Angela Merkel: „Mai bine fără Marea Britanie decât fără libera circulaţie în UE”

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 6 noiembrie 2014

Germania preferă să accepte ieşirea Marii Britanii din UE decât să fie de acord cu încălcarea normelor europene referitoare la asigurarea libertăţii de circulaţie a forţei de muncă în interiorul graniţelor Uniunii Europene, avertizau cotidienele din Regatul Unit în primele zile ale acestei luni. Acestea au relatat pe larg reacţia clară de opoziţie a cancelarului german Angela Merkel vizavi de intenţia premierului britanic David Cameron de a bloca cu orice preţ accesul cetăţenilor UE pe teritoriul Marii Britanii.

Cancelarul Angela Merkel i-a atras atenţia premierului britanic David Cameron că deciziile acestuia cu privire la restrângerea normelor europene privind libertatea de mişcare a cetăţenilor UE în interiorul UE ar putea fi „o cale fără întoarcere” pentru Marea Britanie.

Confruntarea Merkel – Cameron a avut loc în cadrul ultimului summit de la Bruxelles al ţărilor membre UE, după cum relatează publicaţia germană Der Spiegel, susţine tabloidul Daily Mail. Angela Merkel a manifestat o atitudine extrem de radicală în momentul în care s-a discutat despre intenţia guvernului de la Londra de a introduce noi limitări privind numărul cetăţenilor europeni care ar avea dreptul să se stabilească în Regatul Unit. Şefa executivului de la Berlin ar fi afirmat explicit că dacă David Cameron continuă pe această cale, Marea Britanie va pierde susţinerea Germaniei în ceea ce priveşte rămânerea regatului în Uniunea Europeană.

„Vremea negocierilor se apropie de sfârşit. Angela Merkel a făcut tot ce s-a putut pentru a tempera atitudinea lui David Cameron în interiorul UE. Totuşi, ea este decisă să nu permită niciunui stat membru restricţionarea migraţiei în Uniunea Europeană”, au susţinut surse din guvernul federal german, citate în Daily Mail. Aceeaşi sursă a mai susţinut că Merkel a fost sigură că va câştiga această confruntare.

Marea Britanie a stârnit îngrijorare la nivelul UE după ce s-a aflat că guvernanţii de la Londra sunt pe cale de a lansa noi măsuri pentru a limita prezenţa migranţilor europeni în Regatul Unit. Acestea ar urma să intre în vigoare în decembrie, înainte de sărbătorile de Crăciun din acest an. 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!