Amenzile de circulaţie luate în străinătate se vor plăti!

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Auto, Diaspora pe data 20 februarie 2015

franta_politia rutiera

Cine a comis greşeli la volan pe drumuri străine va plăti amenzile acasă, în România! Mai exact, şoferii care vor încălca codul rutier în timp ce se află în alt stat membru al Uniunii Europene nu vor mai putea scăpa de amendă, pentru că acestea nu vor mai fi pierdute în procedurile greoaie dintre state.

Parlamentul European a adoptat, miercuri, 17 februarie, o directivă privind facilitarea schimbului transfrontalier de date privind încălcarea normelor de circulaţie. Din luna mai a acestui an, toate statele membre UE vor putea intra într-o bază de date comună pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă legea.

Dacă până în prezent cei care primeau amenzi în străinătate se bucurau că acestea erau ca şi uitate, de acum înainte cu siguranţă vor fi mai atenţi la volan. Parlamentul European a adoptat o nouă directivă prin care toate statele membre UE vor avea acces la un soft comun de comunicare în materie rutieră. Fără scrisori prin poştă, fără costuri. O directivă care facilitează schimbul transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră. În urma adoptării acestei directive, şoferii care vor încălca codul rutier în timp ce se află în alt stat membru UE nu vor mai putea scăpa de amendă. Regulile se vor aplica şi în Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca, în următorii doi ani.

Mai exact, dacă un şofer cu maşina înmatriculată în România încalcă o regulă de circulaţie şi este surprins de radarele sau de camerele din Germania, poliţiştii nemţi vor găsi imediat ţara unde este înmatriculat autoturismul cu ajutorul numărul de înmatriculare al maşinii. Apoi, vor comunica statului respectiv cuantumul sancţiunii.

————————————–

„Pentru a atinge obiectivul UE de a diminua cu până la jumătate decesele pe şosele, avem nevoie de instrumente mai eficiente de siguranţă rutieră, cum ar fi această directivă care combate impunitatea. Desigur că cetăţenii nu vor fi încântaţi să primească o notificare privind o infracţiune rutieră, dar trebuie să aprecieze că toată lumea va fi tratată egal în UE, indiferent unde este înregistrată maşina. Directiva s-a dovedit deja un pas foarte eficient pentru a combate impunitatea pe şoselele din UE. Şoferii străini vor fi mai atenţi acum, ştiind că pot primi notificări privind orice infracţiune rutieră pe care o comit în străinătate.”

Inés Ayala Sender (S&D), raportor spaniol

————————————–

Regulile privind schimbul transfrontalier de date guvernează modul în care statele membre UE schimbă între ele informaţii din registrele auto naţionale pentru a găsi şoferii pasibili de amenzi pentru mai multe infracţiuni transfrontaliere: depăşirea vitezei, lipsa centurii de siguranţă, trecerea pe roşu, condusul sub influenţa alcoolului, condusul sub influenţa drogurilor, motociclişti care nu poartă cască de protecţie, folosirea unei benzi interzise şi utilizarea ilegală la volan a telefonului mobil sau a oricărui alt aparat de comunicare, potrivit Mediafax. Acordul are nevoie de aprobarea formală a Consiliului de Miniştri. Regulile prezente rămân în vigoare până la 6 mai 2015, pentru a permite modificarea bazei legale înainte ca noua directivă să intre în vigoare.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

22 pareri la “Amenzile de circulaţie luate în străinătate se vor plăti!”

  1. Vasile Spune:

    Buna ziua am si eu o intrebare va rog sa ma ajutati, un unchi al meu a primit o amenda in Austria, pot sa io platesc eu de aici din germania, ca nici in Romania nu stie cum sa procedeze.

  2. catalin Spune:

    Se poate plati la sediile Smith&Smith. Mai multe detalii pe smith.com.ro

  3. silviu Spune:

    salut . am primit o amenda de la zoll/nurnberg in valoare de 15 euro. ideea e ca nu m-a oprit nimeni, niciodata, in germania. masina fiind inamtriculata in Anglia pe numele unui var, iar eu avand adresa in romania. intrebarea e: cum au stiut ei numele meu si adresa mea , daca masina era inmatriculata in alta tara , plus ca nu m-au oprit niciodata .

  4. Mihai Spune:

    Poate te-ai inregistrat la vreun hotel dand adresa si numar masina.

  5. iulian Spune:

    Am primit o amenda de viteza in italia conducand un camion ,viteza de 83km pe un sector de drum cu 70km.intrebarea este urmatoarea.Atat camionul cat si in remorca sunt inmatriculate in danemarca amenda a venit la firma la un an de la comiterea faptei .Legal sunt obligat sa o platesc? Am inteles ca ar exista un acord dar nu stiu exact.

