Anchetă la societatea de asigurări Omniasig

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 26 mai 2014

asigurare

Procurorii şi poliţiştii au făcut, săptămâna trecută, 49 de percheziţii la sedii centrale şi la sucursale ale Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a arătat, într-un comunicat de presă, că în această cauză au fost audiate mai multe persoane, iar în urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri, care urmează să fie analizate în cadrul probatoriului administrat. Potrivit sursei citate, din probatoriul administrat până la acest moment a rezultat că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai mulţi angajaţi ai firmei de asigurare au încheiat cu persoane fizice contracte de asigurare a locuinţelor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, scrie Mediafax.

Potrivit procurorilor, Omniasig încheia poliţe de asigurare facultativă şi le antedata, pentru a crea aparenţa că au fost semnate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, societate de asigurare de interes public, componentă esenţială în cadrul programului român de asigurarea catastrofelor). 

Prejudiciu de milioane

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de anchetatori de implicare în falsificarea mai multor poliţe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei.

Omniasig îşi asigură clienţii şi partenerii că toate poliţele emise de companie sunt sigure şi valide, iar compania îşi menţine angajamentul de a respecta toate obligaţiile contractuale faţă de clienţi indiferent de rezultatul investigaţiei, se arată într-un comunicat transmis de asigurător.

„Omniasig tratează această investigaţie cu toată seriozitatea şi cooperează pe deplin cu autorităţile pentru clarificarea acestei situaţii. Între timp, toate sucursalele noastre îşi continuă activitatea, iar angajaţii noştri asigură serviciile pentru clienţi în regim normal”, menţionează compania.

Asiguratorul a mai precizat că unicul obiect al verificărilor desfăşurate de Parchet în cadrul Omniasig este situaţia poliţelor de asigurare de locuinţe emise de companie în a doua jumătate a anului 2013.

Pe de altă parte, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a declarat că situaţia la Omniasig este sub control şi clienţii care deţin poliţe emise de societate nu vor avea de suferit şi nu vor fi afectaţi în urma anchetei Parchetului. 

Probleme şi la alţi asiguratori

În acelaşi timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară pentru Carpatica Asig, conducerea companiei având obligaţia să prezinte un plan de redresare financiară în cel mult de 20 zile. Toate poliţele de asigurare emise de Carpatica Asig sunt valabile, iar compania poate emite în continuare poliţe, precizează ASF într-un comunicat, citat de Mediafax.

Carpatica Asig este parte a grupului Carpatica, deţinut de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Pe de altă parte, clădirea de birouri în care au sediul Astra Asigurări şi cotidianul România Liberă, ambele deţinute de omul de afaceri Dan Adamescu, a fost scoasă la vânzare de Piraeus Bank la un preţ de 14 milioane de euro. Clădirea a mai fost scoasă la vânzare în luna martie de lichidatorul firmei Omega City Business Center, aflată în faliment, firmă deţinută indirect tot de omul de afaceri Dan Adamescu, relatează Digi24. Atunci s-au cerut 9 milioane de euro, însă niciun client nu s-a arătat dispus să plătească această sumă.

Lider al pieţei asigurărilor, compania Astra a fost pusă sub administrare specială la mijlocul lunii februarie. Autorităţile au descoperit că firma nu va putea să suporte pagubele, în cazul unei catastrofe, asta pentru că a subestimat cu 40% daunele posibile.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!