Ales profesorul anului în Olanda

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume, Poveşti româneşti pe data 5 februarie 2015

Românul Alexandru Iosup a fost ales profesorul anului în Olanda de un juriu format din studenţi şi specialişti în educaţie.

Tânărul de 34 de ani i-a impresionat pe olandezi prin metoda sa originală de predare. Iosup foloseşte jocurile în tipul cursurilor, pentru a le explica studenţilor săi de la Universitatea Tehnică din Delft noţiuni complexe de inginerie şi informatică, informează B1TV şi ziare.com.

Alexandru Iosup şi-a luat în urmă cu 6 ani titlul de doctor în informatică la Universitatea din Delft. El este din Bucureşti şi a urmat aici Universitatea Politehnică. Premiul pentru profesorul anului l-a primit de la ministrul educaţiei din Olanda. În urmă cu un an, românul a fost ales cel mai bun profesor de la Universitatea Tehnică din Delft.

„O bună educaţie presupune inovaţie. Lumea are nevoie de absolvenţi gata de lucru chiar acum. Dar educaţia din prezent nu îi motivează suficient pe studenţi. «Gamification» poate schimba asta. Folosind elemente de joc în domenii care nu includ asta, precum educaţia, toti studenţii pot fi motivaţi”, îşi explică dascălul metoda de predare.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!