România: Amenzile de circulație cresc de la 1 mai cu 20%

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Social pe data 8 aprilie 2016

politia rutiera_amenda

Majorarea este consecința faptului că amenzile sunt calculate în funcție de salariul minim, care de la 1 mai va ajunge la 1.250 lei.

Odată cu majorarea salariul minim pe economie, începând cu 1 mai 2016 se vor majora și amenzile de circulație. Valoarea punctului-amendă este calculată în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent.

Creșterea este de aproape 20 la sută. Majorarea amenzilor va afecta diferențiat șoferii. În timp ce conducătorii auto cu venituri mici vor fi cât se poate de loviți, cei cu venituri ridicate nu vor simți la buzunar sumele plătite în plus.

Tot din mai, pentru nepurtarea centurii de siguranță un şofer va da 375 de lei, faţă de 315 lei în prezent. Cei care urcă la volan băuţi vor ajunge să plătească echivalentul a două salarii minime pe economie: 2.500 de lei, dintr-un foc.

De la începutul lui 2013 şi până în mai 2016, valoarea unui punct-amendă aproape s-a dublat, de la 75 de lei la 125 de lei.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!