ANGLIA, TRATATA DE MEDICI ROMANI

Articol publicat in sectiunea Reportajul săptămânii, Sănătate pe data 9 decembrie 2012

Diaspora romaneasca_Anglia, tratata de medici romani

Ce determina medicii romani sa plece din Romania si sa-si profeseze meseria in strainatate? Raspunsul pare a fi unul simplu, insa in afara dezamagirii provocate de sistemul de sanatate romanesc, in spatele deciziilor gasim o lista interminabila de motive.

Cum se descurca ei intr-un sistem medical complet diferit, intr-o alta limba, cu pacienti din cele mai diverse etnii? Chiar daca inceputul presupune un cerc vicios pentru a obtine inregistrarile necesare si intoarcerea in tara devine o optiune, ambitia si perseverenta lor a invins obstacolele impuse de sistemul care i-a adoptat.

Medicii nostri specialisti trateaza in prezent bolnavii Marii Britanii, in domenii precum psihiatrie, obstetrica si ginecologie, stomatologie, anestezie. Si lista nu se opreste aici. Sunt si romani care pornesc cariera in medicina de la zero, dar pe care sistemul britanic i-a impulsionat sa avanseze.

 

 

Medicii nostri, bolnavii lor

 

Faptul ca sistemul romanesc are din ce in ce mai multe carente, faptul ca fiecare ministru nou numit se straduieste sa resusciteze sistemul sau sa prescrie o noua reteta care sa amelioreze situatia medicilor, dar si pe cea a pacientilor, nu mai este de mult timp o noutate… ci este insasi realitatea. La fel de real este faptul ca tot mai multi medici romani au parasit si parasesc in continuare sistemul din tara pentru a lucra in spitalele sau clinicile private din Europa.

Marea Britanie este una dintre tarile care recruteaza anestezisti, medici stomatologi, specialisti in medicina interna, dar si medici de familie. Diaspora Romaneasca a luat legatura cu mai multe cadre medicale, care ne-au povestit despre motivele care i-au impins sa paraseasca Romania pentru a-si face meseria, pentru ca in tara reteta succesului pare greu de scris.

Drumul lor nu a fost unul usor. Chiar deloc. Asta implica sa iti practici meseria departe de tara, intr-o alta limba, cu colegi, sefi si pacienti straini. Dar, dupa ani buni si sacrificii mari… ei sunt acum pe drumul catre o cariera asa cum au visat.

 

De 22 de ani, medic in Anglia

Doctorul Claudiu Carmaciu este consultant in psihiatrie generala pentru adulti si a plecat din Romania in urma cu mai bine de doua decenii. Mult sau putin? Poate nici mult, dar nici putin, insa ce mai conteaza cand in prezent studiile si munca de o viata ii sunt cunoscute, cerute si apreciate.

„Am ajuns in Anglia in toamna anului 1990 si am lucrat initial in spitale NHS din zona de nord-vest, incepand specializarea in psihiatrie in august 1992, iar din iarna anului 1994, m-am mutat cu munca in sud-est. Am lucrat in multe spitale, fiindca specializarea presupune deseori, in Anglia, parcurgerea unui traseu variat, dar nu pot sa nu mentionez cu mandrie ca am lucrat in cateva spitale cu o rezonanta deosebita, ca de exemplu Royal Liverpool University Hospital, Warley Hospital din Brentwood, in Essex, care a fost pe vremuri cel mai mare azil psihiatric din Anglia, Fulbourn Hospital si Addenbrooks Hospital in Cambridge, unde am avut ocazia sa simt la fata locului inaltul nivel academic al Universitatii din Cambridge. Actualmente, lucrez exclusiv in psihiatria privata, in principal la Priory Hospital in Chelmsford, capitala comitatului Essex, dar vad ocazional pacienti si in Harley Street la Londra, si dupa retragerea din NHS, in februarie 2012, am devenit director al propriei firme, pe care o detin impreuna cu sotia mea, tot romanca si tot medic. Firma noastra ofera consultatii private nu doar in psihiatrie, ci si in medicina de familie, medicina sportiva, psihoterapie, fizioterapie, extragerea de ceara din urechi etc. In Romania am lucrat intre anii 1986 si 1990, stagiatura in Bucuresti timp de trei ani si medic de circa langa Bucuresti pentru un an, la Mogosoaia”, spune doctorul Claudiu Carmaciu.

