Alexandra scrie la ziar

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 14 octombrie 2013

… căci, în fond, Alexandra Jones ar fi putut să tacă. Să-şi ducă mai departe sfârşitul de copilărie ca toţi ceilalţi de vârsta ei, fără să dea atenţie câtorva ciudăţenii pe care tocmai a început să le vadă. Să nu realizeze neapărat că a fi român în UK nu e deloc simplu, chiar dacă ai crescut printre britanici şi eşti perfect integrat. Pentru ca Alexandra să se apuce de scris, a trebuit să resimtă condiţia de adolescent român (are doar treisprezece ani) ca una deviată într-o discriminare inexplicabilă. Colegii ei de şcoală, în raport cu care nu a văzut până acum nici o diferenţă, au început să spună prostii. Cunoscuţi care o lăudaseră până deunăzi (vai, ce fetiţă drăgălaşă!) o privesc acum, cu un interes de zoolog în faţa unei specii stranii de vieţuitoare. (Cum aşa? E româncă? Ce ciudat…) Crescând în UK, Alexandra iese din copilărie ca şi cum ar păşi într-o lume schimbată, în culori mai mohorâte, în care vechile prietenii se sting în ceaţa unor neînţelegeri ivite de nicăieri. Imaginea românilor, constată Alexandra, e percepută totalmente greşit, iar oglinzile strâmbe în care se priveşte nu îi restituie chipul, ci reflectă un portret necunoscut şi destul de respingător. Nu mai e fetiţa drăguţă şi inteligentă, e românca despre care nu se ştie ce caută prin UK. Cu ce treabă se află ea acolo de la vârsta de cinci ani, cum a reuşit ea să păcălească lumea lăsând să se creadă că e un simplu copil, când, de fapt, era o româncă strecurată printr-un şiretlic într-o comunitate onestă dintr-un oraş onest aflat într-o ţară onestă în care singurii răufăcători sunt, în mod evident, români.

Alexandra a început să citească presa britanică şi a aflat, de acolo, că face parte dintr-un popor minor, mărginaş, plin de infractori. Ea crede că acest portret colectiv, sintetizat în absurditatea lui, nu poate fi acceptat tăcând. Că dacă suntem cititori ai unor astfel de inepţii nu înseamnă că nu putem fi şi autori ai unor texte care readuc lucrurile în normalitatea lor. De aceea, a scris un articol care, prin claritate şi argumentare, depăşeşte calitatea multor materiale de tabloid redactate de jurnalişti de meserie. A scris, simplu ş direct, despre cum e să fii român. Şi, spre onoarea lui, ziarul The Guardian a publicat-o. Gestul fetiţei ar trebui să ne dea de gândit. Ce facem noi, oare, pentru a spune lumii cât de normal, de frumos şi de profund este să fii român?

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!