Alina Gorghiu atacă PSD

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 13 martie 2015

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a criticat sâmbătă, la Tulcea, atitudinea PSD privind votul prin corespondență, susținând că, dacă aceasta se va menține, social-democrații vor fi sancționați.

„Se va termina extrem de urât pentru PSD, dacă se va opune în continuare la votul prin corespondență. Nu vreau să cred că nu au înțeles nimic din alegerile din noiembrie 2014. PSD are aceeași autosuficiență și aceeași bătaie de joc la adresa diasporei. Nu vreau să cred așa ceva, dar, zi de zi, premierul mă contrazice”, a declarat Gorghiu, citată de presa de la București.

Co-președintele PNL a acuzat PSD de „furt calificat”, deoarece ar refuza să elaboreze legislația pentru votul prin corespondență și le-a cerut românilor din diaspora să se implice pentru adoptarea acestui proiect de lege.

„Astăzi, sunt în fața unui furt calificat al PSD, pentru că, deși prezidează Comisia parlamentară de cod electoral, refuză să elaboreze legislația ce ține de acest vot prin corespondență. PNL, prin reprezentanții din comisie, a solicitat de mai multe ori să se redacteze această lege, dar refuzul a fost constant, iar de data aceasta, le cerem tuturor celor din diaspora să participe la elaborarea proiectului pentru a putea să-l introducem în Comisia de cod electoral și să forțăm PSD să accepte un mijloc de vot, cum este votul prin corespondență, care înseamnă respect față de Constituție, respect față de legile din România, respect față de drepturile fundamentale ale oricărui român din țară sau străinătate”, a spus Gorghiu, scrie Mediafax.

„Orice propunere privind votul prin corespondență este ignorată. Acum societatea civilă participă la lucrări, dar conducerea comisiei cu greu a acceptat acest lucru, iar societatea civilă nu poate iniția un proiect de lege. Eu și dl Vasile Blaga ne-am văzut cu asociația Politică fără frontiere și i-am provocat să participe activ la elaborarea acestui proiect de lege”, a adăugat Alina Gorghiu.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!