AM BLUE CARD… SI CE DACA?!

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii pe data 4 noiembrie 2013

Diaspora romaneasca_Am Blue Card... Si ca daca!

Blue Card-ul a fost vazut mult timp de catre romanii stabiliti pe pamant englezesc drept poarta catre o viata mai buna. Multi sunt cei care au crezut si inca mai cred ca dreptul de munca le garanteaza, automat, si un loc de munca.

Ei bine, nu toti au avut norocul ca odata ce s-au vazut cu ravnitul document albastru in mana, sa isi lase, repede si usor, semnatura de angajat. Si astfel, Blue Card-ul pe care l-au asteptat cu lunile, cu sufletul la gura si cu sperante mari, s-a dovedit in multe cazuri a fi… fara de prea mult ajutor.

Care au fost obstacolele pe care le-au intampinat romanii cu drept de munca, dar fara munca, care au fost pasii pe care i-au urmat si cum au gestionat intreaga situatie aflam chiar de la cei care au trait aceste experiente….

 

 

Cand Blue Card-ul nu e suficient

Unul dintre obiectivele principale ale romanilor care se afla in Anglia a fost de-a lungul timpului obtinerea Blue Card-ului, adica a dreptului de munca. Au adunat actele necesare, au aplicat si apoi a urmat partea cea mai grea… asteptarea. Cei mai multi dintre ei au stat cu sufletul la gura chiar si zece luni de zile pentru a primi celebrul card ravnit de toti. Insa, odata ce s-au vazut cu el in mana, socoteala visurilor nu s-a potrivit cu cea de pe piata muncii britanice. Chiar si cu dreptul de munca, multi romani spun ca a fost nevoie nu de mult, ci de foarte mult timp pentru a se angaja.

 

Blue Card-ul… visul meu

Antonia Tarsoaga este o tanara de 28 de ani din Constanta, care spune ca a asociat mult timp Blue Card-ul cu un document care ii va schimba viata complet. A plecat din Romania in urma cu sase ani ca si au-pair. A muncit neincetat si a sperat incontinuu la ziua in care va primi dreptul de munca.

„Am ajuns la Londra in 2007 dupa ce am aplicat pe internet prin cateva agentii care recrutau fete pentru a lucra ca si au-pair pentru familiile britanice. A fost un job unde am ramas patru ani, pentru ca stiam ca nu pot renunta. Neavand drept de munca, nu puteam pleca pur si simplu, cel putin asa gandeam pe atunci. Si am inceput sa ma interesez, sa ma documentez si sa obtin actele de care aveam nevoie. Am aplicat de Pink Card, pe care l-am obtinut prin familia pentru care lucram, si apoi dupa un an de zile, l-am schimbat in Blue. Acest lucru se intampla in 2012. Am asteptat opt luni de zile plicul cu cardul albastru. Era visul meu, ma gandeam mereu ca avand drept de munca, lumea o sa fie la picioarele mele si ca obtinerea unui job va fi «floare la ureche». Cand l-am primit, in martie anul trecut, am inceput sa plang de fericire”, povesteste Antonia.

 

Cu drept de munca, dar fara munca

La o saptamana dupa ce a primit dreptul de munca, Antonia a anuntat familia pentru care lucra ca si au-pair ca intr-o luna si jumatate urmeaza sa plece din casa lor.

„M-am gandit ca sase saptamani imi sunt mai mult decat suficiente sa ma pot muta, dar si sa-mi gasesc un loc de munca. Am inceput sa trimit CV-uri si sa aplic la diferite joburi. Nu m-am gandit nicio clipa ca nu o sa-mi gasesc. Nici nu exista acest gand in mintea mea. Aveam Blue Card si am crezut ca asta imi garanteaza un loc de munca. In cele sase saptamani cat am mai ramas in casa cu familia pentru care lucram am trimis zeci si zeci de aplicatii. Nimeni nu suna. Nici macar nu mi se raspundea, decat foarte rar. Dupa o luna de zile am inceput sa ma ingrijorez. Mai aveam de stat doua saptamani fara sa platesc chirie sau facturi… si eu nu imi gasisem job. Inapoi nu mai puteam da, pentru ca in tot acest timp oamenii deja gasisera pe cineva care sa imi ia locul. Au trecut si cele doua saptamani… m-am mutat cu o prietena frantuzoaica care renuntase si ea la jobul de dadaca, intr-un studio flat (garsoniera)”, spune tanara din Constanta.