  6. Beni Spune:

    Am primit si eu, aruncată in curte o Înștiințare ca am depășit viteza in Austria. Nu imi spune cat aveam la ora, doar ca trebuie sa plătesc 45 euro, sau sa le spun cine era la volan. Dar scrisoarea a venit fara confirmare de primire, am gasit-o aruncată in curte, o putea lua vântul… Știe cineva mai multe detalii despre aceste amenzi date de camerele fixe din Austria?

  7. Liviu Spune:

    Am primit in posta o sctisoare cu o amenda de circulatie in valoare de 110 euro din data de 08-05-2016 in Austria.
    Mentionez ca scrisoarea nu a venit recomandata,nu are nici o stampila si am primit-o dupa aproape doua luni in cutia postala.
    Trebuie sa o platesc sau nu??

  8. Ana Spune:

    Buna ziua ,am si eu o întrebare legată de o amenda primită prin posta ,depășirea vitezei in Austria unde pot sa o platesc si cum se procedează

  9. Ana Spune:

    aici scrie ca amenzile (procesele verbale) necomunicate in max 2 luni NU se mai platesc http://www.zf.ro/zf-consultanta/ce-trebuie-sa-stim-despre-amenzile-de-circulatie-primite-in-strainatate-12652577

  10. Titi Spune:

    Nu stie nimeni cum se poate platii o amenda de circulatie luata in Austria?

  11. Trandafir Iuliana Spune:

    Si pe mine ma intereseaza cum se poate plati o amenda primita in Austria. Am platit la BCR, au luat banii,45 euro amenda si 30 euro comisionul, dupa cateva ore m-au sunat caa nu stiu unde trebiue trimisi banii.Am dat IBAN-ul care apare pe procesul verbal. Numai stiu ce sa fac?

  12. Anton Spune:

    Am primit pe 9.08 2016, din Bulgaria, o instintare de plata a unei amenzi pentru depasirea vitezei legale.Fapta a fost constatata anul trecut(iunie 2015).
    Nu stiu unde sa o platesc sau fapta este prescrisa.

  13. Cat Spune:

    Stie cineva unde pot gasi cuantumul amenzilor din august 2015 si termenul legal in care poti primi procesul verbal din Bulgaria ?

  14. George Spune:

    Faza e in felul urmator.. Nemtii
    Fac numai tampenii ..a venit on amenda
    La un blitz la o limits de 80 trecand
    Cu 130 ..chestia e ca nu eram EU la
    Volan dar a venit pe numele meu ..
    Conducand acea masina cu o doar de cateva ori si cu mult timp in urma ..nu mi se pare correct sa platesc pentru altu…in poza nu sunt EU ..plus ca e si la o ora nepotrivita ..CE pot face (informativ)..
    Scuzati scrisul 🙂

  15. Bogdan Spune:

    Aceeasi problema cu amenda din Austria!!! A venit fara poza, fara sa spuna cu cat am deposit viteza! Stie cineva ceva?

  16. Florina Spune:

    Buna, am luat o amenda pt asigurare in Germania de 260 euro, acum 5-6 ani. Cum as putea sa aflu daca s-a marit si unde o pot plati? ms

  17. Calin Spune:

    cine stie daca amenzile din austria se platesc sau nu?

  18. Alexandru Spune:

    Buna, am primit 2 amenzi fiecare a cate 50 Euro, ptr radar in Austria. Am fost la banca la ING sa achit la ghiseu cei 100 euro. Mi-au cerut comision 20 Euro. :). Am avut noroc ca am dat peste o dra draguta care m-a trimis la posta. Acolo dna stia depre ce e vorba si am platit cei 100 euro + 19 lei taxe. Deci ptr amenzi recomand posta.

  19. Viorel Spune:

    Nu se mai pot plati amenzile decat banci.
    Numai ca BANCILE VOR TITULARUL CONTULUI.
    Posta nu mai face plata amenzilor de ceva timp.
    Asa ca nu stiu cum sa procedez.

  20. Coco Spune:

    Am primit si eu amenda 45 euro Austria. Intrebare: Nu poate cineva din Austria sa-mi plateasca amenda?

  21. Sorin Spune:

    Si eu am primit acum cateva zile o amenda de 45 de euro din Austria. Am incercat sa o platesc online in contul indicat de ei, dar trebuie sa dau mai multe date, adresa beneficiarului, numele beneficiarului care habar nu am cine sunt … Daca ati avut aceasta situatie in trecut v-as fi recunoscator daca mi-ati explica cum trebuie procedat

  22. Ce mi se poate întâmpla dacă nu plătesc amenzile de circulaţie primite în străinătate? - Ştiri de Actualitate! Spune:

    […] Sursă foto. Autor articol:  Daniela Stoica Sursă articol: portalul de informaţii despre românii din străinătate rotalianul.com […]

Spune-ti si tu parerea!