Aplicație pentru programări la clinicile medicale

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Sănătate pe data 29 iulie 2016

„Dispensar” este prima aplicație gratuită de mobil din România pentru programări online, adresată pacienților și clinicilor medicale. Aceasta este disponibilă atât pe Android, cât și pe iOS.

Aplicația „Dispensar” vine în ajutorul celor care au nevoie de o programare la medic, la analize medicale sau care doresc să apeleze la un serviciu de ambulanță. Profilul utilizatorului este reprezentat de persoane cu vârsta între 25-55 de ani, femei și bărbați, posesori ai unui smartphone.

În aplicația „Dispensar”, pacienții găsesc toate specialitățile medicale.

După descărcarea aplicației din magazinul App Store sau Play Store, pacientul își creează un cont de logare, alege specialitatea pentru care dorește un anumit serviciu medical, lansează cererea către clinicile selectate și ulterior, alege unul dintre centrele medicale la care dorește să se trateze.

Clinicile care răspund solicitării pacientului îi vor comunica ziua, data, numele medicului și costul consultației. Aplicația se descarcă gratuit, iar utilizarea ei nu presupune niciun cost pentru pacienți.

În aplicația „Dispensar” se regăsesc majoritatea clinicilor și cabinetelor medicale din București, acele unități medicale care înțeleg nevoile pacientului modern și furnizează servicii medicale de calitate. Prin intermediul acestei aplicații, clinicile pot oferi servicii medicale, pot dobândi vizibilitate maximă contra unui buget de promovare accesibil și pot să facă parte dintr-o platformă independentă de furnizori de servicii medicale de calitate.

Aplicația Dispensar s-a lansat ca proiect pilot în București, urmând să se lanseze ulterior și la nivel național.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!