Al patrulea tortionar, deconspirat

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 17 februarie 2014

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) a facut public, marti, numele celui de-al patrulea tortionar al Romaniei. Este vorba despre capitanul in rezerva, de 87 de ani, Florian Cormos, in prezent pensionar, care a condus colonia de munca de la Cernavoda intre decembrie 1952 si aprilie 1953.

IICCMER a solicitat Parchetului inceperea urmaririi penale pe numele acestuia pentru crime impotriva umanitatii.

„Unicitatea acestui caz este data de numarul mare de decese. Concret, regimul pus in aplicare de el a dus la moartea unui numar impresionant de peste 100 de detinuti, dar a provocat si un mare numar de infirmitati permanente. Regimul sau a dus la 115 decese, in medie un deces in fiecare zi a mandatului sau, 30 de decese pe luna. Exista dovezi ale suprimarii vietii in mod direct”, a declarat Andrei Muraru, directorul IICCMER, intr-o conferinta de presa, care a adaugat ca exista indicii ca pe unii din cei 115 detinuti Florian Cormos i-ar fi executat personal.

Deconspirarea tortionarilor care au marcat perioada comunista prin faptele ingrozitoare pe care le-au comis a inceput vara trecuta, in urma unei ample investigatii realizate de IICCMER. Printre numele facute public a fost cel al lui Alexandru Visinescu, fostul comandant al penitenciarului de la Ramnicu Sarat, un pensionar care traieste linistit, dintr-o indemnizatie generoasa, intr-un apartament din centrul Bucurestiului. Un al doilea tortionar deconspirat a fost Ion Ficior, in varsta de 86 de ani, a condus lagarul de detinuti politici de la Periprava, din Delta Dunarii, in perioada 1960-1963. Al treilea tortionar deconspirat de IICCMER este Iuliu Sebestin, care a murit toamna trecuta, cu putin timp inainte de a fi trimis in judecata pentru faptele comise.


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!