care are 54 de puncte şi o serie de cinci victorii consecutive, respectiv Al Hilal, fosta formaţie a lui Laurenţiu Reghecampf, care a acumulat 51 de puncte, dar şi cu un meci mai puţin disputat.
Sânmărtean a ajuns la golul cu numărul cinci pentru Al Ittihad în campionatul saudit, după 19 partide jucate. După această înfrângere, Hajer a retrogradat matematic în liga secundă din Arabia Saudită.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!