Norocul lor a fost ca au avut cateva mii de lire stranse inca de pe vremea cand lucrau ca si au-pair, pentru ca joburile pentru care aplicasera intarziau sa apara. „Am aplicat peste tot, de la coffee-shop-uri, restaurante, hoteluri, agentii de turism, magazine si pana la aeroporturi. In Romania am lucrat in presa patru ani de zile si asta era toata experienta mea. Nu credeam ca mi se va cere experienta chiar si pentru a lucra intr-o cafenea. A fost cea mai cumplita perioada. Imi amintesc ca, la un moment dat, am lasat internetul si am pornit pe Oxford Street cu o suta de CV-uri in mana. Am intrat in fiecare magazin, in fiecare hotel si in fiecare restaurant, si am lasat cate unul. Am si trecut «din burta» cateva joburi… doar-doar sa ma accepte cineva. Am luat apoi la rand fiecare magazin din Westfield cu speranta ca macar ca vanzatoare sa primesc un job. Nu s-a intamplat”, spune Antonia.

———————

„Blue Card-ul nu iti garanteaza un loc de munca. Este intr-adevar un plus in momentul in care vrei sa te angajezi, insa pe langa acesta, cred ca un roman are nevoie de foarte mult noroc, de experienta, de rabdare si lista poate continua. Eu m-am straduit sa imi gasesc un loc de munca in toate domeniile posibile si am reusit foarte greu, desi aveam Blue Card.”

Antonia Tarsoaga, 28 de ani, a incercat timp șase luni sa se angajeze

———————

 

In sase luni… peste 3.000 de CV-uri

In sase luni de zile, Antonia povesteste ca Blue Card-ul nu i-a folosit deloc. „Degeaba l-am avut si degeaba m-am incapatanat sa imi gasesc un loc de munca ca si angajat. Cred ca daca as fi cautat in curatenie sau ca si nanny si as fi lucrat si self-employed, cu siguranta as fi gasit mai repede. Doar ca imi doream sa trec la un alt nivel… avand drept de munca”, spune tanara romanca.

„De la inceputul lunii mai 2012, de cand am plecat de la familia unde fusesem au-pair, si pana in septembrie-octombrie 2012, nu am reusit sa primesc niciun job. Mi-am cheltuit toti banii pe care ii aveam stransi si eram intr-o panica continua. De curiozitate mi-am numarat intr-o zi toate aplicatiile pe care le aveam in mail si aveam 2.732. Deci, 2.732 de aplicatii si nimic concret. Fusesem la cateva interviuri, insa la toate mi se spusese ca ma vor contacta ei. Am aflat pe pielea mea ca atunci cand ti se spune ca te vor suna ei… este egal cu «la revedere». Nu am inteles nici in ziua de astazi motivul pentru care eram respinsa. Engleza o vorbesc foarte bine, iar CV-urile le modificam in functie de domeniul jobului pentru care aplicam, pentru ca sinceritatea nu este buna in Anglia. La cele 2.732 de aplicatii am adaugat si CV-urile pe care le-am lasat in magazine si astfel am ajuns la un total de 3.000 de aplicatii.”

