Americanii ne cer justitie independenta si presa libera

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 20 ianuarie 2014

Traian Basescu+Victoria NulandVictoria Nuland, asistent al secretarului de stat al SUA, a indemnat toti romanii sa sustina independenta sistemului judiciar de interferentele politice, subliniind ca o justitie independenta si o presa libera sunt „esentiale” pentru o democratie puternica.

Prezenta in Romania pentru a sarbatori 10 ani de apartenenta a Romaniei la NATO, Nuland a declarat, totodata, ca Statele Unite sustin independenta si suveranitatea Republicii Moldova si dreptul acestei tari de a-si alege propria directie.

Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat al SUA, a catalogat drept „ingrijoratoare” provocarile politice la adresa independentei sistemului judiciar din Romania, indemnand toate partidele politice si cetatenii sa sustina independenta justitiei, conform Mediafax. Adjunctul secretarului de stat pentru Europa si Eurasia al SUA a mai declarat, sambata, ca o presa libera este esentiala pentru calitatea si integritatea democratiei, iar Washingtonul a sprijinit si va continua sa sprijine libertatea presei din Romania.

„Oriunde in lume, SUA considera ca o presa libera este esentiala pentru calitatea si integritatea democratiei, o presa libera (permite) cetatenilor dintr-o tara sa inteleaga intr-un mod transparent ce fac alesii”, a declarat Nuland, in cadrul unei intalniri cu jurnalistii romani. Diplomatul american a subliniat ca relatia dintre autoritati si media trebuie sa fie „deschisa, libera si transparenta”. „SUA au de mult timp un angajament aici privind sprijinirea mediei libere si vom continua sa facem asta”, a mai spus Victoria Nuland. 

Primita doar de Basescu

Presedintele Traian Basescu a primit-o vineri seara, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat pentru Europa si Eurasia al Statelor Unite ale Americii. Intalnirea a durat aproximativ o ora. Seful statului a declarat, in cadrul intalnirii cu asistentul secretarului american de stat, ca spera ca micile neintelegeri nu vor afecta esenta relatiilor noastre cu SUA si ca este o onoare prezenta acesteia la Bucuresti, scrie Mediafax.

„Ma bucur sa va vad din nou aici, la Bucuresti. Este o onoare sa va avem aici. Trebuie sa fiti obosita dupa zborul prin Europa (…) E o mare placere pentru noi sa discutam problemele pe care le avem”, i-a spus presedintele Traian Basescu oficialului american, la inceputul intrevederii de la Palatul Cotroceni, potrivit imaginilor puse la dispozitie de Administratia Prezidentiala. „Si importanta aliantei noastre (…)”, a spus Victoria Nuland, care a adaugat ca se afla la Bucuresti pentru a sarbatori 10 ani de apartenenta a Romaniei la NATO si a discuta despre ceea ce s-a facut impreuna si despre cum se va proceda in continuare.

Presedintele Traian Basescu a mentionat, la randul sau: „Sper ca micile neintelegeri nu vor afecta substanta relatiilor dintre tarile noastre.”

Potrivit unui comunicat emis de biroul purtatorului de cuvant al Departamentului de Stat, Victoria Nuland a discutat la Bucuresti despre relatiile bilaterale, problemele regionale si eforturile de consolidare a statului de drept. Potrivit aceluiasi comunicat, Nuland nu avea programata o intalnire cu premierul Victor Ponta, care, conform ministrului de externe Titus Corlatean, avea un program facut de mult timp si nu putea fi modificat. 

SUA sustin suveranitatea R. Moldova

Statele Unite sustin independenta si suveranitatea Republicii Moldova si dreptul acestei tari de a-si alege propria directie, a declarat, sambata, Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american, subliniind ca Romania trebuie sa fie „mandra” de sustinerea oferita Chisinaului, conform Mediafax. „Statele Unite sustin integritatea si suveranitatea Republicii Moldova si dreptul acestei tari de a-si alege propriul drum”, a declarat Nuland intr-un discurs rostit la Ambasada SUA din Bucuresti.

Washingtonul este multumit de semnarea de catre Republica Moldova a Acordului de asociere si a Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeana, in cadrul Parteneriatului Estic, a subliniat Nuland, precizand ca Statele Unite acorda in continuare sprijin Republicii Moldova, Georgiei si Ucrainei. Administratia de la Kiev a refuzat sa semneze un acord de asociere cu UE cu ocazia summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Victoria Nuland a felicitat Romania pentru sustinerea acordata Republicii Moldova in eforturile integrarii europene. 

Cine e Victoria Nuland

Vizita de doua zile la Bucuresti a Victoriei Nuland se inscrie intr-un turneu european care a inceput marti in Olanda si care a inclus Germania si Lituania. De la Bucuresti, Nuland va pleca la Paris. Victoria Nuland a fost numita in functia de asistent pentru afaceri europene si eurasiatice al secretarului american de stat la 18 septembrie 2013, potrivit CV-ului postat pe site-ul Departamentului de Stat. Din aceasta pozitie, Nuland este responsabila pentru relatiile diplomatice cu 50 de tari din Europa si Eurasia, dar si cu NATO, Uniunea Europeana si OSCE. Anterior, Nuland a fost purtatoarea de cuvant a fostului secretar de stat Hillary Clinton.

De asemenea, a contribuit la deschiderea primei misiuni diplomatice americane in Mongolia. In varsta de 52 de ani, Victoria Nuland si-a inceput cariera diplomatica in timpul presedintelui Bill Clinton, cand a lucrat pentru Strobe Talbott, adjunctul secretarului de stat. Dupa venirea la Casa Alba a lui George W. Bush, Nuland a devenit consilier pe probleme de politica externa a vicepresedintelui Dick Cheney.


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!