Analize necesare după vârsta de 40 de ani

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 30 ianuarie 2015

tensiune arteriala3

După vârsta de 40 de ani, setul de analize uzuale ar trebui completat cu câteva teste extrem de utile, care au rolul de a depista din timp boli specifice vârstelor a doua şi a treia.

Controlul tensiunii arteriale este esenţial pentru a preîntâmpina apariţia bolilor. Medicii recomandă măsurarea tensiunii arteriale (TA) dimineaţa, după odihnă şi după minimum 30 de minute de la consumarea de cafea, de la fumat sau de la realizarea de efort fizic. De asemenea, ea trebuie să fie precedată de cel puţin 5 minute de repaus în poziţie şezând, iar persoana investigată nu trebuie să se afle sub tratament cu substanţe ce conţin epinefrină (Bixtonim). Se poate măsura la ambele braţe, luându-se în considerare valoarea mai mare. Valoarea optimă a TA este de 120/80 mmHg (coloană de mercur). Tensiunile de peste 140 mmHg, respectiv 90 mmHg sunt semnale pentru o boală hipertensivă.

 

Ecografii

Ecografia abdomino-pelviană (generală) este una dintre investigaţiile care trebuie efectuate în cadrul acestui bilanţ anual. De la ecografia generală există câteva nuanţe care intervin ca evaluări de intenţie secundară: ecografia tiroidiană, ecografia de părţi moi, ecografia endovaginală, ecografia transrec­tală prostatică, ecografia cardiacă sau ecografia vasculară Doppler, ecografia transfontanelară (a creierului copilului mic).

Ca ritmicitate, există situaţii în care examenul ecografic este inclus într-un protocol de urmărire. De exemplu, în cazul cirozelor hepatice, se recomandă ca, la fiecare 6 luni, să fie efectuată o ecografie pentru cancerul hepatic. În cazul cancerelor de tub digestiv, ecografia abdominală, în primul rând hepatică, este recomandată din trei în trei luni, în primii doi ani postoperator, ulterior la şase luni.

 

Măsurarea densităţii osoase

Şi după 40 de ani, femeile vor continua să îşi facă, anual, examenul Papanicolau şi ecografia de sân. Odată cu instalarea menopauzei, testele suplimentare vor depista din timp boli induse de lipsa hormonilor sexuali, cum ar fi osteoporoza. Osteodensitometria măsoară densitatea osoasă prin testul DEXA (absorbţiometrie duală cu raze X). Este indicată femei­lor aflate la menopauză şi bărbaţilor care au avut fracturi patologice (produse la solicitări minime), şi în primul rând celor cu vârste de peste 65 de ani. De asemenea, femeile cu afecţiuni ale glandei tiroide şi cele care au urmat tratamente pentru boli autoimune, cum ar fi lupusul eritematos, au risc crescut de osteoporoză. Alt test util la această vârstă este mamografia, care permite depistarea cancerului de sân în stadii incipiente.

 

Tomografia şi rezonanţa magnetică

Tomografia computerizată (CT) oferă imagini detaliate ale structurilor interne de la nivelul regiunii cervicale, toracice, abdominale şi pelviene, precum şi de la nivelul membrelor. Preţul variază în funcţie de zona investigată şi de folosirea sau nu a substanţei de contrast.

Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) analizează zona de investigat din punct de vedere tridimensional. Oferă informaţii în plus faţă de tomografia computerizată şi este utilă mai ales pentru vizualizarea coloanei vertebrale, vaselor sanguine, oaselor şi articulaţiilor.

Colonoscopia permite vizualizarea interiorului intestinului gros, cu ajutorul unui instrument flexibil prevăzut cu o cameră, precum şi prelevarea de ţesuturi pentru biopsie şi extirparea unor tumori.

 

Prostata şi testiculele, la risc

Pentru bărbaţii cu istoric familial de cancer testicular, autoexaminarea trebuie făcută anual, începând din adolescenţă. Depistarea unui nodul dureros sau unui testicul mărit necesită investigaţii suplimentare, ca ecografia şi depistarea de markeri tumorali în sânge.

După 45-50 de ani, creşte riscul dezvoltării unui adenom sau a unui cancer, astfel că se impune o monitorizare anuală a glandei, prin tuşeu rectal, ecografie rectală în cazul depistării unei formaţiuni şi prin dozare de antigen specific prostatic, PSA. Adenomul, tumoră benignă, se află la originea majorităţii problemelor la urinare.

 

Utile pentru ambele sexe

Teste pentru glaucom – supranumit şi boala orbirii tăcute, glaucomul afectează nervul optic, ce transmite informaţiile de la ochi la nivelul creierului. Testul este făcut de medicul oftalmolog. Riscul de boală este crescut în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat, hiper- sau hipotensiune arterială, miopie severă sau de migrenă.

Test de sângerare ocultă din scaun – depistează prezenţa de sânge în scaun. Rezultatele pozitive pot fi semne de sângerare la nivelul unui polip benign sau semnul unei tumori maligne la nivelul colonului. În cazul antecedentelor familiale de cancer colorectal, testul se face şi mai devreme de 45 de ani. Rezultate fals pozitive (adică microsângerări în lipsa unor boli) pot da consumul de carne roşie, efortul fizic intens şi medicamentele precum acidul acetilsalicilic, colchicina, suplimentele de fier, anticoagulantele şi steroizii. Astfel că acestea trebuie evitate timp de cel puţin trei zile înaintea testării.

Radiografia pulmonară – ajută la diferenţierea între bronşită cronică şi cancer pulmonar.

Electrocardiograma (EKG) – permite diag­nosticarea unor tulburări de ritm cardiac, precum şi depistarea antecedentelor de infarct.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!