Apel pentru repatrierea cadavrului din tomberon

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 16 decembrie 2014

uk_Lidia Pascale

Trupul Lidiei Pascale, românca omorâtă în West Bromwich, al cărei cadavru a fost găsit într-o pubelă de gunoi de către polițiștii britanici, nu a putut fi încă văzut și identificat de părinții fetei originară din județul Tulcea, deși a trecut aproximativ o lună de la comiterea crimei. „Aș vrea să vin să văd, să recunosc cadavrul, dar nu avem banii necesari pentru deplasarea în Marea Britanie și pentru repatrierea cadavrului”, a declarat Valentin Sechila, tatăl vitreg al fetei, într-un apel plin de deznădejde adresat comunității românești din Marea Britanie, prin intermediul Diaspora Românească.

 

4.000 de lire sterline pentru repatriere sau groapa comună

„Corpul Lidiei se află acum în sertar la morgă, fără ca eu, tatăl vitreg sau mama ei să îl putem vedea”, spune contrariat tatăl româncei Lidia Pascale, în vârstă de 26 de ani, dispărută în 19 decembrie și al cărei cadavru a fost descoperit în 5 decembrie, într-o pubelă de gunoi pe o stradă din orașul West Bromwich (vestul Angliei).

Părinții tinerei omorâte susțin cu supărare că autoritățile britanice ar trebui să îi sprijine financiar să se deplaseze în Regatul Unit, în condițiile în care fata lor a fost omorâtă în această țară și doi bărbați de origine britanică sunt cercetați de polițiști sub acuzația de omor. „Cei care sunt suspecți că au comis crima sunt de cetățenie britanică. Un ofițer de poliție britanică ne-a contactat prin intermediul unui transaltor și ni s-a spus că ni se va plăti deplasarea până în Marea Britanie și cazarea pentru trei zile. Ulterior, ne-au spus că ne plătesc doar drumul, nu și cazarea. Am vrea să venim să o vedem. Mama ei poate nu va fi în stare, dar eu sunt bărbat și vreau să mă duc acolo să îi recunosc cadavrul”, susține Valentin Sechila.

Părinții Lidiei se tem, de asemenea, că nu vor putea să repatrieze trupul fetei lor în România pentru a fi înmormântată creștinește, aproape de familie. „Am înțeles că ar fi nevoie cam de 4.000 de lire sterline ca să îi repatriem cadavrul. De unde să avem noi atâția bani?! Eu am mai lucrat în Germania, dar am câștigat doar atât cât să asigur un trai mai bun familiei. Nu avem bani… Am spus acest lucru translatoarei cu care am vorbit la telefon. Și am înțeles că, dacă nu vom putea plăti costurile reparierii, Lidia va fi incinerată sau înmormântată într-o groapă comună, acolo, în Marea Britanie”, mai afirmă cu disperare, tatăl vitreg al fetei.

„Este jale în familia noastră. Mama Lidiei este distrusă; la fel și bunica, în vârstă de 77 de ani și bunicul care are 80 de ani. Toți sunt distruși și nu le vine să creadă ce s-a întâmplat”, ne-a spus Valentin Sechila, tatăl vitreg al Lidiei Pascale.

Lidia avea 26 de ani și se stabilise în urmă cu aproximativ un an în orășelul Smethwick din comitatul Staffordshire. Tânăra venea din județul Tulcea, avea o înălțime de aproximativ 1,50 m, păr lung și negru și ochi albaștri, conform semnalmentelor date publicității de polițiști.

 

Omorâtă și aruncată „la gunoi”

Cadavrul unei femei a fost descoperit într-un tomberon de gunoi, la o adresă din strada Hope Street, în localitatea West Bromwich, la data de 5 decembrie, în timpul căutărilor efectuate de polițiștii britanici, după dispariția româncei Lidia Pascale. Acțiunea coordonată de ofițeri de poliție însoțiți de câini dresați a fost inițiată după ce au existat indicii că fata dispărută în 19 noiembrie fusese omorâtă.

Lidia Pascale a fost văzută ultima dată pe High Street, strada principală din West Bromwich.

O investigație privind omorârea Lidiei Pascale a fost lansată de ofițerii de poliție britanici la o săptămână după dispariția tinerei. Una din casele de pe acea stradă a fost izolată de investigatori și trei autoturisme au fost cercetate cu scopul adunării de dovezi referitoare la cazul dispariției româncei. Cadavrul ei a fost descoperit la circa 100 de metri de acea locuință, într-un tomberon ce aparent fusese abandonat acolo. Acesta a apărut pe strada Hope Street în 20 noiembrie, conform declarațiilor lui Eugene Roberts (90 de ani) și Andrew Stevenson (46 de ani), doi localnici.

„Toți vecinii care locuim în zonă am văzut acel tomberon, dar nu știam al cui este. Nu avea niciun număr scris pe el așa că l-am lăsat pe trotuar. Inițial nu ne-am gândit la nimic grav, până când au apărut polițiștii. Am fost șocați să aflăm de existența cadavrului. Am trecut zilnic pe lângă tomberon fără să ne dăm seama ce conține. Este foarte trist ce s-a întâmplat. Auzim în fiecare zi că au loc crime, dar nu ne așteptam să aflăm că există un cadavru chiar în apropierea caselor noastre”, a declarat Andrew Stevenson, citat de publicațiile locale care apar în West Bromwich.

Doi bărbați,  Matthew Cherrington de 32 de ani, respectiv Thomas Ricketts, în vârstă de 37 de ani au fost reținuți și sunt cercetați sub acuzația de omor. Procesul intentat împotriva acestora va începe la mijlocul lunii februarie, conform declarațiilor tatălui vitreg al victimei.

————————————–

Apel pentru ajutorarea familiei Lidiei Pascale

 

Familia Lidiei Pascale, românca omorâtă în West Bromwich, cere sprijinul comunității românești din Marea Britanie pentru a putea suporta costurile repatrierii corpului tinerei în județul Tulcea. Cei care doresc să sprijine acest demers pot depune orice sumă de bani în contul bancar deschis în România și având următoarele coordonate:

Banca Comercială Română – Sucursala Tulcea

Cod SWIFT: RNCB RO BU

Cod IBAN: R00BRNCB

Nr cont: 0256043182130004

Contul a fost deschis pe numele Sechila Valentin, tatăl vitreg al Lidiei Pascale.

————————————–

Citiți și:  Cadavrul româncei dispărute, găsit în tomberon

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

2 pareri la “Apel pentru repatrierea cadavrului din tomberon”

  1. fintinaru florin Spune:

    acuma dupa nenorocirea asta staul englez tre sa ne ajute sa trimitem corpul in rom pt a putea fi imormantata crestineste .apel la toti cei care vor sa ne ajute ca suntem disperati

  2. fintinaru florin Spune:

    nu stim ce sa mai facem suntem intro situatie cumplita familia ei este devastata nu au banii necesari pentru a ridica cadavrul din aanglia va rog ajutine….

Spune-ti si tu parerea!