 

Ziua in care Blue Card-ul a fost o binecuvantare

Dupa sase luni, Antonia s-a resemnat. Neavand incotro, a fost la un pas sa se intoarca la munca de jos. „Cu Blue Card in buzunar, am inceput sa caut de munca in curatenie. Eram disperata. Ma imprumutasem de bani si nu mai reuseam sa ies la liman. Asa ca mi-am calcat pe inima, pentru ca nu imi mai doream sa fac astfel de munca, si am inceput sa caut joburi in curatenie. Imi gasisem cateva… insa am avut marele noroc sa ma intalnesc din pura coincidenta cu un fost coleg de scoala care lucra ca si barman in restaurantul unui hotel de cinci stele. I-am spus prin ce am trecut si s-a oferit sa ma ajute. I-am dat un CV si m-a recomandat managerilor hotelului unde muncea. In trei zile am fost chemata la un interviu pentru postul de receptionera, iar intr-o saptamana am inceput munca. Bineinteles… aceea a fost ziua in care am fost bucuroasa ca aveam Blue Card, pentru ca altfel nu primeam jobul. Dupa sase luni de zile in care am cautat zilnic sa ma angajez, reusisem. A fost ziua in care m-am eliberat de griji, de stres, de frustrari si de toata incarcatura negativa pe care am strans-o”, povesteste Antonia, o tanara de 28 de ani din Constanta.

 

 

Doar cu Blue Card-ul nu rezolvi nimic

Aceleasi probleme le-a intampinat si I.F., o tanara de 29 de ani care a ajuns la Londra in urma cu doi ani si jumatate. Desi a asteptat mai bine de zece luni sa primeasca Blue Card-ul, dreptul de munca nu i-a adus joburile la picioare.

„De multe ori vorbeam cu prietenul meu, care este englez, si nu intelegeam de ce este atat de dificil sa obtin un loc de munca. CV-ul era facut dupa modelul englezesc, am modificat scrisoarea de intentie si am adaugat tot ce se cere si tot degeaba. M-am gandit de multe ori ca cel mai probabil nu sunt joburi in Londra si de aceea este greu sa obtin un loc de munca sau ca este vorba de discriminare, pentru ca sunt romanca. Nu discriminare pe fata, ci una ascunsa. Am luat in calcul toate acestea si ne-am gandit ca se poate intampla, pentru ca nu reuseam sa obtin un job. Plus ca peste tot este nevoie fie de experienta in UK, fie de studii in UK, sau in cele mai dese cazuri este nevoie de ambele. In tot timpul acesta, am inceput sa fiu realista si am realizat ca Blue Card-ul nu imi garanteaza un job normal, un program ok, weekend liber sau o pensie buna. Este nevoie de mult mai mult ca sa te angajeze o companie”, spune din propria experienta I.F.

 

Joburile in UK… pe cale de disparitie?

Tanara de 29 de ani povesteste ca a aplicat peste tot unde a crezut de cuviinta ca poate demonstra ca se descurca. Desi este traducator autorizat, iar limba engleza o cunoaste perfect, desi a lucrat aproape un an si jumatate in Customer Service (Relatii cu Publicul), aceste lucruri nu au cantarit foarte mult in fata angajatorilor.

„Am inceput sa caut joburi de munca din iulie anul acesta si abia in septembrie am primit un loc de munca. Am trimis in jur de 300 de aplicatii. Din acestea am primit raspuns negativ la 30 dintre ele, cum ca nu ma incadrez, si am fost chemata la 5 interviuri, insa dupa niciunul dintre acestea nu m-a contactat nimeni. Toti cereau experienta de minimum doi ani la companii englezesti. Si nu puteam sa mint in niciun fel, pentru ca verificau fiecare detaliu. Plus ca aveam nevoie de referinte, cel putin doua. Nici la jobul la care am fost acceptata in septembrie nu am ramas mai mult de doua saptamani. Munceam de dimineata de la ora 9 pana seara la ora 9. Se tipa foarte mult in acel birou si ultimul lucru care a pus capac la tot a fost faptul ca sefa de acolo jignea foarte mult est-europenii si m-am simtit ofensata, chiar daca nu a fost in mod direct. Eu nu pot sa lucrez in astfel de situatii si am renuntat. Acum sunt din nou in cautare”, povesteste I.F.

————————

„Eu am lucrat si ca self-employed, dar si ca employed, si cred ca in situatia de fata este mult mai bine sa lucrezi ca si self. Ca angajat platesti foarte multe taxe, iar la final nu te alegi cu nimic.”

I.F., 29 de ani, a primit un job dupa trei luni de zile de asteptare

—————————

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!