 

Studii romanesti, examene englezesti

Pana la un job intr-unul din spitalele din Marea Britanie a mai fost un prag de trecut. Cel al examenelor. Doctorul Claudiu Carmaciu ne-a povestit si despre testele pe care le-a dat la venirea in Marea Britanie. „La scurt timp dupa sosirea in Anglia, am trecut un examen foarte greu de echivalare a studiilor medicale din Romania,  numit PLAB („Professional and Linguistic Assessments Board”), si apoi am obtinut prin interviuri competitive toate slujbele pana la retragerea din NHS. Acum sunt in situatia fericita in care nu mai am un sef care sa ma angajeze, fiind seful propriei mele firme medicale.”

————————————–

„Nu am mai facut de mult timp de garda in spitale, dar tin minte ca munceam destul de intens ca medic junior in Anglia si eram lasat sa ma descurc de unul singur, desi aveam un doctor senior care putea fi contactat la nevoie. Cand faceam de garda in Romania, tin minte ca aveam colegi cu experienta langa noi in spital noaptea, nu acasa la ei, langa un telefon.”

Dr. Claudiu Carmaciu, consultant in psihiatrie

————————————–

 

„NHS-ul, o armata unde locotenentii dau ordine generalilor”

Medicul din Chelmsford, Essex, ne-a declarat: „Nu am mai lucrat in sistemul medical romanesc din 1990, dar, fara indoiala, sistemul medical e mai bine dotat aici in Anglia, din multe puncte de vedere, asa cum e de asteptat, e mai avansat comparativ cu ceea ce vad ca vizitator cand revin anual in Romania, dar e totusi departe de perfectiune. Am cunoscut aici multi colegi stresati, inclusiv medici romani care au crezut, poate, ca a fi medic in Anglia e secretul fericirii, dar rar ajung astfel de informatii negative la urechile celor care ar trebui sa le auda. M-am intalnit de nenumarate ori chiar eu in Anglia, la serviciu, cu situatii frustrante prin lipsa de logica, birocratia exagerata sau o corectitudine politica stupida. Ca sa nu mai spun ca salariul in NHS nu e proportional cu calitatea si volumul muncii prestate si fosti asistenti medicali sau lucratori sociali ajung manageri si directori de tot felul, ajung sa dirijeze pe doctori, ceea ce m-a facut sa compar, mai in gluma, mai in serios, NHS-ul cu o armata unde locotenentii dau ordine generalilor. Oare asa armata va castiga vreodata un razboi?”

Cat despre Romania… „M-as intoarce din dor de familie si prieteni, dor de tara, cu datinile ei, cu oamenii ei, cu gustul mult mai bun al mancarii, nu pot sa neg ca mi-e dor si de soare… dar nu mi-e dor de problemele Romaniei, pe care nu vreau sa le amintesc aici, fiindca oricum orice cititor, sincer cu el insusi, le stie deja prea bine…”, ne-a mai declarat doctorul Carmaciu.

————————————–

„E minunat, totusi, ca nu se asteapta niciun medic care lucreaza in Anglia la cadouri de la pacienti, practic nu exista spaga sau coruptie, eu cel putin nu m-am intalnit cu astfel de probleme aici.”

Dr. Claudiu Carmaciu

————————————–

 

 

Infirmierii, podul intre pacienti si medici

 

Ionela Pochea lucreaza ca infirmiera, ajutor al asistentei medicale, practic cel mai apropiat punct de contact al pacientilor cu serviciul medical oferit de statul britanic (NHS) atunci cand sunt spitalizati. „Este vorba de foarte multa comunicare in ceea ce fac. Eu trebuie sa observ si sa ascult pacientii pentru a putea informa sora medicala de conditia lor. Noi petrecem cel mai mult timp cu pacientii si atunci cand au o problema, noua ne spun”, ne explica romanca.

„Am lucrat ca dadaca cand am venit in UK, cam un an si jumatate, in Reading si in Londra. Am aplicat apoi la un job ce presupunea munca cu copiii la o clinica de pediatrie de la spitalul Whittington Health, il gasisem pe website-ul NHS. Acolo ajutam asistenta medicala si incercam sa ofer confort copiilor bolnavi din spital, de la nou-nascuti la adolescenti. Am vazut acolo cazuri severe ale unor copii cu afectiuni foarte grave, unul din ele m-a afectat foarte mult. Baiatul suferea de o boala grava si refuza sa manance si sa bea si nu puteam face nimic pentru el. Emotional era foarte greu sa-l vad suferind si sa stiu ca nu prea existau sperante in ceea ce privea sanatatea lui. Nu am mai vrut sa merg la sectia de pediatrie si am decis sa merg la partea de adulti si acolo sunt de mai bine de trei ani”, povesteste Ionela Pochea.

