Amnistia se intoarce la comisii

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 23 decembrie 2013

vot parlamentIn ciuda unei saptamani in care scandalurile au fost la ordinea zilei, Legea amnistierii a fost introdusa si martea aceasta la votul final din Camera Deputatilor.

Presedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a explicat ca acest lucru s-a intamplat doar pentru ca proiectul sa fie intors la comisii si, astfel, sa intre in dezbatere publica pana in februarie.

Zgonea s-a aratat convins ca, pana atunci, toata lumea se va fi pus de acord si ca „totul a fost transparent, predictibil”.         Proiectul de lege privind amnistierea si gratierea a fost introdus pe ordinea de zi de la Camera Deputatilor saptamana trecuta, ziua respectiva fiind numita „martea neagra” din cauza legilor controversate care au intrat la vot. Atunci, in urma presiunilor publice, amnistia a fost amanata, insa liderii USL, in special cei social-democrati, s-au aratat in favoarea ei.

Printre cei care ar scapa de inchisoare daca aceasta lege va trece se numara, alaturi de mii de infractori de drept comun, si figuri publice precum Adrian Nastase, Gigi Becali, Catalin Voicu, Antonie Solomon, Ionel Mantog, Nicolae Mischie sau Decebal Traian Remes.

 

Blaga ameninta

Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marti, ca daca legea gratierii si amnistierii va fi repusa pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor si dezbatuta in sedinta de plen, PDL va intra in greva parlamentara. Intrebat daca PDL va participa la dezbaterea bugetului de stat pe 2014, in cazul in care acesta ajunge iar in Parlament, la sfarsitul anului, Vasile Blaga a spus ca o conditie pentru participarea PDL la aceste dezbateri este sa nu se puna pe ordinea de zi si sa nu se discute marti Legea amnistierii.

„Daca fac asta, intram in greva parlamentara si nu vom participa (la votarea bugetului de stat – n.r.). Daca nu o fac, vom vota impotriva bugetului, chiar daca vor renunta la taxa de sapte centi pe litru de combustibil”, a mai declarat Blaga. El a precizat ca si renuntarea la acciza pe combustibil ar fi „prea putin, in conditiile in care intreaga constructie bugetara este construita pe doi piloni mincinosi, taxa pe stalp si taxa pe combustibil”, banii din aceste taxe urmand a-i fi transferati lui Liviu Dragnea, pe un program de dezvoltare rurala care are si finantare europeana.

„In acelasi timp, se taie aproape un sfert din fondurile alocate Ministerului Sanatatii. Eu stiu, si romanii stiu, ca prioritatile lor erau Sanatatea si Invatamantul, nu banii pentru Dragnea. (…) Este clar un buget electoral. Nu putem fi de acord cu cele aproape 30 de noi taxe, marite, care au dus nu la crearea de locuri de munca, ci la marirea somajului”, a mai spus presedintele PDL.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, ca Legea amnistierii este in dezbatere publica si va ramane astfel pana la data de 1 februarie, pentru a se vedea ca nu reprezinta „o chestie ilegala”. Pe data de 1 februarie 2014, intra in vigoare noul Cod Penal. Presedintele PDL, Vasile Blaga, spunea ca PDL ia in calcul „miscari de strada serioase” in cazul in care se voteaza in Parlament Legea amnistierii, pentru a informa populatia despre efectele acesteia, adaugand: „Daca toti vom fi soldati disciplinati ai acestui partid, vom recastiga pozitiile avute.”

 

Antonescu: „Vom vota impotriva”

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat ca liberalii vor vota impotriva modificarilor aduse Codului Penal, care ii scot pe parlamentari din sfera functionarilor publici, si vor cere scoaterea de pe ordinea de zi a Legii amnistierii.

„Parlamentarii Partidului National Liberal nu vor vota modificarile Codului Penal si cer scoaterea de pe ordinea de zi a Legii amnistiei. Vom vota impotriva. Toate in bloc”, a declarat Antonescu. In plus, liberalul a cerut ca Executivul sa realizeze, „in deplina transparenta si cu toate consultarile”, un proiect de modificare menit sa rezolve toate problemele existente in prezent in Codul Penal.

„Trebuie sa se construiasca, la vedere, un proiect de modificare, in consultare cu toata lumea, care sa rezolve problemele care exista in Codul Penal, apoi sa fie supus unei dezbateri publice”, a afirmat Antonescu, insistand asupra faptului ca deputatii PNL vor „respinge tot”, chiar daca au votat favorabil la sedinta de martea trecuta.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, l-a atacat pe Victor Ponta in cadrul ultimei sedinte a Biroului Politic National al partidului.

„Premierul a insistat pornind de la aceeasi idee cu care a insistat si in cazul Rosia Montana, o idee stupida, si anume ca se poate foarte bine ca domnia sa sa spuna ca nu e de acord, ca anumiti ministri sa spuna ca nu e bine, ca eu ca lider politic din anumite ratiuni nu sunt de acord, dar ce sa vezi, in Parlament trece legea. I-am spus ca asa ceva nu sta in picioare si sa luam doar acele decizii pe care consideram ca suntem indreptatiti sa le luam. Sunt de acord ca sunt lucruri care pot avea costuri electorale, dar daca ai vointa politica sa le faci, le faci, dar nu in felul acesta in care te descalifici ca lider politic”, a spus Antonescu, potrivit Pesurse.ro.

Camera Deputatilor a adoptat, marti, un proiect de lege prin care presedintele si parlamentarii sunt scosi din categoria functionarilor publici, prevazuta in Codul Penal, ceea ce inseamna ca acestia nu mai pot fi cercetati pentru fapte de coruptie.

De asemenea, deputatii au adus, luni seara, modificari proiectului referitor la Legea amnistiei, votul de marti fiind, insa, amanat.


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!