Al Wahda nu-l vrea pe Boloni

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 29 mai 2015

boloniInformaţiile privind revenirea lui Ladislau Boloni la conducerea tehnică a echipei Al Wahda sunt false, numele lui nefiind pe lista antrenorilor contactaţi, a declarat preşedintele clubului din Emiratele Arabe Unite, Ahmed Al Rumaithi.

Boloni a rămas fără angajament după ce conducerea clubului Al Khor din Qatar nu i-a prelungit contractul care a expirat la finalul sezonului recent încheiat. Presa din Zona Golfului a notat că antrenorul român ar putea pregăti pe Al Wahda, locul 4 în campionatul din Emiratele Arabe Unite, dar oficialii acestui club dezmint speculaţiile.

„Informaţiile potrivit cărora Al Wahda l-a angajat pe Ladislau Boloni nu sunt adevărate. Numele său nu este pe lista candidaţilor pe care clubul îi are în vedere”, a spus Ahmed Al Rumaithi, pe contul său de Twitter.

La rândul său, un purtător de cuvânt al clubului din Abu Dhabi a declarat că o listă scurtă cu antrenori doriţi de Al Wahda va fi gata peste o perioadă de până la două săptămâni.

„Nu sunt încă veşti despre noul antrenor. Sunt doar speculaţii ale fanilor şi ale mass-mediei. Chiar Ahmed Al Rumaithi a spus pe Twitter că informaţiile cu privire la revenirea lui Boloni sunt false. Există un număr de candidaţi pe care îi avem în vedere, dar vom avea o imagine mai clară peste o săptămână sau două”, a declarat el.

Al Wahda este în căutarea unui nou tehnician după ce antrenorului Sami Al Jaber nu i-a fost prelungit contractul. Boloni a mai antrenat această echipă în 2010, timp de patru luni.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!