Andone a semnat cu Deportivo

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 29 iulie 2016

639 andoneDeportivo La Coruna l-a prezentat oficial pe Florin Andone, care a semnat un contract oficial pe 5 ani. Transferul a fost oficializat încă de vineri, dar atacantul român a ajuns abia marți în cantonamentul echipei.

Florin Andone, 23 de ani, va juca pentru următoarele cinci sezoane la Deportivo La Coruna. Internaţionalul român a fost astăzi prezentat oficial. Transferul de la Cordoba s-a realizat încă de vineri, dar internaţionalul român a avut vacanţă prelungită şi abia marți a sosit la noul său club.

Andone a făcut vizita medicală şi a semnat un contract valabil cinci ani. În urma acestei tranzacţii, Cordoba va primi 4,7 milioane de euro şi a păstrat şi 30% dintr-o eventuală revânzare.

„Este echipa care m-a dorit cel mai mult. Sunt foarte fericit, era vital pentru mine să joc în acest sezon în prima divizie. Vreau să le mulţumesc tuturor celor de aici pentru că mi-au oferit această oportunitate! Sunt nerăbdator să-mi întâlnesc colegii şi antrenorii, iar apoi să incepem treaba. Îi multumesc presedintelui Cordobei că m-a înţeles şi mi-a oferit posibilitatea de a semna cu Depor. A inţeles că e important pentru mine să joc la o echipă de primă ligă.

Nu-mi place să pierd. Am o mentalitate de învingător, vreau să joc mereu bine şi să fiu la dispoziţia colegilor şi a antrenorilor mei”, declarat Florin Andone.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!