In tara nu a lucrat in sistemul medical: „In Romania nici nu-mi doream sa lucrez in spital, am studiat geografia. Aici insa, de cand am obtinut jobul de la spital, m-am inscris la universitate si studiez pentru a deveni asistenta medicala, acum sunt anul doi. Voi obtine calificarea dupa trei ani de studiu si apoi voi putea obtine si jobul de asistenta”, ne-a mai spus infirmiera.

————————————–

„In NHS este important sa iti cunosti responsabilitatea. Am fost martora in Romania unui fapt ce n-ar fi permis aici: o infirmiera ii spunea unei rude a pacientului ca s-a putea ca persoana sa aiba nevoie de operatie. O infirmiera nu are pregatirea si nici nu este in masura sa dea un diagnostic de acest gen.”

Ionela Pochea, infirmiera

————————————–

 

Ingrijire in functie de statutul pacientilor

Pentru Ionela Pochea, orele si stilul de lucru variaza de la un spital la altul: „De exemplu la Whittington – un spital mai mic, cu buget redus si mai putine resurse – munca era mult mai variata. Acum, de sase luni, lucrez la un spital din Chelsea si e altfel, pacientii sunt altfel, cu altfel de cultura, si atunci si serviciile difera. Aici in Chelsea sunt multi pacienti «posh», foarte multi englezi cu titluri «Sir» si «Lady», iar in Whittington erau foarte multi pacienti de alte etnii.”

„O tura de lucru este de obicei de 13 ore, cu o ora jumatate pauza, pe care ne-o luam in trei reprize. Timpul de pauza constituie singurele momente din zi cand stai jos. In rest, chiar daca nu este nimic de lucru, mergi si stai cu pacientii care sunt mai deprimati sau care nu au pe nimeni. Rutina zilnica implica verificari de temperatura, de puls, si alte sarcini date de asistente. Pe cei care nu sunt imobilizati la pat ii ajutam sa se ridice, sa umble, sa se miste. La spitalul Whittington ajutam si la servirea pranzului, in schimb in Chelsea au serviciu de catering pentru asta”, ne descrie romanca.

Am observat o diferenta intre pacientii de diverse etnii cand vine vorba de familiile lor. In cazul somalezilor, familia se ocupa de igiena personala a bolnavului, de hranirea lui. Si la pacientii romani tot cam asa este. In schimb englezii nu concep ca rudele lor sa vina sa faca asa ceva: sa-i ajute mama sa mearga la baie…, ei asteapta sa primeasca aceste servicii de la spital, inclusiv pasta si periuta de dinti, papuci, prosoape si tot. Aici cultura a creat acest tip de asteptari.”

„Mai am inca multe de invatat, dar perspectivele nu sunt deloc rele. E o profesie plina de satisfactii. Daca ai experienta si faci tot felul de cursuri pe langa licenta de asistenta, poti ajunge la un salariu de 50-60.000 de lire pe an, mai mult decat un medic. Ce am invatat, insa, este sa apreciez mai mult timpul petrecut cu familia mea. Am observat ca banii, desi nu le lipseau deloc unor pacienti, nu fac nicio diferenta cand vine vorba de sanatate.

Eu lucrez in NHS, singura data cand am lucrat la un spital privat fiind prin programul de practica pentru scoala. In sistemul privat, pacientii platesc foarte multi bani pentru aceasta spitalizare si asteapta servicii pe masura. Trebuie sa dai ce ai mai bun din tine ca sa-i multumesti.”

 

————————————–

Ati avut pacienti romani?

 

„Am avut pacienti romani si ca medic lucrand pentru NHS, dar si ca medic privat. Traiesc destul de multi romani in Anglia, desi nu se compara numarul lor cu al altor minoritati precum indienii, pakistanezii, africanii, chinezii etc.”

Dr. Claudiu Dragos Carmaciu, consultant in psihiatrie

                                                       

„Da, mi s-a intamplat sa am pacienti romani, bineinteles, absolut intamplator, in NHS.”

Dr. Felicia Elena Buruiana, medic obstetrica si ginecologie

 

„Am intalnit si cativa pacienti romani, dar destul de putini in acesti aproape patru ani. Dar nu am voie sa vorbesc in romaneste cu ei (doar daca ei nu stiu engleza) sau sa petrec prea mult timp cu ei, pentru ca ceilalti pacienti sa nu se simta marginalizati, exclusi. Am observat la ei ca ar fi preferat sa comunice mai mult cu mine. S-au deschis fata de mine, le-a parut bine ca au avut cu cine sa vorbeasca pe limba lor.”

Ionela Pochea, infirmiera

————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!